A fost descoperită o sală secretă ce conţine desene realizate de Michelangelo jpeg

A fost descoperită o sală secretă ce conţine desene realizate de Michelangelo

📁 Istorie Modernă Universală
Autor: Redacția
🗓️ 12 iunie 2013

Mai multe desene în cărbune de Michelangelo, descoperite într-o sală secretă de sub capela Medici din bazilica San Lorenzo din Florenţa, au fost prezentate pentru prima dată în public într-o conferinţă de presă, informează AFP, citată de Mediafax.

Desenele au fost prezentate de Monica Bietti, directoarea Muzeului Capela Medici, şi stau mărturie pentru opera unui artist obligat să se ascundă.

Michelangelo, considerat un geniu al Renaşterii italiene, a fost nevoit să se ascundă în acea cameră mică subterană-de doar şapte metri pe doi metri-timp de trei luni, în perioada atacului trupelor spaniole asupra acestui oraş toscan în anul 1529.

În stilul său uşor de recunoscut-musculatură, mişcare, forţă-, artistul italian, condamnat la singurătate în acele luni, a acoperit pereţii camerei cu schiţe, încercând să îşi stimuleze inspiraţia în vederea unor opere viitoare.

Acea capelă, "Sacristia nouă", datând din 1521, include mormintele membrilor familiei Medici, sculptate de Michelangelo.

Camera secretă, aflată la subsol, a fost descoperită în noiembrie 1975, cu ocazia unor lucrări de restaurare. Ea va rămâne inaccesibilă pentru turişti, din motive de securitate.

În complexul San Lorenzo există alte două capele Medici-Cappella dei Principi şi Capela Comorii.

În 1527, locuitorii Florenţei au înlăturat de la putere familia Medici şi au reinstaurat republica. Începând din toamna anului 1529, trupele împăratului Carol Quintul au asediat Florenţa timp de 10 luni şi au înlăturat republica. Domnia familiei Medici a fost restabilită.