Ambasadorul României la UNESCO îl acuză pe fostul ministru al Culturii, Vlad Alexandrescu, de fabricare de «Fake News» în cazul Roșia Montană jpeg

Ambasadorul României la UNESCO îl acuză pe fostul ministru al Culturii, Vlad Alexandrescu, de fabricare de «Fake News» în cazul Roșia Montană

📁 Istorie recentă
Autor: Redacția
🗓️ 2 iulie 2018

Ambasadorul României la UNESCO, Adrian Cioroianu, îl acuză pe fostul ministru al Culturii, Vlad Alexandrescu, de «Fake News» în cazul Roșia Montană. Iată postare integrală ambasadorul României la UNESCO:

«Atenție la FAKE NEWS! (e valabil și pentru unii senatori!).

În cursul zilei de ieri, dl senator Vlad Alexandrescu a distribuit pe profilul său de socializare și autopromovare o informație falsă (despre reuniunea în curs din Bahrein la care participă), care denotă fie tendențiozitate la adresa mea și a Delegației pe care o conduc, fie pur și simplu necunoașterea subiectului.

Scria domnia sa așa: "Cu toate acestea, se poate presupune că întârzierea cu încă o zi a votului se datorează faptului că Delegația permanentă a României la UNESCO și-a precizat poziția față de nominalizarea Roșiei Montane, printr-o notă ce a fost distribuită participanților, apostilată de Delegatul permanent al României la UNESCO, Adrian Cioroianu". 

1. Delegația permanentă a României la UNESCO nu "și-a precizat" nici o poziție în Bahrein, pentru că - asemeni tuturor delegațiilor permanente ale statelor membre UNESCO - nu are în atribuții să facă acest lucru.  

2. Poziția mea, în calitate de delegat permanent la UNESCO, de profesor de Istorie și de fost decan de facultate, este cunoscută și asumată: am susținut constant proiectul înscrierii Roșiei Montana în patrimoniul UNESCO și am făcut lobby pentru aceasta în ultimele 17 luni; cât am avut acoperirea legală și formală a statului român, aceasta era chiar datoria mea. Atenție: "formal" înseamnă "oficial", și nu "de formă", cum își imaginează unii!

3. Acea "notă" despre care vorbește dl Alexandrescu era un mesaj al guvernului român către membrii Comitetului Patrimoniului Mondial.

4. Acea "notă" nu a fost "distribuită" la fața locului, ieri 1 iulie a.c. Mesajul poartă data de 28 iunie a.c. și a fost trimis, în acea zi, potrivit uzanțelor UNESCO, pe cale electronică, de către Delegația României spre delegațiile statelor interesate. Dacă dl Alexandrescu abia ieri a văzut mesajul, asta nu înseamnă că acesta a apărut ieri.

5. Aserțiunea potrivit căreia amânarea pentru ziua de azi a discutării dosarului românesc în Bahrein "s-ar datora" (!?) Delegației pe care o conduc este pur non-science-fiction. Menționez ca nici eu și nici vreun alt membru al Delegației nu ne aflăm la reuniunea din Bahrein.

În context, reiau precizarea că termenul de "amânare", cerută de guvernul României, are drept corespondent, în limbajul Comitetului Patrimoniului Mondial, sintagma "referral". Din acest motiv, de aproape o lună, am tot scris/spus că această este o situație inedită, pentru toți cei implicați. 

Pe viitor, îl invit pe dl Vlad Alexandrescu, care este și universitar și intelectual, să-și limiteze autopromovarea politică la faptele proprii, să nu răspîndească fake news-uri (sau, dacă o face, să fie despre domnia sa, nu despre mine), să nu inventeze fapte altora și să nu acuze nefundamentat alți oameni, precum în cazul de față. "Se poate presupune" că rolul dlui Alexandrescu în Bahrein era să apere interesele României, nu să caute țapi ispășitori».