A apărut noul număr al revistei Historia jpeg

A apărut noul număr al revistei Historia

📁 Carte
Autor: Redacția
🗓️ 14 iulie 2010

Noul număr al Revistei Historia vă propune o mulţime de subiecte noi, care vizează diverse zone ale istoriei. Iată subiectele pe care le puteţi citi în numărul 103 al publicaţiei Historia, ce apare la chioşcuri din 15 IULIE.

zBUNA1 jpg jpeg

buna1 jpg jpeg

Pe copertă

CRIZA LA ROMÂNIPrin „Legea asupra măsurilor reclamate de echilibrarea Bugetului Statului”, din 26 martie 1901, se purcede la suprimarea posturilor de funcţionari din administraţie. Cum se aplică legea în realitatea de mujdei şi mici a Românieine-o spune proza lui Caragiale. de Ion Cristoiu

DOSAR

În vara lui 1935, toate drumurile duceau la Maglavit, localitatea din Oltenia în care ciobanul Petrache Lupu l-ar fi văzut pe Dumnezeu. La 75 de ani de la „vedenia” lui Petrache, „Historia” vă spune cine a câştigat de pe urma ciobanului, cum a fost exploatat politic Maglavitul şi care a fost atitudinea Bisericii faţă de fenomen.

ISTORIA ARMELOR

De la lansarea sa, în 1947, Kalaşnikovul a devenit simbolul mişcărilor revoluţionare, o armă grosieră, ieftin de fabricat, fiabilă, de încredere. A ajuns un brand la fel de cunoscut ca şi Coca-Cola, iar Mozambicul l-a pus pe stema naţională. de Vili Stancu

ISTORIA SPORTULUI

Decembrie 1945. Ana Pauker îi cere lui Ionel Mociorniţă ca echipa sa, Carmen Bucureşti, să piardă meciul cu Dinamo Tbilisi, campioana URSS. Mociorniţă refuză şi echipa e suspendată. Un an şi jumătate mai târziu, în august 1947, Carmen este exclusă cu totul din Divizia Naţională. de Bogdan JiteaDin sumar:

ACTUALITATE pagina 6-9

  • Cleopatra a murit din cauza unei supradoze
  • Generalul Franco i-a servit lui Hitler lista evreilor spanioli
  • Franţa va declasifica dosarele colaboratorilor cu regimul nazist
  • Mausoleele eroilor, inundate la fiecare ploaie

DIN MUZEELE ROMÂNIEI – pagina 10

Acuarelă Joan Miró, donată României

Muzeul Naţional Filatelic este singurul loc din România unde poate fi văzută o piesă aparţinând faimosului pictor catalan Joan Miró. Macheta pentru timbre „Inundaţia II” a fost donată statului român în august 1970. de Cristina Gruescu

EXCLUSIV – pagina 28

Bombardier prăbuşit la Ogrezeni

„Historia” vă prezintă o serie de fotografii inedite şi copia procesului verbal întocmit cu prilejul prăbuşirii unui bombardier american în apropierea comunei Ogrezeni (Ilfov), la 1 august 1943. de Neculai Moghior

ISTORII TRĂITE – pagina 31

Confesiunile lui Constantin Vişoianu

Într-un interviu realizat în august 1990 şi publicat acum în „Historia”, Constantin Vişoianu povesteşte detalii din culisele negocierilor de pace, din aprilie 1944, de la Cairo şi, apoi, din culisele tratativelor de armistiţiu de la Moscova. de Vartan Arachelian

PRIMA PAGINĂ – pagina 36

Căsătoria viitorului Rege Carol al II-lea

Căsătoria prinţului moştenitor Carol, viitorul Rege Carol al II-lea, cu Principesa Elena a Greciei şi a Danemarcei, în martie 1921, a fost un eveniment monden pe care presa din România aproape că l-a ratat. de Ciprian Plăiaşu

AFIŞ PUBLICITAR – pagina 50

Fratele Dominic, un călugăr faimos

O campanie publicitară de la mijlocul anilor ’70, la unul dintre copiatoarele Xerox, l-a făcut celebru pe Fratele Dominic, personajul principal, şi a câştigat toate premiile pe care le putea câştiga. de Florentina Ţone

MICI ISTORII – pagina 52

Când gazetarii polemizează cu pistolul

Unul dintre cei mai de seamă reprezentanţi ai publicisticii ieşene de la începutul secolului XX, Spiru Prasin, era răpus, în ianuarie 1904, în Parcul Copou, într-un duel, de către Wolf Finkelstein, de la o gazetă concurentă. de Mihai Chiper

CARTE STRĂINĂ – pagina 62

Crime cu acoperire legală

O recenzie a cărţii „The secret history of the Mossad”, publicată la New York, vă prezintă cele mai întunecate secrete ale spionajului israelian. În prim-plan, doctrina SAYANIM inventată de Meir Amit, director al Mossad, şi tradusă prin „ajutor voluntar de la evrei”. de Michael Nicholas Blaga

CĂLĂTORII ÎN ISTORIE – pagina 67

Misterul icoanei de la Saidnaya

E unică în lume. Probabil singura pictată pe când modelul era încă în viaţă. O înfăţişează pe Fecioara Maria cu pruncul în braţe şi există, bine protejată, la Mănăstirea Saidnaya din Siria.  de Vincenţiu Fotescu

MAI PUTEŢI CITI:

Istoria vine la „Adevărul”de Ciprian Stoleru 9

1922. Două catastrofe pe cea mai circulată cale ferată din România!de Andrei Berinde 44

Greta Garbo în „Anna Karenina“de Ciprian Plăiaşu 56

Serviciile Secrete româneşti pun mâna pe servieta lui Czerninde Carmen Reneti 60

Prea multă mierede Zoe Petre 80

ISTORIA MODEI-pag 57

Pălăriile Reginei Elisabeta merg cu trenul

„Historia” vă prezintă câteva dintre momentele esenţiale ale istoriei pălăriei de soare:de la pălăria Panama, născută în Ecuador, la pălăria lui Scarlet O’Hara, de la pălăriile de cowboy ale familiei Ewing din „Dallas” la colecţia impresionantă a Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii. de Daniela Şerb

CANCAN – pag. 82

Blestemul seriei de filme „Poltergeist”

Scandalurile sexuale ale Lordului Byron

AGENDA – pag. 76

FILM:     O altfel de poveste despre Robin Hood

EXPO:   „Colţuri muzeistice“ în satele româneşti

CARTE:    Istoria omenirii în peste 4.000 de fotografii

TV:   

  • „Secrete la Gallipoli”, la National Geographic Channel
  •  „Jertfe umane”, la Discovery World
  •  „Fotografii din iad”, la National Geographic Channel
  •  „Bătălia poloneză a Angliei”, la Viasat History

DVD-ul lunii iulie – pag. 70

  • Bonnie&Clyde, ucişi cu 50 de gloanţe
  • Dow, Jones &Company