Autor 1185 vizualizări


Actorul Nae Lăzărescu, a murit, joi dimineaţă, la vârsta de 72 de ani, din cauza unor grave probleme hepatice. Artistul era cunoscut, în special, pentru scenetele de comedie pe care le-a realizat de-a lungul timpului alături de partenerul său de scenă, Vasile Muraru.

„L-am văzut acum o lună. A jucat şi în toamnă, şi în luna septembrie, de aproximativ două luni n-a mai jucat“, a declarat Stela Popescu pentru Realitatea. Actriţa a explicat că şi-l va aminti pe renumitul actor Nae Lăzărescu ca pe „un om care se tinea de şotii, de glume, am atâtea amintiri, era plin de glume si avea o memorie excepţională, aşa că aducea foarte multe în lumea teatrului românesc“. „Dumnezeu să-l ierte. Vă daţi seama că eu sunt ca şi în familie, aşa că am auzit vestea morţii sale imediat ce s-a întâmplat“, a spus Vasile Muraru, colegul său de scenă şi bunul său prieten. „Am primit vestea cu mare bucurie, pentru că am înţeles că a pornit spre lumină, că s-a liniştit, s-a dus către Dumnezeu şi că, alături de multe alte talente, este în Ceruri. Discreţia de care a dat el dovadă ca să nu întristeze lumea merită respectată şi acum“, a completat actorul, pentru Realitatea.

Trupul lui Nae Lăzărescu va fi depus vineri după-amiază la Teatrul Constantin Tănase, iar sâmbătă actorul va fi înmormântat la Focşani. Colegii acestuia spuneau că are unele probleme la ficat, pentru care urmează un tratament foarte puternic. A fost internat şi se retrăsese de pe scenă în urma acestor probleme. Partenerul de scenă al lui Nae Lăzărescu, Vasile Muraru, a declarat că Nae Lăzărescu a decedat în urma unei boli îndelungate şi cu un parcurs sinuos, cu reveniri şi căderi, potrivit România Liberă. „Pentru el, viaţa a fost teatrul, pentru el, viaţa a fost scena, pentru el, viaţa a fost spectacolul. Toată viaţa lui a fost un spectacol. Să-i respectăm amintirea şi munca de-o viaţă în slujba publicului”, a spus actorul Vasile Muraru, prietenul şi colegul de scenă al lui Nae Lăzărescu, la Digi24.

„Am fost la spital, unde mi-au făcut nişte analize. Am lipsit de pe scenă. Eu nu lipsisem niciodată. Eram slăbit. Mi-au zis să beau lichide, să mai las tutunul. Nu mi-au pus restricţii la mâncare. Am nevoie de multă odihnă. Nu-mi făcuse analizele de ani de zile”, declara Nae Lăzărescu, în cadrul unei ediţii a emisiunii „Happy Hour” de la Pro TV, difuzată în iulie.

Actorul s-a limitat, însă, la aceste declaraţii şi a refuzat să dezvăluie diagnosticul pus de medici. Nae Lăzărescu s-a născut pe 8 septembrie 1941. Este cunoscut în mod special pentru scenetele de comedie pe care le-a realizat de-a lungul timpului alături de partenerul său de scenă, Vasile Muraru. A jucat şi în filme, printre care „Grăbeşte-te încet”, „Şantaj”, „Baloane de curcubeu”, „Căsătorie cu repetiţie” şi „Viraj periculos”. De asemenea, în animaţia „Maşini”, i-a dat voce personajului Clang.

Citeste mai mult:adev.ro/my1nix