23 de specii, declarate dispărute în Statele Unite jpeg

23 de specii, declarate dispărute în Statele Unite

📁 Curiozităţile şi culisele istoriei
Autor: Redacția
🗓️ 30 septembrie 2021

US Fish and Wildlife Service (FWS) a declarat dispărute 23 de specii de păsări, peşti şi alte vietăţi şi a propus înlăturarea lor din Endangered Species Act (ESA), lege care protejează speciile aflate în pericol.

În total, 11 specii de păsări, una de liliac, două de peşti, una de plante şi opt tipuri de scoici au fost declarate dispărute. FWS a transmis că a făcut determinarea pe baza „unei analize riguroase a ştiinţei disponibile pentru fiecare dintre aceste specii”, informează Adevărul.

„Fiecare dintre aceste 23 de specii reprezintă o pierdere permanentă pentru patrimoniul natural al ţării noastre şi pentru biodiversitatea globală”, a spus Bridget Fahey, care supraveghează clasificarea speciilor pentru Fish and Wildlife Service. „Este un memento grăitor că extincţia este o consecinţă a schimbărilor de mediu cauzate de om”, a adăugat Fahey.

Ciocănitoarea cu ciocul de fildeş (foto sus) era cea mai mare specie de ciocănitoare din SUA şi a fost acum declarată dispărută. În 1967, a fost listată ca în pericol. O altă pasăre declarată dispărută este pitulicea lui Bachman, una dintre rarele păsări cântătoare din America de Nord. A fost de asemenea listată în 1967 ca fiind în pericol.