Aproape 650 de monede din argint, găsite de câțiva tineri pe un câmp din județul Arad | FOTO jpeg

Aproape 650 de monede din argint, găsite de câțiva tineri pe un câmp din județul Arad | FOTO

📁 Curiozităţile şi culisele istoriei
Autor: Redacția
🗓️ 11 octombrie 2021

Aproape 650 de monede din argint au fost găsite de câțiva tineri pe un câmp de la marginea orașului Sântana, județul Arad. Monedele au fost preluate de reprezentanții Primăriei, care le-au predat, joi, Direcției Județene pentru Cultură Arad, care le va evalua.

Primarul din Sântana, Daniel Tomuța, a declarat, pentru Agerpres, că monedele au fost găsite la vest de localitate și la o distanță de doi kilometri de oraș, pe câmp. Reprezentanții Primăriei s-au deplasat și ei la locul indicat de tineri, însă nu au fost găsite alte obiecte.

„Au spus că le-au găsit pe câmp, erau într-un vas din lut parțial spart și învelit într-un material textil. Am anunțat imediat Direcția Județeană pentru Cultură Arad, iar astăzi le-am predat pentru a fi evaluate. Tinerii spun că s-au documentat pe internet și ar fi vechi de circa o mie de ani”, a declarat primarul.

Foto: Facebook / Primăria Sântana

monede 2 jpg jpeg