25 000 de euro pentru o sticlă de coniac jpeg

25.000 de euro pentru o sticlă de coniac

Suma obţinută va fi donată asociaţiei Petits Princes, care îi ajută pe copiii grav bolnavi să îşi realizeze visurile, au declarat reprezentanţii PIASA, societatea care a organizat această licitaţie la Salons Hoche din Paris.

Raphaël Zier, fericitul cumpărător, este un întreprinzător francez din domeniul internetului. Acesta a declarat că sticla de coniac, care a fost îmbuteliată cu puţin timp înainte de Revoluţia Franceză, este „un obiect frumos“, dar că a participat la această acţiune în principal datorită asociaţiei organizatoare.

Omul de afaceri în vârstă de 38 de ani a mărturisit că îşi va face timp pentru a savura acest coniac împreună cu prietenii săi din Londra, oraşul unde locuieşte. De asemenea, el a spus că îşi fixase la început un buget mult mai mic decât suma de 25.000 de euro, dar că s-a răzgândit în timpul licitaţiei.

Alte două sticle de coniac, într-o stare mai puţin bună, din aceeaşi serie, au fost vândute cu 17.000 de euro, respectiv 15.000 de euro, în prezenţa patronului restaurantului Tour d’Argent, André Terrail.

Preţul de pornire al celor trei sticle, considerate „vedetele“ licitaţiei, au fost de doar 2.500 de euro fiecare.În total, vânzarea celor 18.000 de sticle, din care 4% provin din pivniţa restaurantului Tour d’Argent, va depăşi, potrivit estimărilor specialiştilor în domeniu, un milion de euro.

Patronul restaurantului din Paris a mărturisit că această vânzare a avut scopul de a face puţin loc în pivniţa localului, prin scăderea stocurilor.

În urma acestei licitaţii, în pivniţa renumitului restaurant parizian, care se întinde pe două etaje şi măsoară peste 1.200 metri pătraţi, vor mai rămâne aproximativ 420.000 de sticle de băutură.