A murit Hajdu Gyozo. Un om modest, un maghiar adevărat și un patriot roman desăvârșit, pentru care armonia româno-maghiară a reprezentat principalul scop în viață

Autor 6636 vizualizări


Zilele trecute România și-a celebrat cu fast Centenarul Marii Uniri. În aceste momente de sărbătoare autentică, de mândrie a faptului că suntem români și aparținem acestei țări minunate, pe patul unui spital din Târgu Mureș se stingea din viață, la 88 de ani, Hajdu Gyozo, un om de o calitate deosebită, un adevărat exemplu pentru generațiile viitoare de copii români și maghiari.

Fost redactor șef, mai bine de 40 de ani, al revistei scriitorilor maghiari din Transilvania Igaz Szo, președintele, de peste 28 de ani, al Asociației culturale româno-maghiare Egyutt-Împreună și redactor șef al revistei omonime, acest om nu a făcut altceva decât să urmărească permanent, pe tot parcursul carierei sale, aducerea împreună a celor două culturi, română și maghiară. A scris mii, probabil zeci de mii de articole referitoare la relațiile româno-maghiare, a tradus zeci de cărți în română și maghiară ale poeților și scriitorilor celor două țări, a organizat sute, poate mii de evenimente culturale dedicate îmbunătățirii relațiilor româno-maghiare.

Aproape în fiecare zi de 1 decembrie a organizat, în București sau Târgu Mureș, acțiuni culturale, prin care a încercat să demonstreze că este o minciună teza actualilor politicieni ai UDMR și a oficialilor ungari, potrivit căreia Ziua Națională a României reprezintă o zi de doliu. De altfel, Hajdu Gyozo a fost unul dintre puținii jurnaliști maghiari care au avut curajul să își asume condamnarea publică a doleanțelor autonomiste ale UDMR și a altor organizații maghiare, a avut curajul să spună că toată această luptă, susținută puternic de Budapesta, nu reprezintă altceva decât o himeră, un mod prin care maghiari cu funcții bine plătite în administrația centrală și locală înțeleg să își păzească scaunele! 

Am avut onoarea, în urmă cu câțiva ani, să îl cunosc pur întâmplător pe acest om. M-a impresionat pur și simplu modestia sa, felul său simplu de a privi lucrurile și în același timp profunzimea acțiunilor sale. Fără să beneficieze de ajutorul financiar al niciunei instituții culturale din România, hulit permanent de UDMR pentru că nu susținea politica acestei organizații, Hajdu Gyozo a crezut permanent în destinul său, acela de a apropia oamenii simpli, români și maghiari, independent de opțiunile lor politice. M-a impresionat, de asemenea, viziunea asupra vieții.

Autodefinit ca un om puternic de stânga, jurnalistul maghiar nu a avut niciodată intenția de a se îmbogăți de pe urma acțiunilor sale. Din contră, se mândrea cu faptul că singura sa avere, una neprețuită însă, sunt cărțile și articolele lăsate în urma sa, cultura pe care a încercat să o creeze prin ceea ce a făcut mai bine de 68 de ani. Și așa și-a trăit propria viață. Scriind permanent, cu o vitalitate extraordinară, chiar și la 88 de ani, cu o minte agilă, de invidiat, un om care prin energia și buna sa dispoziție te făcea să crezi că în fața ta este o persoană de 30 de ani, dornică să ia viața în piept. În fața sa, oameni autodefiniți ai culturii maghiare, precum Marko Bela, Kelemen Hunor sau Suto Andras sunt mici copii. În fața activităților lui Hajdu Gyozo de apropiere a poporului român și maghiar prin cultură, acțiunile Ministerului Culturii și Identității Naționale sunt minuscule, dacă nu inexistente. 

Din păcate cu trei zile înainte de 1 Decembrie, cu trei zile înainte de Centenarul Marii Uniri, Dumnezeu a vrut să îl ia în cer pe Hajdu Gyozo. Poate a vrut să stea acolo de Centenar, lângă marele său prieten Adrian Păunescu, împreună cu care a scris istorie în publicistica română. Fără să exagerez, consider că acestui om simplu îi datorăm multe lucruri, însă cea mai importantă este ideea că poporul român și cel maghiar trebuie să trăiască în pace și liniște. Optimismul, modestia, aprecierea lucrurilor mărunte, simple, accesibile oricui sunt învățăminte lăsate în urmă de filosofia de viață a omului de presă maghiar. Și la toate aceste lucruri aș adăuga încă unul: coloana vertebrală. Omul acesta nu a negat niciodată convingerile sale politice, chiar dacă acestea nu se mai potriveau vremurilor, nu a negat niciodată credința că prin cultură două popoare se pot apropia, nu a negat niciodată credința că binele și armonia vor învinge în cele din urmă. Aceasta este o lecție de viață pe care Hajdu Gyozo a dat-o multor persoane ....este o lecție de viață pe care a dat-o inclusiv multor români pentru care patriotismul este o noțiune pe care au găsit-o doar în cărțile de istorie...dar este o lecție de viață pe care a dat-o și multor maghiari care, dintr-o dată, au susținut că nu se mai simt bine în această țară... 

În aceste zile românii și maghiarii au pierdut o mare personalitate a publicisticii....însă tot românii și maghiarii au rămas cu o bogăție de idei pozitive scrise de acest om...este suficient doar să citim câteva din ele pentru a conștientiza că înțelegerea și armonia dintre etnii este singura cale de urmat în această zonă a Europei măcinată permanent de conflicte. 

Dumnezeu să te odihnească în pace, Hajdu Gyozo!

""