280 de ani de jurnalism, consemnaţi în prima lucrare despre istoria profesiei de gazetar în România jpeg

280 de ani de jurnalism, consemnaţi în prima lucrare despre istoria profesiei de gazetar în România

📁 Istoria Presei
🗓️ 20 decembrie 2012

Profesorul universitar Marian Petcu a lansat luna trecută volumul „Istoria jurnalismului din România în date”, o lucrare fundamentală care cuprinde activitatea jurnalistică din România între anii 1731-2011, realizată în patru ani de muncă şi cu contribuţia a peste 120 de specialişti – profesori, bibliotecari, arhivişti şi jurnalişti.

În paginile enciclopediei se regăsesc 18.000 de publicaţii periodice, radiouri, televiziuni şi agenţii de presă, alături de 33.500 de jurnalişti şi publicişti. Dincolo de producţia mediatică în limba română, enciclopedia indexează, pentru prima dată într-o lucrare din ţară, jurnalismul minorităţilor etnice de pe teritoriul României-comunităţile maghiară, germană, evreiască, bulgară, sîrbă, rusă şi altele.

Lucrarea conţine, de asemenea, toate reglementările juridice la care s-a supus presa în cei 280 de ani, precum şi congresele şi conferinţele jurnaliştilor din perioada 1731-2011.  

Lucrarea profesorului universitar Marian Petcu este prima de acest tip în rândul ţărilor din fostul bloc comunist. În plus, nu multe profesii se bucură de o enciclopedie, iar scopul aceste lucrări este, totodată, de a-i solidariza pe jurnalişti.  

Întrebat cum priveşte sfera mediatică a zilelor noastre, Marian Petcu a răspuns că jurnalismul din România „se află în căutarea propriei identităţi“ şi că trebuie recâştigată încrederea audienţei. Pentru a realiza acest lucru, profesorul Petcu îi îndeamnă pe jurnalişti „să reabiliteze ştirea“, adică să facă mai multă muncă de teren, să stea de vorbă cu oamenii şi să fie ecoul bucuriilor şi tristeţilor lor. În plus, referitor la informaţia care virează inevitabil spre divertisment-aşa-zisul „infotainment“-, Marian Petcu consideră că „ambalarea informaţiilor într-un registru comic produce prejudicii prestigiului presei“. 

„Se face jurnalism mai mult cu anatomia decât cu capul şi sunt mult mai mulţi cei care ştiu decât cei care află“, a spus profesorul, într-o discuţie legată de jurnalismul zilelor noastre, pentru postul de televiziune clujean

Profesorul Marian Petcu îi sfătuieşte pe tinerii jurnalişti „să înveţe foarte bine pentru a fi foarte buni în profesie, pentru că numai cei foarte buni pot pune condiţii şi în profesie şi în viaţă. Dacă nu eşti printre cei mai buni ţi se vor impune condiţii“, a declarat Marian Petcu pentru agenţia Agerpres, citată de

Lucrarea „Istoria jurnalismului din România în date”, a profesorului Marian Petcu, va putea servi drept instrument în cercetări ale presei pe perioade determinate, precum şi pentru marcări ale unor aniversări şi comemorări, comparaţii între ani şi etape din evoluţia presei sau analize ale transformărilor legislaţiei presei.

image

Deşi pot exista jurnalişti cuprinşi de frustrare că nu sunt meţionaţi în enciclopedia coordonată de Marian Petcu, profesorul punctează, într-un interviu pentru Transilvania L!ve, faptul că nu şi-a propus nicio clipă să facă un recensământ al populaţiei, la fel cum nici nu va împedica pe altcineva să realizeze o lucrare mai bună decât a sa. 

Tot coordonatorul primei enciclopedii a jurnalismului din România a mai lansat, la târgul de carte Gaudeamus din perioada 21-25 noiembrie, volumul „10 teme de istorie a jurnalismului“, publicat de editura Ars Docendi. 

Lucrarea abordează subiecte actuale şi astăzi, precum „Relaţiile externe ale asociaţiilor de presă din România“, şcoala de ziaristică şi primul manual de jurnalism din România, publicaţii uitate cum a fost „Buletinul Presei”, dar şi despre „Istoria unui eşec – Congresul general al presei din România (1923)”. 

image

Marian Petcu, licenţiat în jurnalism, doctor în sociologie, este conferenţiar la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării din cadrul Universităţii din Bucureşti. A fondat şi condus revistele ştiinţifice "Jurnalism & Comunicare“, "Revista Română de Istorie a Presei“, "Studii şi Cercetări de Istorie a Presei“.

Alte cărţi publicate de Marian Petcu sunt: „Jurnalist în Romania – istoria unei profesii“ (2005), „Cenzura în spaţiul cultural românesc“ (coord., 2005), „O istorie ilustrată a publicităţii româneşti“ (2002), „Sociologia mass-media“ (2002), „Tipologia presei româneşti“ (2000). 

În prezent, Marian Petcu lucrează la un „Dicţionar de comunicare si termeni asociaţi“, unde coordonează 50 de persoane din cinci ţări. 

Enciclopedia „Istoria jurnalismului din România în date" are 1.414 pagini, a apărut la Editura Polirom şi costă 115 lei.