Eligius, un sfânt cu înclinații artistice
Spre sfârșitul secolului al XI-lea, ca urmare a faptului că din ce în ce mai mulți meșteșugari din mediul rural au început să se stabilească în orașe, unde exista o piață de desfacere mai dezvoltată decât cea de la sate, în Europa au apărut breslele. Dintr-o perspectivă contemporană (și, evident, anacronică), acestea pot fi considerate tipuri diverse de organizații ale patronatului și ale sindicatelor dintr-o anumită branșă. Existau bresle ale șelarilor, ale potcovarilor, ale scutarilor, ale săgetarilor, ale arbaletarilor, ale șlefuitorilor de săbii – şi aşa mai departe. Aurarii și argintarii şi l-au ales ca patron pe Sfântul Eligius, care, înainte de a fi episcop de Noyon și de Tournai, a fost şi el un talentat artizan.
Abonează-te la newsletter!
Introdu mai jos adresa ta de e-mail și apasă butonul "Trimite"
