Alexandru Ioan Cuza şi Unirea de la 1859 în filatelie jpeg

Alexandru Ioan Cuza şi Unirea de la 1859 în filatelie

📁 Curiozităţile şi culisele istoriei
Autor: Nicu Neag
🗓️ 24 ianuarie 2014

Mărcile poştale dedicate Unirii Principatelor Române, precum şi celelalte materiale filatelice apărute:cărţi poştale, ilustrate maxime, plicuri speciale, întreguri poştale, ştampile omagiale, prezintă un interes deosebit pentru filatelişti, atât pentru a-şi îmbogăţi colecţiile filatelice, cât şi pentru întocmirea exponatului dedicat Unirii Principatelor Române.

Prima emisiune filatelică dedicată Unirii Principatelor Române a apărut în anul 1862, intitulată „Principatele Unite”. Vorbim de trei timbre, de 3, 6 şi 30 parale, a căror valoare este de 850 euro. Pe timbre sunt reprezentate „Vulturul”, „Capul de bour” şi „Cornul poştal”, în culorile galben, roşu şi albastru.

În 1864, a apărut emisiunea filatelică „Principatele Unite”, formată din trei timbre, cu valori de 3, 6 şi 30 de parale, în aceleaşi culori şi design ca şi prima. În acelaşi an, a fost lansată şi prima emisiune filatelică cu chipul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, formată din trei timbre, cu valori de 2, 5 şi 20 parale. Emisiunea nu a fost pusă în circulaţie. Trei timbre, cu valori de 1, 5 şi 20 parale, în care apare figura domnitorului este în oval, a apărut în 1865. Figura celui care a fost ales domn al Ţării Româneşti şi Moldovei, în urmă cu 155 de ani, apare pe un timbru din 1938, parte a emisiunii „Straja Ţării-Voievozii”.

646x404 2 18 jpg jpeg

Emisiuni filatelice despre Unire

„Hora Unirii“ apare pe un timbru de 10 lei pus în circulaţie în 1949, când s-au aniversat 90 de ani de la Unirea Principatelor Române. Figura lui Alexandru Ioan Cuza apare în 1959, pe timbrul cu valoarea de 1, 75 lei, încadrat de stemele Moldovei şi Ţării Româneşti. Este anul în care a fost lansată emisiunea filatelică „Centenarul Unirii Ţărilor Române”.

La împlinirea a 100 de ani de la moartea artizanului Unirii, în anul 1973, Poşta română a pus în circulaţie o emisiune filatelică, iar pe timbrul cu valoarea de 1, 75 lei apare A. I. Cuza. Emisiunea filatelică „Aniversări – Comemorări” a fost pusă în circulaţie în 1979. Timbrul cu valoarea de 4, 60 lei ilustrează „120 de ani de la Unirea Principatelor Române”.

A.I. Cuza alături de stema Ţărilor Române apare în 1984, pe o coliţă dantelată, cu valoarea de 10 lei, cu ocazia aniversării a „125 de ani de la Unirea Moldovei cu Muntenia“. Pe o marcă poştală din 1994, apar:domnitorul A. I. Cuza, hrisovul şi sigiliul domnesc pe tricolorul românesc. O coliţă dantelată din 2006 are în componenţa ei un timbru ce-l reprezintă pe domnitorul A. I. Cuza. La împlinirea a 150 de ani de la Unirea Principatelor Române, Romfilatelia a pus în circulaţie emisiunea filatelică cu acelaşi nume. Cu această ocazie a fost realizată o „mapă filatelică” într-un tiraj de 1.500 de exemplare.

Dubla alegere a lui Cuza în urmă cu 155 de ani

Alexandru Ioan Cuza a fost ales domn, în unanimitatea voturilor deputaţilor din Moldova, în 5 ianuarie 1859. Trei săptămâni mai târziu, era ales în unanimitate domn al Ţării Româneşti. Unirea din 1859 este apreciată de majoritatea istoricilor ca un act de curaj din partea politicienilor români, care nu au respectat „ad literam“ decizia Marilor Puteri ale vremii ca Principatele Unite să aibă domni diferiţi. Domnia lui Alexandru Ioan Cuza a durat 7 ani (1859-1866), iar prin reformele făcute a fost creată perspectiva înfăptuirii României moderne.

Sursa:www.adevarul.ro