Amplă expoziție consacrată lui Boticelli și influenței sale asupra artei contemporane, inaugurată la Berlin jpeg

Amplă expoziție consacrată lui Boticelli și influenței sale asupra artei contemporane, inaugurată la Berlin

📁 Muzee
Autor: Redacția
🗓️ 24 septembrie 2015

Una dintre cele mai ample expoziții consacrate pictorului Sandro Boticelli și influenței exercitate de acest mare maestru al Renașterii italiene asupra artei moderne și contemporane se inaugurează joi, la Gemäldegalerie, pinacoteca din Berlin, și va fi deschisă până în 24 ianuarie 2016.

Născut la Florența în 1445, unde a și murit în 1510, Sandro Boticelli a rămas în uitare timp de mai multe sute de ani, dar a fost redescoperit în secolul al XIX-lea, după care a cucerit întreaga planetă. Lucrările lui au fost considerate drept universal valabile în timp și spațiu și au fost reinterpretate în cele mei diverse feluri, ajungând inclusiv vedete ale artei pop. Chiar și una dintre monedele europene, cea de 10 cenți bătută în Italia, îl omagiază pe Boticelli și reproduce imaginea zeiței din tabloul său 'Nașterea lui Venus', amintește pagina web dedicată expoziției, http://www.botticelli-renaissance.de.

'Este un eveniment special, unul dintre cele mai mari din lume în afara Italiei', a declarat, într-o conferință de presă, Michael Eissenhauer, directorul general al Rețelei Muzeelor de Stat din Berlin, din care face parte și pinacoteca, informează EFE.

Intitulată 'Boticelli 2015-1445', mostra este realizată în colaborare cu Muzeul Victoria &Albert din Londra, unde va putea fi vizitată începând din 5 martie 2016.

Între cele peste 130 de capodopere aparținând unor mari colecții, expoziția cuprinde peste 40 tablouri originale ale lui Boticelli, inclusiv 'Nașterea mistică', singura lucrare datată și semnată de artistul florentin.

Alături de aceste tablouri, se află lucrări aparținând unor artiști din perioade și spații geografice diferite, interpretări ale unora dintre cele mai celebre pânze ale lui Boticelli, cum ar fi 'Nașterea lui Venus' sau 'Primăvara'.

Scopul a fost acela de a reflecta modul în care este perceput în prezent fenomenul Boticelli, în operele artiștilor contemporani, și de a oferi 'o călătorie în timp cu ajutorul unor opere moderne', a explicat comisarul mostrei, Ruben Rebmann.

De exemplu, spațiul rezervat acestei întoarceri în timp conține mai multe interpretări ale 'Nașterii lui Venus', printre care două tablouri de Andy Warhol din 1984 și două creații vestimentare marca Dolce &Gabanna din 1993. În aceeași ordine de idei, se poate menționa și cea mai recentă versiune a faimosului tablou, care aparține japonezului Tomoko Nagao. În viziunea lui, antica zeiță a frumuseții, despre care legenda spune că s-ar fi întrupat din spuma mării, apare plutind pe o consolă de jocuri video, într-o mare de mărci italiene de bomboane și pastă de dinți.

sursa:AgerPress