Piteşti, amintiri din mlaştina disperãrii

Autor 833 vizualizări


Fenomenul Pitesti nu reprezinta doar o intamplare in actiunea distrugatoare a comunismului,este fenomenul care cuprinde in esenta mecanismele de subminare psihologica si sociologica de care s-a folosit sistemul in vederea crearii omului nou,reeducat si reideologizat.

In martie 1949 se aflau la Pitesti o mie de studenti provenind din toate facultatile din tara,cu varste intre 18 si 25 de ani. Printre ei erau legionari,national-taranisti,liberali,sionisti sau apolitici,acuzati de uneltiri impotriva ordinii sociale sau omisiune de denunt. Scopul experimentului aplicat aici era exterminarea potentialului intelectual care ar fi putut constitui o reala amenintare la adresa sistemului communist din Romania. Atunci regimul a hotarat aplicarea,cu ajutorul Securitatii,a metodelor Makarenko ce urmareau reeducarea detinutilor,metode deja folosite cu success in China comunista.

Cel care a transpus-o in practica a fost generalul de Securitate Nikolski. „In frunte cu Nikolski,general,comandant suprem al Securităţii romaneşti timp de 16 ani,Securitatea a pus la punct un plan pentru lichidarea rezistentei morale a tinerilor detinuţi politici,slujindu-se de un nucleu de detinuti,condusi de Eugen Turcanu”[1]. Acestia la randul lor erau detinuti. Turcanu,student la Facultatea de Drept din Iasi,fusese condamnat la 7 ani de inchisoare pentru activitate legionara. In aceasta consta de fapt originalitatea experimantului romanesc:anchetatorul,cel ce stabilea etapele reeducarii prin ghidarea de catre Securitate,era detinut. Experimentul se rezuma la doua etape:demascarea detinutului,dar si a rudelor,prietenilor sau colegilor de celula si reeducarea in spiritul ideologiei marxist-leniniste. Faptul ca torturatul devenea la randu-i tortionar voia sa dovedeasca ireversibilitatea procesului.

Incercarea de implementare a ideologiei pe o scara cat mai larga a condus la fapte atroce precum genocidul,caracter derivand din intemnitarea si torturarea pana la exterminare a detinutilor politici. Pe scurt,mecanismele punitive constau in:”a face din detinuti calaii fratilor de suferinta,a nu ingadui ca celula sa fie un loc al solidaritatii,al odihnei interioare,al refacerii morale. A distruge forţele psihice ale prizonierului,obligandu-l nu numai să inventeze crime,nu numai să repete la nesfarsit lucruri în care nu crede,dar si să devina calaul celorlalti”[2]. Distrugerea elitelor era pe cale de a deveni o realitate. Pentru tinerii studenti,forta sociala cea mai periculoasa si recalcitranta,s-a folosit insa o metoda menita sa-i anihileze fizic si psihic,astfel incat sa se muleze intr-un final dupa cerintele sistemului.

Exemplele de tortura fizica si psihica sunt rodul unei imaginatii delirante,dupa cum afirma Virgil Ierunca. In noaptea Pastelui,detinutii care refuzau sa-si faca autodemascarea totala,adica sa spuna tot ce se presupunea ca n-au declarat în timpul anchetelor la Securitate,erau impartasiti cu materii fecale. Cei banuiti ca inca ascundeau informatii despre participanti la actiuni anticomuniste,erau bagati de tortionari cu capul în tinete cu urina. Detinutii erau fortati sa scuipe în gura pe seful lor de lupta anticomunista,pentru a-l face sa se razbune,demascandu-i. In ziua de Craciun,un detinut era fortat sa se aseze pe tineta pentru a simboliza nasterea lui Isus;ceilalti detinuti politici erau fortati sa stea în genunchi si sa i se inchine. Cei ce credeau in Dumnezeu si se straduiau sa nu-L renege erau scufundati in fiecare dimineata cu capul in hardaul cu urina si cei din jur psalmodiau formula botezului.

Cand era pe punctual de a se ineca,i se dadea un scurt ragaz dupa care era scufundat din nou. Tortura sistematica provoca automatisme,astfel incat detinutul ajungea sa repete singur procedeul. "Cornel Luca, calarit zi şi noapte, a fost obligat să inghita o mare cantitate de sare (saramură) şi impiedicat să bea apa. Reactiile anatomo-fiziologice au fost cumplite. Intreaga mucoasă bucala i-a devenit o rana. Setea e mult mai chinuitoare decat foamea, e de-a dreptul innebunitoare. Forţat să bea urina, a făcut-o cu greu. Ar fi facut-o, acum, din proprie iniţiativa,  dar nu-l lasa nimeni. In timp ce spala tineta, la WC, a supt apa din carpa. A fost vazut, a fost demascat, a fost batut crunt şi obligat să inghita inca o cantitate de saramura, asa ca sa invete minte”[3]. Alt exemplu: “"Te obligau sa mananci painea din trei inghitituri sau,dimpotriva,sa stai cu painea in gura zile intregi;sa mananci din treuca mancarea fierbinte,cu mainile la spate,deci fara ajutorul lor;pe burta sau in genunchi,aplecat deasupra gamelei,şi se dadea cate o lovitura scurta cu bocancul,arzandu-ti fata cu arpacasul fierbinte si mozolindu-te;ti se adaugau cantitati exagerate de sare in mancare,dupa care,timp de cateva zile,nu ti se dadea apa,apoi iti dadeau apa cu foarte multa sare in ea”[4].

“Din toate torturile pe care le-am vazut […] tortura morala a intercut orice imaginatie. De aceea,nimeni nu are dreptul in lumea aceasta sa siluiasca sub niciun motiv intimitatea constiintei aproapelui sau,pentru ca libertatea de constiinta a fost data omului de Dumnezeu. Fiecare dintre noi a fost torturat ca sa-si dea seama ca nu are nicio posibilitate de a se sustrage acestei prostituari morale”[5]. Depersonalizarea si asasinatul moral prin violent fizica extrema practicate la Pitesti poate fi considerat un fenomen unic in incercarea de anihilare a personalitatii umane.

In “Cronica unei sinucideri asistate”,Alin Muresan vorbeste despre cumplitele spectacole religioase,despre liturghille negre puse in scena cu ocazia marilor sarbatori,care ii ingrozeau pe detinuti,cei mai afectati fiind studentii la teologie,costumati in Iisus Hristos,imbracati in sutane si patrafire patate de fecale. Trebuiau sa savarseaca impartasanii cu urina si fecale,iar in loc de cruce se confectiona un falus de sapun pe care toti il sarutau. Erau interpretate cantece bisericesti cu texte vulgare,prin care erau insultati Iisus si Fecioara Maria,uneori detinutii erau dezbracati.

Punct comparativ s-ar putea gasi in paralela cu arhipelagul gulag,experienta schingiuirii planificate a milioane de oameni. Ideea era comuna:daca se dorea invinuirea cu orice pret,amenintarile,violenta si torturile erau inevitabile si direct proportionale cu gravitatea acuzarii,pentru a forta marturisirea. Perioada celor mai crude interogatorii a fost mijlocul anului 1938,dar începind de la sfirsitul razboiului si in anii postbelici au fost stabilite prin decret anumite categorii de arestati fata de care se aproba dinainte o gama larga de torturi. Aici intrau nationalistii,mai ales ucrainenii şi lituanienii,si mai ales în acele cazuri cind exista sau se presupunea ca exista o structura clandestina şi trebuia extirpata complet.

Metode obisnuite de tortura erau:nesomnul la extenuare,injuriile,arderea cu tigari,turnarea in permanenta pe corpurile detinutilor de acid sau apa rece,obligarea de a recunoaste acuzatii false,umilirea,tulburarea mintii,intimidarea,minciuna,amenintarile,asurzirea inculpatului,procedeul luminos,obligaţia inculpatului de a sta in genunchi sau in picioare,insetarea,privarea de somn,de caldura şi apa, boxa cu plosnite,bataia zile in sir,masina de smuls unghii,fracturarea coloanei vertebrale,camasa de forta.:”In Arhipelagul Gulag,din stepele rusesti pana in centrul Europei,peste tot unde s-a intins imperiul sovietic,arsenalul cruzimii s-a dezvoltat ca intr-un mediu natural. Peste tot au existat calai sadici,torturi de neinchipuit,false marturisiri,tot atat de false procese,ucidere sistematica prin tot felul de metode,de la inanitie la schingiuiri. Dar nicaieri nu regasim esenta „fenomenului Pitesti” care consta în transformarea sistematica a victimei în calau şi dezagregarea ei psihica prin schingiuirea detinutilor de catre alti detinuti”[6].

Metodele punitive barbare aplicate sistematic atingeau tot ce putea constitui intimitatea unui om,educatia trebuia aneantizata si spiritualitatea desfiintata,pentru a lasa un teren viran pe care sa se ridice noua ideologie sis a se formeze omul nou. Spalarea creierului a fost un fenomen cu o durata destul de intinsa (decembrie 1949-1952) si a fost extins la nivelul sistemului concentrationar din Romania:Gherla,Ocnele Mari,Targu Ocna,la Canal (lagarul Peninsula-Valea Neagra). Inceputul este marcat de noaptea de Craciun a anului 1949,in incaperea „4 spital”,o celula mare cu aproximativ 100 de locuri,unde vreo 50 de reeducati,după o invitatie la reeducare adresata celor din tabara rezistentilor şi refuzata de acestia din urma,trec la atac inarmati cu bate si scanduri desprinse din priciuri.

Pe parcursul reeducarii prin tortura,careia i-au fost supusi mii de tineri,zeci dintre ei au fost ucisi,iar mai multe sute au fost schiloditi. Ironic,unul dintre primii ucisi a fost Alxandru Bogdanovici,primul conducator al reeducarii la Suceava. Reeducarea de la Pitesti,sub conducerea lui  Turcanu,a durat pana la transferarea acestuia la penitenciarul Gherla,în septembrie 1951. Intre timp,primele metastaze ale fenomenului Pitesti aveau sa apara la Canal,odata cu trimiterea la muncă silnica a unui grup de studenti trecuţi prin reeducare, în anul 1950. Este destul de incert cand si de ce Partidul Comunist a luat decizia de a stopa experimentul. Cert este doar ca in 1952 se declanseaza primele anchete privind ororile din penitenciare,iar in 1954 se desfasoara la Tribunalul Militar Bucuresti procesul impotriva lotului Turcanu. Pe 17 decembrie sunt executati la Jilava Turcanu si alti 15 condamnati. In anul 1957 Securitatea organizeaza al doilea proces al reeducării (procesul Vica Negulescu) cu scopul de a arunca vina ororilor petrecute în inchisorile romaneşti asupra legionarilor care ar fi organizat intreaga actiune spre a sabota opera de reeducare a detinutilor. Inscenarea esueaza datorita curajului  si inteligentei celor acuzati pe nedrept,ei aratand,in cursul procesului,ca totul a fost organizat din ordinul Securitatii.

Fenomenul Pitesti a promovat cultul obedientei totale fata de regim incercand si reusind sa corupa si sa altereze omul pana la cele mai abisale zone ale personalitatii sale. Pe de-o parte exista demascarea exterioara,acuzatii fiind obligati sa depuna false marturii,pe de alta demascarea interioara,prin care erau fortati sa renunte la cele mai de pret valori morale si spirituale. “La Pitesti,atat timp cat omul-materie era subordonat sufletului,ne simteam oameni,sufeream,rabdam,dar cautam sa ramanem ceea ce am fost,adica oameni adevarati. Atunci cand a fost atacat si sufletul,s-a incercat alungarea lui Dumnezeu din el,iar acolo unde s-a reusit,au inceput sa dispara mila,respectul,dragostea si iubirea aproapelui,nadejdea;detinutii au fost desensibilizati,mutilate sufleteste,devenind deci oameni anormali;unii mai mult,altii mai putin,dar aproape toti altfel de cum ar fi trebuit sa ramanem”[7].

Este un proces aproape de neinteles pentru cineva care nu a trait personal iadul inchisorilor comuniste,care arata cum poate fi transformat un om in tortionar si cum poate un om sa ajunga insensibil cand vede tortionarul chinuind victim,aproape nemaifacand vreo deosebire intre cei doi,totul parandu-i-se normalitate. Cum se poate intelege declansarea unei stari anormale care poate degenera chiar in nebunie colectiva datorita unei terori constante si diabolice? Aceasta tortura s-a perpetuat “pana li s-a anihilat vointa si li s-a distrus personalitatea,fiind adusi in stare de roboti,capabili sa execute orice,fara sa opuna vreo rezistenta”[8]. Si probabil una din cele mai cumplite torture era asistarea la tortura altora,care a condus la prabusirea unui numar mai mare de oameni decat cea fizica. “Anormalul incepuse sa devina normal”[9].

 

Bibliografie:

1)      Bordeianu,Dumitru:Marturisiri din mlastina disperarii,editura Scara,Bucuresti,2001;

2)      Gherghita,Viorel:Et ego. Sarata-Pitesti-Gherla-Aiud. Scurta istorie a devenirii mele,editura Marineasa,Timisoara,1994;

3)      Ierunca Virgil,Fenomenul Pitesti,editura Humanitas,Bucuresti,1991;

4)      Merisca,Costin:Tragedia Pitesti. O cronica a reeducarii din inchisorile comuniste,editura Institutul European,Iasi,1997;

5)      Muresan,Alin:Pitesti. Cronica unei sinucideri asistate,editura Polirom,Bucuresti,2007;

6)      Popa,Neculai:Coborarea in iad. Amintiri din inchisorile Romaniei comuniste,editura Vremea,Bucuresti,1999.



[1]Ierunca Virgil:Fenomenul Pitesti,editura Humanitas,Bucuresti,1991,p. 11.

[2]Ierunca Virgil,Fenomenul Pitesti,editura Humanitas,Bucuresti,1991,p. 84.

[3]Gherghita,Viorel:Et ego. Sarata-Pitesti-Gherla-Aiud. Scurta istorie a devenirii mele,editura Marineasa,Timisoara,1994,p. 154

[4]Merisca,Costin:Tragedia Pitesti. O cronica a reeducarii din inchisorile comuniste,editura Institutul European,Iasi,1997,p. 68

[5]Bordeianu,Dumitru:Marturisiri din mlastina disperarii,editura Scara,Bucuresti,2001,p. 104

[6]Ierunca Virgil,Fenomenul Pitesti,editura Humanitas,Bucuresti,1991,p. 86

[7]Popa,Neculai:Coborarea in iad. Amintiri din inchisorile Romaniei comuniste,editura Vremea,Bucuresti,1999, p. 6

[8]Ibid.,p. 119

[9]Ibid.,p. 153