A opta campanie de investigații arheologice la Periprava jpeg

A opta campanie de investigații arheologice la Periprava

Asociația Foștilor Deținuți Politici și Victime ale Dictaturii din România (AFDPR), în parteneriat cu Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei (MNIT) și Fundația Doina Cornea din Cluj, organizează a opta campanie de investigații arheologice la Periprava.

Asociația Foștilor Deținuți Politici și Victime ale Dictaturii din România (AFDPR), în parteneriat cu Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei (MNIT) și Fundația Doina Cornea din Cluj, organizează, în colaborare cu Secția Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a opta campanie de investigații arheologice în Cimitirul lipovenesc din satul Periprava, com. C. A. Rosetti, jud. Tulcea.

Acţiunea are ca principal obiectiv continuarea căutărilor pentru recuperarea și identificarea rămăşiţelor pământeşti ale deţinuţilor politici decedaţi în fosta colonie penitenciară.

Cercetările încep în ziua de 5 iulie 2021 și vor fi efectuate de un colectiv de arheologi condus de domnul Gheorghe Petrov (Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei Cluj), alături de care se află domnii Paul Scrobotă (Muzeul de Istorie și Științele Naturii Aiud), Horațiu Groza (Muzeul de Istorie Turda), Gabriel Rustoiu (Muzeul Național al Unirii Alba Iulia) și Marius Oprea (Centrul de Investigare a Crimelor Comunismului din România). Acţiunea se desfășoară în colaborare cu Televiziunea Română și este sprijinită de Primăria comunei C.A. Rosetti. Finanțarea activităților este asigurată din donații particulare, prin intermediul Fundației Doina Cornea din Cluj.

AFDPR face un nou apel către acei urmași ai victimelor decedate în lagărul de muncă de la Periprava, care nu au fost încă identificați și contactați, pentru a intra în legătură directă cu responsabilul cercetărilor arheologice, domnul Gheorghe Petrov (tel. 0721-400.396), în vederea îndrumării acestora către autoritățile care au în sarcină stabilirea identității osemintelor recuperate.