HISTORIA, Nr. 180, Ianuarie 2017

Este binecunoscut faptul că în procesul de instituire, ameliorare şi dezvoltare a relaţiilor reciproce dintre state un rol deosebit îl joacă, de obicei, personalităţi notorii ale diplomaţiei. În România interbelică, o astfel de personalitate diplomatică, în accepţia unanimă a istoricilor, a fost talentatul şi ambiţiosul ambasador al României în Marea Britanie, ministrul Afacerilor Străine al României, ajuns preşedinte al Adunării Generale a Societăţii Naţiunilor şi membru al Curţii permanente de arbitraj de la Haga, Nicolae Titulescu (4 martie 1882, Craiova-17 martie 1941, Cannes), în timp ce contribuţia părţii sovietice la refacerea raporturilor bilaterale ruso(sovieto)-române este ilustrată de către primul ambasador sovietic în România, Mihail Ostrovski (19 septembrie 1892, Fastov, regiunea Kiev-30 iulie 1952, Norilsk).

Unul dintre primele studii cu acest subiect aparţine istoricului rus O.N. Ken, care a urmărit evoluţia relaţiilor sovieto române în anii 1934-1938 şi prin prisma biografiei primului ambasador al URSS la Bucureşti, Mihail Ostrovski1. Conform acestui autor, activitatea lui Mihail Ostrovski în funcţia de ambasador sovietic la Bucureşti rămâne, şi astăzi, prea puţin cunoscută, numele său lipsind, de regulă, din ediţiile curente ale dicţionarelor diplomatice. Ca urmare a acestei situaţii injuste, studiul lui O.N. Ken, alături de notiţa biografică a lui A. Kolpakidi despre Mihail Ostrovski2 pot fi considerate un început, încă timid, de reabilitare şi de valorificare a contribuţiei primului ambasador sovietic la Bucureşti la dezvoltarea şi consolidarea relaţiilor româno-sovietice între cele două războaie mondiale. Urmărind completarea unui evident gol, atât în istoriografia rusă actuală, cât şi în cea românească, prezentul studiu şi-a propus să elucideze activitatea diplomatului sovietic cu descendenţe basarabene, Mihail Ostrovski, de la numirea sa în funcţia de ambasador al URSS la Bucureşti (august 1934) şi până la condamnarea sa, în ianuarie 1939, la 15 ani de detenţie în unul dintre lagărele staliniste de corecţie prin muncă. Realizarea obiectivelor propuse a presupus cu necesitate o laborioasă documentare în principalele centre arhivistice din Federaţia Rusă şi din România. În urma valorificării unor fonduri documentare, extrem de bogate şi variate, din Arhiva Preşedintelui Federaţiei Ruse, Arhiva de Politică Externă a Federaţiei Ruse, Arhiva Ministerului de Externe al Federaţiei Ruse, Arhiva Serviciului Federal de Securitate al Federaţiei Ruse, precum şi din Arhiva Ministerului Afacerilor Externe al României, Arhivele Naţionale Istorice Centrale Române şi Arhiva Comisiei Naţionale pentru Studierea Arhivelor Securităţii din România, studiul nostru este în măsură să ofere atât specialiştilor în domeniu, cât şi unui public cititor mai larg, date şi informaţii captivante, în majoritatea lor inedite, din istoria relaţiilor diplomatice sovieto-române în perioada interbelică, prin exemplul de

activitate şi jertfire oferit de primul ambasador sovietic la Bucureşti, Mihail Ostrovski.