Autor 1764 vizualizări


În prezent, procurorii germani caută să aducă în fața justiției mai mulți bărbați pe care îi consideră vinovați de crime comise la Auschwitz, scrie Spiegel. Aceste cazuri ridică însă o întrebare pe care mulți și-o pun în ziua de astăzi:mai putem vorbi de justiție la șapte decenii de la sfârșitul războiului? Poate că o condamnare în vreunul din aceste cazuri ar putea aduce unor persoane o anumită satisfacție, dar aceasta va fi mică și va veni mult prea târziu.

La 70 de ani de la sfârșitul războiului, procurorii din Stuttgart, Frankfurt și Dortmund au deschis anchete împotriva a nouă bărbați, azi foarte bătrâni, bănuiți că ar fi fost complici la crimă la Auschwitz.

Procedurile legale sunt încă în stadiu incipient, iar bărbații nu au fost puși sub acuzare în mod oficial. Dată fiind vârsta lor, este oricum surprinzător că judecătorii au ordonat arestarea a trei dintre suspecți, deținuți astăzi într-un spital penitenciar. În aceste cazuri, riscul ca acuzații să comită noi crime poate fi exclus;în plus, ei nu prezintă risc de evadare, iar riscul ca ei să distrugă dovezi este minim.

Detaliile fiecărui caz variază, dar intențiile anchetatorilor rămân aceleași:ei vor să-i judece pe acești bărbați pentru crimele comise în tinerețe. Există însă critici care spun că acest anchete nu-și mai au locul. Războiul s-a terminat acum 70 de ani, acești bărbați sunt foarte bătrâni și cu o sănătate precară, unii suferă chiar de demență, și nu mai au mult de trăit. Acești critici spun că oamenii ar trebui lăsați în pace și că procurorii ar trebui să se ocupe de probleme mai actuale.

Kurt Schrimm, care conduce biroul procurorilor din Ludwigsburg care lucrează pe crimele din timpul războiului, a declarat că înțelege faptul că unele persoane nu consideră aceste anchete ca fiind corecte, dar spune că a primit și mesaje de sprijin.

Citește și Fost soldat SS pus sub acuzare pentru masacrul de la Oradour-sur-Glane

Din perspectivă legală, există două argumente împotriva scepticilor. Mai întâi, potrivit codului penal german, nu există o limită de vârstă pentru punerea cuiva sub acuzare. Apoi, crima nu are termen de prescripție. Astfel, procurorii sunt, teoretic, obligați să ancheteze orice caz în care există dovezi că s-ar fi comis o crimă.  

Argumentul moral a fost formulat de Andreas Brendel, care conduce centrul de investigare a crimelor de război naziste de la Dortmund din 1995. „Avem o obligație față de familiile victimelor și față de victime pentru a urmări aceste cazuri. Acest fapt e indisputabil. Pentru mine nu contează dacă acuzatul are 25 sau 92 de ani. Oamenii chiar cred că nu ar trebui să-i urmărim pe cei care au făcut parte din mașinăria nazistă?”

Schrimm se adresează și scepticilor :„Ar trebui să ne abținem de la procese doar pentru că nu am putut să-i anchetăm în trecut ?” El oferă exemplul unui caz în care listele de transport către Auschwitz au reprezentat dovezile-cheie la anchetă :„Pe aceste liste erau incluși atât bebeluși de șase luni, cât și oameni bătrâni. La vremea respectivă, vinovații nu au dat dovadă de compasiune, și e drept să ne întrebăm dacă, la rândul lor, o merită astăzi.”

Vina individuală – trebuie ea dovedită?

Atunci când ancheta se transformă în acuzații clare și se ajunge la proces, procurorii mai și pierd. In unele cazuri, procesul e suspendat, iar acuzațiile abandonate, cum s-a întâmplat în cazul ofițerului SS Siert B., achitat de un tribunal olandez în ianuarie 2014. Acuzat că ar fi ucis un luptător din rezistența olandeză în 1944, Siert B. a fost achitat din lipsă de dovezi. In alte cazuri, acuzatul a murit înainte de pronunțarea verdictului. Astfel, John Demjanjuk a murit în martie 2012, înainte ca Curtea Federală de Justiție din Germania să se pronunțe în apelul privind condamnarea sa de complicitate la crimă (în cazul a 28.000 de morți).

Cazul Demjanjuk a devenit faimos deoarece a reprezentat un punct de cotitură în procesele criminalilor naziști. Deși procurorii nu au putut dovedi implicarea directă a acuzatului, un tribunal din Munchen l-a condamnat pe Demjanjuk deoarece a a ajuns la concluzia că fiecare gardian de la Sobibór a executat sarcini prin care a devenit complice la crimă.

Înainte, vina individuală era considerată necesară pentru a obține condamnarea. Asta era percepția comunității legale după o decizie din 1969 a Curții Federale de Justiție în cazul Willi Schatz, dentist într-un lagăr de concentrare. Astăzi însă, după atâția ani, este extrem de dificil pentru procurori să dovedească vina individuală. Dar dacă argumentele legale din cazul Demjanjuk vor fi aplicate și în alte cazuri, atunci există posibilitatea mai multor condamnări.

„Noi nu urmărim naziști, urmărim ucigași.”

În prezent, procurorii revizuiesc documente din mai multe anchete închise anterior, sperând să găsească materiale ce ar permite redeschiderea anchetelor.

Investigarea crimelor naziste a început cu stângul în Germania postbelică. Până în anii '50, Aliații s-au ocupat de aceste procese, iar după aceea s-a presupus că problema va fi rezolvată de la sine în câțiva ani, deoarece termenul de prescripție era, la momentul respectiv, de 20 de ani. Astfel, după 1965, ar fi fost imposibil să mai anchetezi crime comise de naziști. Ulterior, termenul a fost schimbat la 30 de ani, apoi eliminat complet.  

Au existat și cazuri care au ieșit la iveală foarte târziu. Schrimm a lucrat la un caz deschis în urma unei informații anonime, iar acuzatul a fost judecat la mai bine de 50 de ani de la sfârșitul războiului.

Schrimm afirmă ferm că munca procurorilor nu este politică și că nu vrea să fie considerat un vânător de naziști: „Noi nu urmărim naziști, urmărim ucigași.” Spre deosebire de situația anilor '50, noi știm astăzi că aceste procese împotriva presupușilor criminali naziști se vor încheia în curând, în condițiile în care chiar și cei rămași în viață vor muri în curând.