Autor 4618 vizualizări


O echipă de arheologi din Israel a descoperit un altar antic păgân, cu o vechime estimată la 1800 de ani, ascuns într-o biserică bizantină.

Pe altarul dedicat lui Pan, zeul turmelor și al ciobanilor, se află un înscris realizat stângaci pentru că autorul nu a mai avut loc și a înghesuit ultimele litere, relatează Agerpres.

Arheologii au descoperit piatra de altar dispusă pe o parte, în pământ, în timpul excavării ruinelor unei biserici bizantine. Altarul, din piatră bazaltică, de origine vulcanică, datează din secolul II sau III d.Hr., dar a fost folosit ca piatră de temelie pentru biserica bizantină ridicată în secolul V. Această biserică se află Rezervația Naturală Banias, din nordul Israelului. Cei care au construit biserica nu au dorit ca piatra de altar închinată zeului Pan să fie vizibilă credincioșilor creștini, așa că a fost poziționată în așa fel încât să nu se vadă inscripția, conform arheologilor israelieni.


Foto: Ofer Shinar / Banias Excavations, Zinman Institute of Archaeology at the University of Haifa and the Israel Nature and Parks Authority

Zidul bisericii bizantine este făcut din pietre mici și simple, iar piatra de altar, mult mai mare, a ieșit imediat în evidență în timpul săpăturilor. Inscripția de pe piatra de altar, scrisă în greacă, a fost compusă probabil de un pelerin și are mesajul: 

„Atheneon fiul lui Sosipatros din Antiohia închină acest altar zeului Pan Heliopolitanul. El a construit acest altar folosindu-și banii personali, pentru a împlini un jurământ pe care l-a făcut”.

Zeul înscris pe altar, „Pan Heliopolitanul", o combinație între zeii Pan și Zeus, era popular în rândul populației antice din Antiohia, oraș aflat în apropierea graniței din prezent dintre Turcia și Siria. Pelerinul „Atheneon fiul lui Sosipatros” a călătorit probabil aproximativ 320 de kilometri din Antiohia pentru a ajunge în regiunea în care a fost descoperit altarul, aflată imediat la nord de Înălțimile Golan. 

Biserica bizantină se află la mică distanță de populara cascadă Banias, denumită în antichitate Paneas și fiind implicit asociată zeului Pan. Oamenii veneau la această cascadă pentru a se închina zeului Pan încă din secolul III î.Hr. iar un templu dedicat lui Pan a fost ridicat în jurul anului 20 î.Hr.