• VIDEO: Dezbatere „Historia“: Intrarea României în Primul Război Mondial, un coșmar tactic pentru Armata Română?

    În urma unui ultimatum, „acum ori niciodată”, România intră efectiv în Primul Război Mondial de partea Antantei, în entuziasmulul celei mai mari părți a populației. Dacă pentru austro-ungari vestea nu a fost neașteptată, nu se poate spune același lucru despre împăratul Wilhelm al II-lea al Germaniei. La auzul veștii că România a intrat în război,...

  • Grădinile plutitoare ale aztecilor

    Imperiul Aztec înseamnă mai mult decât sacrificiu uman. Aztecii aveau propriile metode de trai şi agricultură, care i-au surprins pe europeni. În 1519, Cortez a descoperit frumoasele şi inovativele grădini plutitoare. Chinampas, aşa erau numite de către locuitori vechile grădini plutitoare. Originile agriculturii din Valea Mexicului nu se ştiu cu...

  • Bruges: o călătorie înapoi în timp

    Datorită canalelor care-l străbat, orașul flamand Bruges este deseori numit Veneția nordului. N-are însă aproape nimic în comun cu bijuteria italiană. Asta nu înseamnă totuși că este mai prejos. Bruges este, la fel ca Veneția, un oraș în care parcă timpul s-a oprit în loc. Împânzit de clădiri vechi, Bruges pare să fie adus la viață doar de miile...

  • Un obicei ciudat al secolului XIX: fotografiile postume

    Unul dintre cele mai ciudate obiceiuri ale secolului XIX a fost fotografia post-mortem, cunoscută și drept portretistică memorială. Fotografierea persoanelor dececate de către familie a fost un obicei destul de răspândit în Statele Unite ale Americii și Europa Occidentală în secolul XIX, în unele zone păstrându-se până în secolul XX. Realizate la...

  • Veri de foc în România de altădată - seceta se întoarce!

    Fenomenul de secetã a fost unul obişnuit în spaţiul locuit de români şi se datora pãtrunderii maselor de aer cald de origine africanã sau a celor de origine asiaticã. A afectat profund viaţa oamenilor şi bugetul statului înregistra scãderi dramatice la capitolul încasãri1. Calamitatea naturalã era însã aşteptatã de ţãrani în fiecare an, iar...

  • Prăpădul pe care l-a făcut Armata Roșie. Studiu de caz Judetul Argeș în anii 1944 -1947

    Al Doilea Rãzboi Mondial a început în 1939 din dorinţa marilor puteri de a reîmpãrţi sferele de influenţã. Criza de soluţii politice şi militare a devenit evidentã încã din anii marii crize de supraproducţie (1929 - 1933) şi s-a trecut la sporirea comenzilor de armament din ce în ce mai performant. Dezarmarea nu era decât un motiv interesant...

  • Fotografii din copilăria şi adolescenţa celui mai puternic om din lume

    Un copil simpatic şi adorabil. Un adolescent carismatic şi sociabil. Un tânăr avocat ambiţios din Chicago. Aşa l-am putea descrie în câteva cuvinte pe cel care din ianuarie 2009 a ocupat funcţia de cel mai puternic om din lume, devenind cel de-al 44-lea Preşedinte al Statelor Unite ale Americii.  1.jpg Barack Obama şi mama...

  • FOTO: Faţa neştiută a progresului medical

    Cu toate că încă nu s-au descoperit tratamente pentru toate bolile, medicina a progresat extrem de mult. Pentru acest lucru a fost însă nevoie de multe experimente ciudate şi dureroase, care astăzi le-am putea catalogat ca fiind adevărate abuzuri sau chiar tortură. Oricât ar îngrozi societatea actuală, pentru acea vreme aceste încercări medicale...

  • Cum a dus „Perestroika” economia Uniunii Sovietice în prăpastie

    Demersul reformator al lui Mihail Gorbaciov se înscrie în linia inițiativelor din trecut prin care se încercase o reînnoire a sistemului, chiar dacă precedentele au fost cu mult mai timide decât ceea ce a întreprins ultimul lider sovietic. Venit la putere în martie 1985, acesta conducea o țară în criză economică, ce se afla din ce în ce mai mult...

  • 10 obiective istorice de vizitat la malul Marii Negre

    Istoria tumultuoasă a Dobrogei o face o formidabilă resursă din punct de vedere turistic. Iată o scurtă trecere în revistă a celor mai interesante locuri de la malul mării, care vă pot face vara mai frumoasă și mai instructivă în egală măsură.  Fondatorul arheologiei românești, Vasile Pârvan, și-a dorit la Callatis „o rezervație arheologică și...

  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
  • 6
  • 7
  • 8
  • 9
  • 10

Cele mai vechi papirusuri egiptene, expuse la Cairo

Autoritățile egiptene au anunțat descoperirea celor mai vechi scrieri din țara lor. Cele 30 de papirusuri scoase la lumină datează de acum 4500 de ani și conțin informații despre cei care au construit piramidele. Cele...


Istorie recentă

Războiul Rece


Sesiunea extraordinară a Adunării Deputaţilor. Se proclamă Independenţa de...

1502 - Cristofor Columb părăseşte Spania pentru cea de-a patra şi ultima călătorie către „Lumea Nouă". 1877 - Sesiunea extraordinară a Adunării Deputaţilor. Se proclamă Independenţa de Stat a...



  • Ianuarie
  • Februarie
  • Martie
  • Aprilie
  • Mai
  • Iunie
  • Iulie
  • August
  • Septembrie
  • Octombrie
  • Noiembrie
  • Decembrie
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
  • 6
  • 7
  • 8
  • 9
  • 10
  • 11
  • 12
  • 13
  • 14
  • 15
  • 16
  • 17
  • 18
  • 19
  • 20
  • 21
  • 22
  • 23
  • 24
  • 25
  • 26
  • 27
  • 28
  • 29
  • 30
  • 31

Antichitate

Bătălia de la Termopile - de pe câmpul de luptă în legendă

Acum 2500 de ani se purtau războaie între un imperiu cu o suprafaţă de 8 milioane de km2 şi o Grecie divizată în mai multe oraşe-state. Părea să fie   lupta biblică dintre David şi Goliat. Un imperiu ce avea superioritate numerică putea să nimicească civilizaţia greacă, cu tot cu ideile şi cultura acesteia. Însă istoria ne învaţă că deseori, calitatea e mai bună decât cantitatea , iar Bătălia de la Termopile ne demonstrează acest fapt. Un grup de greci sub comanda regelui Leonidas şi a spartanilor săi aveau să înfrunte cea mai mare armată strânsă vreodată în antichitate. Bătălia de la Termopile nu a fost totuşi o bătălie decisivă în războaiele Greco-Persane, dar a scos la iveală idealul oamenilor de a se sacrifica în numele libertăţii chiar cu 2200 de ani înainte de marile revoluţii moderne . Cine au fost aceşti greci care au rezistat şi au  luptat cu curaj?

“Aceasta  este Sparta”

Încă de când a fost adus pe lume (anul 540 i.e.n.) , ca orice spartan, pruncul avea să aibă parte de o viaţă plină de probe . Pentru spartani, viaţa era o permanentă luptă pentru supravieţuire. Chiar din ziua naşterii sale , mama sa îi scălda trupul său fraged într-un vas larg umplut cu vin pentru a vedea dacă copilul era destul de puternic pentru a rezista unei vieţi pline de provocări, cruzime şi lupte. Dacă pruncul supravieţuia acestei probe, era supus unei noi probe. Mama sa îl aducea în faţa Gerousiei, un consiliu alcătuit din 30 de membri, dintre care majoritatea erau bătrâni cu vârste de peste 60 de ani. Aceştia îi inspectau trupul pruncului pentru a observa dacă era firav sau deformat . Dacă nu îndeplinea criteriile eugenice, pruncul ar fi fost aruncat în prăpastia de pe muntele Taygetos . Însă acesta a fost un prunc norocos.

Pe acel prunc avea să-l cheme Leonidas şi avea să trăiască într-o societate religioasă care punea accent pe instruire militară. Leonidas era însuşi fiul regelui Spartei, Anaxandridas al II-lea care avea două soţii. Prima soţie era stearpă. Eforii i-au permis regelui să-şi ia o a două soţie fără a o alunga pe prima. Cea de-a doua nevastă a sa era descendentă a lui Chilon din Sparta (unul dintre cei şapte Înţelepţi ai Greciei). Aceasta i-a născut un fiu, Cleomenes. Prima soţie i-a oferit în cele din urmă trei fii: Dorieus şi gemenii Leonidas şi Cleombrotus.

Agoge

Cum nu era considerat moştenitorul tronului, la şapte ani, Leonidas şi-a început instruirea militară dură în cadrul sistemului Agoge pentru a deveni o maşină de ucis. Antrenamentul era aşa conceput pentru a-i disciplina, instrui şi a le dezvolta tenacitatea fizică a băieţilor spartani. Leonidas, ca şi mulţi alţi băieţi spartani, locuiau în  cazărmi  comune şi erau hrăniţi strict cu cantităţi necesare de alimente, nici pentru a fi înfometaţi, nici sătui. Băieţii învăţau să se bată, să fure pe ascuns, să-şi obţină hrana, dar totodată  erau învăţaţi să scrie, să citească, să cânte şi să danseze. Erau pedepsiţi sever dacă nu vorbeau laconic (pe scurt) . Erau biciuiţi frecvent la vârste fragede pentru a se obişnui cu durerea şi pentru a fi căliţi în lupte. Nu erau lăsaţi să vorbească mult, să se plângă, să critice. Orice spartan trebuia să îndeplinească trei stagii pe parcursul instruirii: paides (de la 7 la 17 ani), paidiskoi (de la 17 la 19 ani) şi hebontes (de la 20 la 29 de ani). Băieţii trăiau în grupuri-agelai sub coordonarea unui bătrân şi erau încurajaţi să aibă loialitate crescută faţă de Syssitia (masă comună). De la 12 ani, băieţii primeau câte o phoinikis, mantie roşie pentru a-şi ascunde rănile. Îşi construiau singuri adăposturile şi paturile pe care dormeau, fără unelte, ci cu mâinile goale. Erau obişnuiţi să îndure foamea căci le întărea rezistenţa.

Leonidas avea ca mulţi alţi băieţi spartani un agoge-mentorul său (un tânăr necăsătorit înaintat în vârstă) ce îi era un al doilea tată şi un model pentru dezvoltare. Cu acesta,   nu cu o femeie, îşi pierduse fecioria (ca şi mulţi alţi spartani) căci era firesc atunci să poarte relaţii sexuale cu mentorul său. Pederastia era practicată deseori în acele timpuri. Era esenţial ca orice adolescent să lege o relaţie specială cu un un aristocrat bătrân pentru a se forma ca cetăţean liber.

Copii şi adolescenţii spartani erau supuşi la diferite probe şi antrenamente dure. Erau trimişi iarna în păduri şi munţi să vâneze şi să lupte cu animale sălbatice pentru a-şi ascuţi simţurile, dormind sub cerul liber îmbrăcaţi sumar şi fără încălţăminte, ori erau trimişi să fure din pieţe fără a fi prinşi. În mod probabil că şi Leonidas a înfruntat proba de supravieţuire în afara oraşului, prin sălbăticie unde vâna pentru a se hrăni şi ucidea lupii şi alte animale sălbatice, folosindu-şi abilităţile de luptă pentru a supravieţui.

La 18 ani, Leonidas a devenit paidiskoi, student care putea activa în armata spartană. I se permitea accesul la Crypteia-poliţia secretă, care era instruită să spioneze populaţia producătoare-heloţii. Din 465 i.e.n., tinerii spartani erau trimişi să ucidă heloţii vulnerabili . Heloţii erau urmaţi în ierarhie de perioeci, ce nu erau cetăţeni spartani, dar erau oameni liberi .Până şi femeile erau instruite să lupte şi să aibă un fizic bun pentru a naşte prunci sănătoşi. Bărbaţii erau învăţaţi să lupte în falangă, să se protejeze pe ei şi pe camarazii lor cu hoplonul (scutul).

La 20 de ani, Leonidas, ca cetăţean spartan, devenea membru în Syssitia-club al meselor comune, fiecare alcătuită din 15 membri care trebuiau să înveţe cum să relaţioneze reciproc şi la care contribiau financiar. Trăia într-o cazarmă şi îşi continua antrenamentul pentru a ajunge hippeis.

Abia de la 30 de ani, Leonidas, ca şi ceilalţi spartanii , putea să participe la viaţa politică, fie la alegeri, fie pentru a candida la funcţii publice. Spartanii detestau modelul democratic atenian.  Ca orice spartan, era băgat în rezervă activă până la vârsta de 60 de ani, devenind homoioi (egal), trăind un stil disciplinat de viaţă. În privinţa căsătoriei, ca orice bărbat spartan , Leonidas trebuia să-şi răpească viitoarea nevastă. Dacă reuşea să o răpească, o ducea la el acasă, o tundea până la chelie şi apoi o îmbrăca într-o mantie zdrenţuroasă şi o lasă pe podea într-o cameră întunecată. Nu trebuia să fie beat, şi nici impotent. Lua cina cu ea şi apoi o ducea în pat pentru a zămisli un copil. Trebuia ca pe parcursul mariajului să-şi viziteze soţia în secret. Mulţi bărbaţi îşi împărţeau nevestele cu musafiri şi mulţi tineri necăsătoriţi puteau să se culce cu nevestele altor bărbaţi pentru a le purta pruncii. Însă femeile spartane se bucurau de statut crescut, putere şi respect şi erau alfabetizate. Nu se căsătoreau decât după vârstă de 20 de ani. Trebuiau să se antreneze pentru a naşte copii sănătoşi. Purtau rochii comode (peplos) tăiate în sus şi pe lateral . Participau la Gymnopaedia goale alături de bărbaţi.

Leonidas s-a căsătorit cu Gorgo în 490 i.e.n., iar în anul 489 i.e.n., a devenit unul dintre cei doi regi ai Spartei după ce Cleomones a murit fără a oferi un urmaş masculine la tron, iar Dorieus a fost ucis în Sicilia. Sparta era un oraş-stat oligarhic condus de doi regi ereditari din familiile Agiad şi Eurypontid, ambele pretinzând că descind din Hercule. Regii aveau atribuţii religioase, juridice şi militare.

Solii de la răsărit : vrem pământ şi apă sau se ivesc zorii războiului                                       

Anul 481 i.e.n.: de la răsărit se ivesc călăreţi ce erau mesagerii din partea marelui rege-zeu Xerxes al Persiei. Mesagerii umblau pe meleagurile greceşti pentru a cere “ pământ” şi “apă”-o formă de supunere în faţa Imperiului Persan. Dar Atena şi Sparta au refuzat şi au decis că trebuie să formeze alianţe şi să se apere. S-a desfăşurat astfel Congresul de la Corint în toamnă , în cadrul căruia s-a alcătuit o alianţa de oraşe-state pentru a trimite trupe în punctele defensive . Vestea traversării Hellespontului de către forţele lui Xerxes a şocat întreagă lume greacă. Temistocle a sugerat o nouă strategie: blocarea trecerii înguste de coasta Termopile (Porţile de Foc-denumire dată după izvoarele calde). Hopliţii greci puteau astfel să oprească avansul persan. Totodată, au fost trimise corăbii ateniene şi ale celorlalte oraşe-state pentru a bloca strâmtoarea Artemisium. Dubla strategie a fost adoptată de congres. Între timp, iscoadele greceşti raportau că armata persană înainta lent prin Tracia şi Macedonia.

Între festival şi apărare: ce ar trebui să facă un rege?

În lunile august-septembrie ale anului 480 i.e.n., spartanii celebrau festivalul Carneia închinată lui Apollo Carneus (zeul recoltelor, oilor şi vitelor) în cadrul căreia se desfăşurau întreceri, sacrificii şi ospăţuri. Orice activitate militară era interzisă de legea spartană, fiind şi perioada în care se organizau Jocurile Olimpice şi fiind instaurat armistiţiul olimpic. Leonidas era dispus că la vârsta  sa de 60 de ani să-i conducă pe spartani în luptă pentru a apăra civilizaţia greacă. A decis totuşi să-i consulte pe Efori (un consiliu alcătuit din 5 membri aleşi anual ce aveau sarcini juridice) şi Oracolul de la Delfi unde preotesele, aflate sub influenţa gazelor toxice şi drogurilor, dezvăluiau profeţii. Eforii, în ciuda încăpăţânării lor de a respecta religiozitatea şi tradiţiile, văzând că situaţia e urgentă, i-au permis  lui Leonidas să-şi ia cu el garda de corp alcătuită din 300 de  hippeis şi să strângă cât mai multe trupe din alte oraşe-state. La spartani, hippeis erau unităţi de infanterie echipaţi în armură.

De la Oracol însă, Leonidas a primit o profeţie care l-a îngrijorat:

“ O, voi, oameni care locuiţi pe străzile largi ale Lacedemoniei,

Sfinţiţi festivalul Carneia, sau

Oraşul glorios va fi jefuit de către fii lui Perseus

Ori întreg ţinut Laconian

Va jeli pierderea unui rege, descendent al Marelui Hercule”

Leonidas s-a resemnat, convins fiind că va avea parte de o moarte sigură, dar glorioasă . La spartani conta ca luptătorii să aibă parte de o moarte frumoasă şi glorioasă în urma unei lupte duse cu îndârjire şi curaj. Leonidas a selectat soldaţii care aveau să-l acompanieze, luând cu el doar pe cei care aveau fii şi lăsându-i pe cei necăsătoriţi şi fără copii acasă pentru a zămisli viitoarea generaţie de luptători spartani. Leonidas şi-a petrecut în taină o ultimă noapte înainte de plecare, îmbărbătat fiind de nevasta sa, regina Gorgo. Această l-a întrebat ce va face ea dacă el nu se întoarce. Leonidas i-a răspuns că să se mărite cu un alt bărbat bun şi să facă copii.

Cu scut sau pe scut

A doua zi, la plecare, fără a-şi lua “ la revedere iubirea mea” căci în Sparta nu era loc de gingăşie  , regina Gorgo i-a înmânat personal hoplonul (scutul) lui Leonidas şi  i-a spus “E tan e epitas” (Întoarce-te cu scut sau pe scut). Doar spartanii adevăraţi puteau reveni în Sparta, fie victorioşi , cu scuturile în mâini, fie morţi în glorie, transportaţi pe scuturi. Spartanii dezonoraţi şi laşi care au cutezat să se retragă erau huliţi şi umiliţi de populaţia Spartei. Astfel, Leonidas şi cei 300 de spartani, alături de alte trupe pe care le va strânge, au înaintat spre victorie sau moarte. Cu forţe ce cuprindeau 300 000 de trupe aduse din toate colţurile Orientului, Xerxes conducea cea de-a doua invazie asupra Greciei. Armata persană era divizată în regimente de câte o mie, denumite hazarabam. 10 hazarabame alcătuiau o haivarabam-o divizie. Cea mai binecunoscută divizie era cea a Nemuritorilor, garda personală a regelui. Cea mai mică unitate era cea alcătuită din 10 soldaţi-dathaba. 10 dathabe alcătuiau sataba-unităţi de câte 100 de soldaţi.

Pentru martorii vremii, erau aşa de mulţi încât că pe  fiecare teritoriu pe care îl parcurgeau, secau lacurile, când mărşăluiau, se cutremura pământul, iar atunci când poposeau noaptea, de la depărtare, pe întuneric,  li se vedeau mai multe focuri de tabăra decât stelele vizibile de pe cer. Mai toţi soldaţii purtau uniforme de diferite culori (galben, violet şi albastru) ce le deosebeau. Erau echipaţi cu scuturi din lemn sau din trestii cu care puteau alcătui un zid de scuturi împotriva săgeţilor. Purtau scuturi din răchite dreptunghiulare denumite spara, şi erau înarmaţi cu suliţe scurte. Erau instruiţi să conducă atacuri surpriză în lupte corp-la-corp cu suliţe , topoare şi săbii. Dar în principiu, perşii preferau să lupte de la distanţă cu arcuri cu săgeţi. Un singur sparabara haivarabarm alcătuit din 10 000 de arcaşi putea  lansa 100 000 de săgeţi într-un singur minut. Deseori, era utilizată cavaleria în bătălii deschise pentru a hărţui inamicul prin atacuri de tip “loveşte şi fugi”, lansând săgeţi şi aruncând cu suliţe din flancuri.

Nemuritorii erau echipaţi cu scuturi din răchită, cu suliţe scurte, săbii şi pumnale mari şi cu arcuri. Purtau armuri din zale sub haine şi tiare. Regimentul Nemuritorilor era urmat de o caravan de cămile şi catâri ce transportau proviziile, alături de concubinele şi slujitorii lor.

Spartani, care este profesia voastră?

Pe de altă parte, spartanii erau echipaţi ca orice hoplit grec: chiton (tunică) sau exomis, himation (mantie), acoperitoare din bronz pentru picior, armură cu pectorali din bronz şi coifuri de tip corintian. Spartanii purtau păr lung şi barbă. Spartanii nu aveau altă obligaţie decât să lupte şi să se antreneze toată viaţă având în vedere că producţia era asigurată de heloţi.

Erau echipaţi cu scuturi din lemn acoperite cu un  strat din bronz (abia din anul 420 i.e.n. era pictată  litera Λ-lambda de la Laconia) ce erau transmise din generaţie în generaţie. Grupaţi, puteau lupta în formaţia numită “ falanga”. Fiecare spartan apărat de camaradul său îşi apăra la rândul său camaradul de lângă el. Luptau cu “ dory”-suliţa lungă sau cu suliţe uşoare pe care le aruncau spre inamici. Mai erau înarmaţi cu xiphos-armă secundară, o sabie de 30-45 cm, sau cu kopis-o sabie curbată din fier. Ştiau să boxeze.

Conform estimărilor, armata strânsă de Leonidas care avea să se opună forţelor celui mai mare imperiu de atunci era alcătuită din : 1000 de lacedaeomieni/perioeci, 300 de hopliţi spartani, 500 de mantinei , 500 de tegeni, 1000 de arcadieni, 400 de corintieni, 200 de filieni şi 80 de micenieni. Numărul forţelor peloponesiene se ridica astfel la 4000. Forţe secundare din alte oraşe-state aveau să i se alăture lui Leonidas: 700 de thespieni, 1000 de malieni, 400 de thebani, 1000 focieni, şi 1000 de locrieni. Toţi aceştia erau gata să lupte până la ultimul, fără a acceptă compromisuri sau să se gândească la retragere.

Bătrânul rege-general spartan în vârstă de 60 de ani conducea astfel o armată de 7000 de soldaţi, dintre are doar 4000 erau peloponesieni şi doar 300 dintre aceştia fuseseră antrenaţi de o viaţă să lupte împotriva a 300 000 de perşi.

Porţile de foc

Cele două pasaje erau apărate în faţa  invaziei persane. Pasajul terestru, Termopile, era apărat de 7000 de greci în timp ce Artemisium era apărat de 271 de corăbii.  Termopile era locul unde superioritatea numerică a perşilor nu conta datorită reliefului dificil.O falangă de hopliţi putea opri înaintarea, fără riscul de a fi încercuită de cavaleria inamică. Dezavantajul era că falanga nu putea să efectueze un asalt spre infanteria uşoară persană.  Punctul slab al grecilor era trecătoarea  de capre prin munte,  paralelă cu pasajul Termopile de unde puteau fi încercuiţi. Vestea bună era că Xerxes încă nu ştia de aceea trecătoare. De-a lungul pasajului  erau diferite denivelări şi stânci ce îngustau calea, precum şi un mic  zid foceean.

Prima zi: Vom lupta la umbră

În zorii unei zile toride de 20 august/8 septembrie 480 i.e.n., Xerxes a trimis o iscoadă pentru a-i observa pe greci. Iscoada a notat şi i-a transmis că grecii făceau exerciţii de gimnastică şi că mulţi spartani îşi pieptănau părul lung. Xerxes, când a primit ştirea, a bănuit că spartanii se pregăteau să moară bărbăteşte. Demaratus, fost rege al Spartei  care a condus alături de Cleomenes şi care a dezertat în 490 i.e.n., alăturându-se perşilor, l-a avertizat pe rege că îi va avea de înfruntat pe cei mai curajoşi bărbaţi din Grecia.

Xerxes era disperat. De patru zile speră că grecii să se retragă. În a cincea zi de la venirea perşilor pe teritoriu grecesc, s-a gândit că rezistenţă greacă era de o nepăsare şi  obrăznicie groasă. Aşa că a ordonat trimiterea mezilor şi cisienilor pentru a-i lua prizonieri. Însă zidul foceean ridicat de greci ce luptau umăr la umăr, scut la scut, într-un spaţiu îngust avea să compromită asaltul persan.

Călăreţii mezi au grăbit înaintarea şi i-au atacat pe greci, dar au fost copleşiţi de suliţele lungi ale hopliţilor, rezultând pierderi teribile.Nu puteau ataca din flancuri, nu-i puteau înconjura pe spartani datorită spaţiului îngust. Erau  respinşi de scuturile largi ale grecilor şi înjunghiaţi de suliţele lungi.

Arcaşii lansau ploi de săgeţi asupra spartanilor, însă fără succes căci scuturile lor păreau să fie impenetrabile.

Era clar că în ciuda superiorităţii numerice, Xerxes avea mai puţini luptători decât spartanii. Însă încăierarea a continuat pe parcursul zilei. Mezii s-au retras în cele din urmă din luptă. În locul lor au venit o divizie de perşi “Nemuritori” condusă de Hydarnes. Fiecare “ nemuritor” răpus era înlocuit rapid de altul.

Spartanii aveau să le pună “ numele” la încercare.

Din păcate pentru ei, Nemuritorii foloseau lănci mai scurte decât cele ale grecilor. Spartanii i-au biruit cu tehnicile lor superioare de luptă şi s-au arătat abili. Un număr mare de “nemuritori “ au fost răpuşi. Puţini spartani au căzut în luptă. Din spatele falangei, aruncători de suliţe uşoare şi arcaşi îi zăpăceau pe atacatorii perşi.Spartanii au simulat o retragere ca apoi să le dea lovitură finală şi să-i distrugă pe legendarii “nemuritori”, demonstrând pe scena istoriei că sunt muritori.

Pe parcursul acestor atacuri, se spune că regele-zeu,Xerxes, care privea lupta, a tresărit de trei ori de pe tronul său, simţind pe şira spinării un uşor fior omenesc, văzând cum cele două atacuri au fost respinse. Spre seară, trupele persane s-au retras spre tabăra lor.  

A doua zi: Veniţi şi luaţi-le

Pe regele zeu, nici un general subaltern nu cuteza să-l contrazică, oricât de bun strateg ar fi. Poruncile regelui-zeu erau sacre şi trebuia îndeplinite. Nu conta că armata persană, oricât de superioară numeric ar fi fost, era inferioară tehnic şi calitativ în raport cu forţele greceşti. Nu conta că relieful de la locul bătăliei era foarte dezavantajos pentru forţele sale şi că riscă să-şi piardă toată armata acolo. Nu a vrut să înveţe din greşeala tatălui sau, regele Darius, care în urmă cu 10 ani pierduse la Marathon, tot pentru că nu a ţinut cont de micile imperfecţiuni, subestimând armata ateniană. Dar era confuz căci nici acum nu reuşise să înfrângă o forţă inferioară de greci.

Solii au venit la Leonidas şi i-au cerut să predea armele. Leonidas le-a răspuns: “Molon Labe” (Veniţi şi luaţi-le!) .

În a două zi, perşii se gândeau cum să găsească un punct slab al grecilor. Grecii erau organizaţi în detaşamente după oraşele de origine şi duceau greul luptei în timp ce foceenii erau staţionaţi pe munte pentru a păzi o trecătoare. Au continuat să atace doar pentru a gusta din nou fierul grecesc şi astfel s-au retras din nou în taberele lor. Spartanii îi măcelăreau pe atacatori fără milă. Xerxes era confuz. Nu-i venea să creadă că avea gândul de a se retrage sau suspenda campania. Zidul foceean (deşi nu era mai mic decât unul pe care până şi o găină l-ar sări) acompaniat de falanga greacă era impenetrabil.

Dar un miracol s-a produs: în cortul său, gărzile îl aduc pe un anume localnic (probabil negustor sau păstor) pe nume Efialtes din Trachis, fiul lui Eurydemus din Malis, care avea un secret de împărtăşit  pentru o  răsplată bogată. I-a destăinuit regelui trecătoarea secretă care avea să-i aducă victoria. Regele Xerxes, bucuros fiind, i-a ordonat să le arate soldaţilor săi sub comanda lui Hydarnes şi să-i conducă personal noaptea spre trecătoarea de peste munte către Termopile. Cărarea ducea de la estul taberei persane de-a lungul crestei muntelui Anopaea prin spatele stâncilor care străjuiau trecătoarea. La un moment dat, cărarea se bifurca, un drum ducând spre Focida şi celălalt către golful Malis la Alpenus, primul oraş al Locriei.

 

A treia zi: în seara asta vom cina în infern

În zorii zilei, forţele persane i-au învăluit pe foceenii care apărau trecătoarea. Foceenii i-au auzit cum păşeau datorită foşnetelor frunzelor de stejar. Foceenii i-au auzit şi s-au speriat. Perşii au năvălit peste ei cu o ploaie de săgeţi. Foceenii au fugit în grabă spre creasta muntelui. Perşii s-au gândit că nu merită să întârzie din cauza lor şi au coborât rapid muntele. Apoi, Efialtes  a fugit în Thessalia. Grecii de la Termopile au fost învăluiţi. Leonidas a primit vestea de la iscoade cum că perşii mărşăluiau pe dealurile din jur. Aşa că a decis să ţină un consiliu de război. Unii generali şi ofiţeri susţineau retragerea, ceilalţi susţineau să rămână să lupte. Chiar dacă o parte din trupe au plecat spre casă, o parte dintre acestea au decis să rămână sub comanda lui Leonidas până la ultimul. Leonidas însuşi a ordonat formarea unei aeriegarde pentru a le permite celorlalte trupe să se retragă, el preferând să lupte cu onoare până la moarte şi în schimb să salveze 3000 de soldaţi. Şi-a reamintit de profeţia oracolului care spunea că un mare rege spartan va pieri pentru a salva Sparta de barbari. Au rămas alături de el şi spartani vreo 700 de thespieni şi 400 de thebani.

La răsăritul soarelui, după ce a făcut libaţii, Xerxes a ordonat armatei înaintarea şi coborârea de pe munte. Grecii conduşi de Leonidas au rămas să păzească pasajul. Perşii se apropiau, iar grecii lui Leonidas s-au grupat la porţiunea mai deschisă a pasajului. Dacă în zilele precedente păzeau pasajul din interiorul zidului, acum au sărit peste zid pentru a lupta în spaţiul cel mai îngust. Lupta finală s-a dat la defileu. Grămezi de soldaţi perşi erau răpuşi de falangă, în timp ce căpeteniile îşi biciuiau escadroanele pentru a înainta. Mulţi perşi au fost aruncaţi în mare de spartani. Un număr mare de perşi au fost călcaţi în picioare de camarazii lor. S-a format o îmbulzeală de nedescris. Spartanii rezistau cu vitejie până când suliţele lor s-au rupt şi au început să lupte cu săbii, apoi cu pumnii.

Leonidas a căzut în luptă cu curaj. Camarazii săi s-au bătut cu perşii pentru trupul sau. Lupta a fost înfiorătoare şi sângeroasă cu multe pierderi. Inclusiv Xerxes şi-a pierdut doi fraţi şi nepoţi. 20 000 de perşi au fost ucişi în cele trei zile de lupte. În cele din urmă, perşii s-au deplasat înapoi, învăluindu-i în continuare , iar arcaşii au lansat o ploaie de săgeţi care i-a răpus pe ultimii greci rămaşi în viaţă ce încă mai luptau şi cu mâinile goale. Dar corpul lacedomonian s-a purtat cu nobleţe, comportându-se ca într-o piesă de teatru.   Chiar dacă săgeţile perşilor bloca lumina soarelui, aceştia spuneau că luptă la umbră.

 

Căci aici, ascultând de legile ei, am căzut

Spartanii, laolaltă cu grecii răpuşi, au fost îngropaţi în acel loc. O inscripţie a fost lăsată acolo:

Aici şi-au făcut datoria 4000 de bărbaţi din meleagul Pelops

Împotriva a 300 000 au stat cu curaj

A fost o onoare pentru toţi.

Epitaful de Simonides a fost dedicat doar spartanilor:

“ Du-te, străinule, şi către Sparta vesteşte

Căci aici, ascultând de legile ei, am căzut ”

Grecii pierduseră o bătălie, nu şi războiul. Un an mai târziu, 80 000 de spartani conduşi de nepotul regelui căzut, Pausanias, aveau să-i învingă pe cei 120 000 de perşi la Plateea.

Spre deosebire de atenieni, spartanii n-au lăsat nimic material în urma lor. Dar eroismul lor glorios de la Termopile şi stilul lor de viaţă a rămas în memoria oamenilor. Bătălia de la Termopile a fost o înfrângere pentru spartani, dar pe termen lung a fost o victorie pentru cei care luptă în numele libertăţii.

 

 

Surse:

·       

Herodot-Istorii-Cartea a VII-a Polymnia

·       

Plutarh-Moralia-Biografia lui Leonidas

·       

Nic Fields -Thermopylae 480 BC-LAST STAND OF THE 300,Osprey

·       

Nicholas Sekunda- The Spartan Army, Osprey



Bruges: o călătorie înapoi în timp

Datorită canalelor care-l străbat, orașul flamand Bruges este deseori numit Veneția nordului. N-are însă aproape nimic în comun cu bijuteria italiană. Asta nu înseamnă totuși că este mai prejos. Bruges este, la fel ca Veneția, un oraș în care parcă timpul s-a oprit în loc. Împânzit de clădiri vechi, Bruges pare să fie adus la viață doar de miile de turiști ce pășesc pe caldarâmul  neschimbat, nici el, de secole.Prima mențiune istorică a orașului belgian datează din secolul al IX-lea, dar adevărata dezvoltare a Bruges-ului a început trei veacuri mai târziu, odată cu înflorirea comerțului din Țările de Jos. Avantajat de poziția geografică, aproape de mare și la mică distanță de porturile englezești de dincolo de Canal, Bruges a fost inclus pe traseul comercial al Ligii Hanseatice și a devenit un mare centru al negoțului. Faptul că aici s-a deschis, la începutul secolului al XIV-lea, prima bursă de valori din lume arată poziția privilegiată de care s-a bucurat Bruges în acea perioadă (secolele XII-XV). Mai mult, în secolul al XV-lea, orașul ajunsese la un asemenea nivel de dezvoltare încât populația crescuse până la 125.000-150.000 de locuitori, de cinci ori mult decât avea, la momentul respectiv, Londra.Aceeași mare care i-a adus prosperitate Bruges-ului avea să-i aducă, începând cu secolul al XVI-lea, și sfârșitul, când ieșirea la mare a orașului a fost blocată parțial – apoi complet – de depunerea constantă de aluviuni. Orașul a rămas, deci, fără ieșire la mare, implicit fără posibilitatea de a-și continua vasta activitate comercială. Locul său a fost luat de rivalul vecin Antwerp, iar negustorii și locuitorii au părăsit treptat orașul, până când Bruges a ajuns un mic orășel de provincie, sărăcit și slab populat. Cumva, această stare de moarte clinică în care a intrat orașul flamand l-a și salvat. Evitat de tendințele de modernizare începând cu secolul al XVIII-lea, dar și de revoluția industrială, Bruges a rămas neschimbat și îl vedem astăzi aproape la fel cum era în Epoca sa de Aur.[[{"fid":"72365","view_mode":"default","fields":{"format":"default","field_file_image_alt_text[und][0][value]":"","field_file_image_title_text[und][0][value]":"","field_descriere[und][0][value]":""},"type":"media","attributes":{"height":500,"width":500,"style":"border: 2px solid black;","class":"media-element file-default"},"link_text":null}]]Trecerea timpului a ocolit orașul Bruges pentru aproape 600 de ani, până în zilele noastre. Speranțele ale locuitorilor au renăscut în secolul al XIX-lea, când aristocrația britanică a descoperit aici o frumoasă destinație de vacanță. Turismul a fost salvarea Bruges-ului, mai ales că orașul n-a fost distrus în timpul celor două războaie mondiale, când Belgia a fost ocupată de germani. Însă același turism sufocă astăzi acest oraș: pentru că este foarte aproape de Bruxelles (1h30) și la distanță relativ mică de țârmul britanic, dar și orașe mari precum Amsterdam sau Paris, Bruges este întotdeauna plin de turiști, mai ales la sfârșit de săptămână.Mulți vin la Bruges în excursii de o zi, așa că singurele momente în care orașul poate fi vizitat în liniște sunt dimineața devreme, înainte de sosirea valurilor de turiști, și seara târziu, după plecarea acestora, când rămân doar cei cazați peste noapte, iar orașul își trage sufletul. De aceea, e indicat să rezervați pentru Bruges mai multe zile, chiar dacă orașul este destul de mic și, la prima vedere, nu sunt prea multe de văzut. Merită însă această șansă. Centrul orașului, neschimbat de atâtea veacuri, trebuie explorat stradă cu stradă; o plimbare cu barca pe canale este obligatorie; un tur al magazinelor de ciocolată artizanală, specialitate belgiană, este de asemenea necesar, la fel și un tur al berăriilor (cu degustările de rigoare în ambele cazuri). Puțin mai departe de centru, o vizită la vechile porți de intrare în oraș și la una dintre morile de vânt tradiționale ne trimit și ele cu gândul la vremurile de demult ale Țărilor de Jos. Atenție însă: obiectivele turistice și unele magazine sunt închise lunea!Piața centrală (Grote Markt) este unul dintre obiectivele principale ale orașului. Înconjurată pe toate părțile de terase și restaurante, piața este dominată de o cloptniță de secol XIII, înaltă de 83 de metri. Urcarea presupune 366 de trepte, dar priveliștea de sus este fantastică: de aici se admiră tot centrul vechi, întregul oraș și, încă și mai departe, marea.[[{"fid":"72366","view_mode":"default","fields":{"format":"default","field_file_image_alt_text[und][0][value]":"","field_file_image_title_text[und][0][value]":"","field_descriere[und][0][value]":""},"type":"media","attributes":{"height":375,"width":500,"style":"border: 2px solid black;","class":"media-element file-default"},"link_text":null}]]Onze-Lieve-Vrouwekerk este cea mai vizitată biserică din oraș din mai multe motive. Turnul său, la 122 metri, este cea mai înaltă structură din Bruges, iar în interior se află o sculptură de Michelangelo, Madona și copilul, despre care se spune că este singura operă a artistului care a părăsit Italia în timpul vieții sale. Ea a fost furată de aici de două ori – în 1794, de către revoluționarii francezi, și în 1944, de către naziști.În Bruges, ca în oricare alt oraș medieval, se află multe alte biserici și așezăminte religioase. Mulți credincioși merg la Basilica Sfântului Sânge, aflată în centrul orașului, care adăpostește de secole o fiolă ce ar conține sângele lui Iisus (adus[ aici după Cruciada a Treia).Groeningemuseum este cel mai cunoscut muzeu de artă din Bruges și expune foarte multe opere ale artiștilor flamanzi și olandezi. Pentru cei care nu apreciază pictura olandeză timpurie (sau pur și simplu nu vor să mai vadă încă un muzeu de artă), există în Bruges și alte opțiuni: un muzeu al ciocolatei, o berărie-muzeu și, bineînțeles, un muzeu al cartofilor prăjiți (tradiționalii „frites”).Bruges este mai mereuinundat de turiști, pe care nu-i descurajează vremea cam neprietenoasă. Pentru cei care cred că Londra e printre cele mai ploioase destinații de pe continent: să știți că la Bruges plouă mai mult și mai des decât în capitala britanică. Prin urmare, trebuie să ai noroc să prinzi o zi frumoasă, cu soare, în Bruges, cu atât mai mult o zi cu adevărat călduroasă. Pentru că vara vin cei mai mulți turiști, anotimpurile indicate pentru o vizită aici sunt primăvara și toamna. Nici iarna nu e însă de evitat: chiar dacă e frig, orașul arată, la propriu, ca în povești atunci când e acoperit de zăpadă.

Cândva, centrul lumii era la Lisabona

Dintre capitalele europene, Lisabona este, după Atena, cea mai veche. Este și orașul de baștină al marilor călători ai lumii, locul de unde au pornit la drum Henric Navigatorul, Vasco da Gama și Ferdinand Magellan, căci Lisabona a fost capitala primului imperiu colonial modern. Prin urmare, Lisabona a fost, cândva, centrul lumii. Gândiți-vă la asta atunci când veți ajunge în acest minunat oraș aflat pe malul Atlanticului, care numără astăzi doar 545.000 de locuitori. Lisabona este o destinație foarte accesibilă și, foarte important, un loc care se poate vizita cam în orice anotimp. Capitala lusitană are, se pare, cele mai calde ierni dintre toate orașele europene.Dintre toate atracțiile Lisabonei, Mănăstirea Jeronimos (Mosteiro dos Jerónimos) este, probabil, cea mai strâns legată de istoria Portugaliei. De aceea, merită văzută nu doar ca sit turistic, ca monument de arhitectură (căci este, fără îndoială, superbă), ci și ca incursiune în istoria țării. Mănăstirea a fost construită la începutul secolului XV pe locul unui schit fondat de Henric Navigatorul, locul în care Vasco da Gama și echipajul său au petrecut ultima noapte înainte de a porni în marea călătorie spre India.[[{"fid":"72242","view_mode":"default","fields":{"format":"default","field_file_image_alt_text[und][0][value]":"","field_file_image_title_text[und][0][value]":"","field_descriere[und][0][value]":""},"type":"media","link_text":null,"attributes":{"height":480,"width":640,"style":"border: 2px solid black;","class":"media-element file-default"}}]]Foto: https://goo.gl/uo5u6KConstruită inițial pentru a adăposti mormintele dinastiei de Aviz, după reîntoarcerea lui da Gama, mănăstirea a devenit un loc-simbol al expansiunii portugheze. Acolo au fost înmormântați, ulterior, faimosul explorator și Luis de Camões, autorul epopeii Os Lusiadas (Lusiadele) scrise în cinstea călătoriei lui da Gama. Tot la Jeronimos sunt înmormântați alți mari regi ai Portugaliei, dar și poetul național al acestei țări, Fernando Pessoa. În apropiere de Jeronimos și strâns legat, din punct de vedere cultural, de mănăstire e Turnul Belém. Construit în același stil arhitectural aparte – denumit manuelin după Regele Manuel I, turnul este un alt simbol al epocii marilor descoperiri geografice și al întâietății Portugaliei în acest fenomen.[[{"fid":"72243","view_mode":"default","fields":{"format":"default","field_file_image_alt_text[und][0][value]":"","field_file_image_title_text[und][0][value]":"","field_descriere[und][0][value]":""},"type":"media","link_text":null,"attributes":{"height":414,"width":620,"style":"border: 2px solid black;","class":"media-element file-default"}}]]Foto: https://goo.gl/CJGoZNPentru amatorii de artă, muzeul Berardo este un must. Este unul dintre cele mai importante muzee de artă contemporană din lume și adăpostește sub același acoperiș opere semate de Dali, Magritte, Miró, Duchamp și Picasso. Iar cei care caută arhitectura modernă trebuie să știe că Lisabona este unul dintre acele orașe în care cartierele noi devin foarte importante pentru cultura unui oraș și merită văzute, chiar și numai pentru perspectiva vechi/nou. În cazul capitalei portugheze, când spunem Lisabona nouă, spunem Parque das Nações (Parcul Națiunilor). Cartierul a fost (re)construit în mare parte în anii ’90 cu un scop precis: găzduirea Expoziției Universale din 1998 (curizoitate: a fost ediția cu numărul 100 și ultima din secolul XX), care a coincis cu aniversarea de 500 de ani de la sosirea lui da Gama în India. Ne întoarcem, așadar, la importanța descoperirilor geografice făcute de portughezi, extrem de importante pentru cultura națională lusitană! [[{"fid":"72244","view_mode":"default","fields":{"format":"default","field_file_image_alt_text[und][0][value]":"","field_file_image_title_text[und][0][value]":"","field_descriere[und][0][value]":""},"type":"media","link_text":null,"attributes":{"height":415,"width":620,"style":"border: 2px solid black;","class":"media-element file-default"}}]]Foto: https://goo.gl/PnIDuYDe admirat aici sunt construcțiile moderne, podul Vasco da Gama (cel mai mare din Europa, al patrulea din lume), acvariul, zona de promenadă de-a lungul apei, portul, turnurile São Gabriel și São Rafael (denumite după două dintre vasele lui da Gama și a căror arhitectură ne trimite cu gândul la vechile bărci cu pânze), grădinile și multe-multe altele – pe care le putem vedea într-o plimbare cu telegondola sau pe jos.Pentru o experiență culturală completă a Lisabonei, se mai adaugă trei elemente: unul muzical, unul gastronomic și altul decorativ. Primul se referă, evident, la muzica fado, specific portugheză. Al doilea ține de domeniul patiseriei: faimoasele pastéis de nata sau pastéis de belém, adică tarte cu cremă de ou. În fine, al treilea element este superba ceramică albastră numită azulejos, care are și un muzeu dedicat: Museu Nacional do Azulejo.[[{"fid":"72246","view_mode":"default","fields":{"format":"default","field_file_image_alt_text[und][0][value]":"","field_file_image_title_text[und][0][value]":"","field_descriere[und][0][value]":""},"type":"media","link_text":null,"attributes":{"height":771,"width":620,"style":"border: 2px solid black;","class":"media-element file-default"}}]]