Momente cheie din viața Regelui Mihai

Regele Mihai este ultima mare personalitate a istoriei României din secolul XX. Este printre ultimii foști lideri de stat din perioada celui de-Al Doilea Război Mondial încă în viață. A văzut, în toți acești ani, foarte multe schimbări politice, interne și externe, dintre care multe i-au schimbat lui însuși viața. Ultimul rege al României s-a născut în interbelic, cei mai frumoși și înfloritori ani din istoria țării;a trăit perioada grea a războiului;a semnat actul de deces al regimului monarhic și a trăit izolat în exil, departe de țară, aproape jumătate de veac. 

Regele-copil

Regele Mihai s-a născut la Sinaia, pe 25 octombrie 1921, la șapte luni după căsătoria părinților săi, Principele Moștenitor Carol și Prințesa Elena a Greciei. Relația dintre părinții săi n-a fost una fericită, marcată de incompatibilitatea dintre Elena și Carol și infidelitățile acestuia. În 1925, tatăl regelui Mihai a părăsit România și și și-a anunțat familia că nu intenționează să mai revină în țară, renunțând așadar la tron. În aceste condiții, în ianuarie 1926, printr-un act al Parlamentului, Mihai a fost proclamat moștenitor al tronului. Un an și jumătate mai târziu, la vârsta de 6 ani, Mihai a urcat la tron după moartea bunicului său, Regele Ferdinand, iar potrivit legii, o regenţă a preluat prerogative regale, urmând a guverna în numele regelui până la majoratul său.

Mare voievod de Alba Iulia

Luând în considerare efectele nefaste (în termeni de stabilitate politică) pe care o regenţă îndelungată le putea avea asupra societăţii româneşti, unii oameni politici au început să-l curteze pe exilatul Carol, încercând să-l aducă înapoi pe tron. Planul s-a concretizat în vara lui 1930, când Carol a revenit în țară și a fost proclamat rege (Restaurația din 8 iunie).

Mihai a fost proclamat atunci, din nou, prinț moștenitor și a primit titlul de Mare Voievod de Alba Iulia. În următorii ani, prințul a trăit în izolare la Palat;mama sa a fost exilată de rege la Florența, iar copilului i se permitea să o viziteze doar o dată pe an. Regele Mihai a povestit în mai multe rânduri despre suferința acelor ani, cauzată de despărțirea de Regina-mamă Elena și relația rece cu tatăl său, care nu i-a permis fiului să se apropie de nimeni și nici să învețe ceva despre cum se conduce o țară.

Rege din nou, pe timp de război

Ca atare, în 1940, când Carol II a fost obligat să abdice, iar tronul a revenit lui Mihai, tânărul nu avea deloc experiență politică. La momentul celei de-a doua urcări pe tron – din 6 septembrie 1940, Mihai avea 19 ani. La fel ca prima dată, el a rămas în afara afacerilor politice. În aceeaşi zi în care a fost proclamat rege, Mihai a semnat un decret prin care îi acorda generalului Antonescu puteri depline.

În perioada guvernării antonesciene, Regele Mihai a fost ţinut departe de toate problemele politice, inclusiv de decizia intrării în război alături de Germania nazistă. Antonescu vedea în Mihai un copil lipsit de experienţă care nu poate juca niciun rol în conducerea statului, mai ales pe timp de război:„Până când regele va deveni cu vârsta şi mintea ca să-şi dea seama de problemele statului, vă rog să luaţi notă de acest lucru, nimeni nu va putea să-i supună problemele de stat şi oricine şi pe orice treaptă s-ar găsi în stat, va fi destituit de mine. Nimeni nu va trece prin faţa Palatului decât ca să se închine în faţa unui simbol. El este un simbol şi nu are dreptul să se amestece în conducerea statului.” 

În ciuda faptului că nici măcar nu i s-a cerut părerea în privinţa intrării în război, regele Mihai a sprijinit decizia generalului Antonescu de a lupta împotriva Uniunii Sovietice pentru recuperarea Basarabiei. De aceea, el a călătorit pe front pentru încurajarea soldaţilor. Treptat însă, tânărul rege s-a îndepărtat din ce în ce mai mult de politica lui Antonescu, dezaprobând continuarea luptelor dincolo de Nistru. După dezastrul de Stalingrad, care a marcat primul moment în care victoria germană nu mai era considerată sigură, regele Mihai, alături de principalii reprezentanţi ai opoziţiei, au început să se gândească la îndepărtarea Mareşalului de la putere

23 august 1944:lovitura de la Palat 

Regele a jucat un rol central în planul de înlăturare a lui Antonescu de la conducerea statului, plan concretizat prin lovitura de la 23 august. 

Executată într-un moment-cheie al războiului – când armata Uniunii Sovietice se apropia de frontiera de est a României, lovitura de la 23 august – plănuită de Regele Mihai împreună cu liderii partidelor democratice – a însemnat arestarea Mareșalului Ion Antonescu și întoarcerea armelor în favoarea Națiunilor Unite, respectiv împotriva Germaniei naziste. 

Imediat după arestarea lui Antonescu, Regele Mihai a investit un nou guvern, condus de generalul Constantin Sănătescu. A fost primul efort pentru reinstituirea unui regim democratic în țară, îngreunat de presiunile din partea Partidului Comunist, revenit după 23 august în legalitate și sprijinit de Uniunea Sovietică și Armata Roșie. 

6 martie 1945

În perioada august 1944 – martie 1945, Regele Mihai s-a confruntat cu presiuni mari din partea comuniștilor și a forțelor sovietice, care sprijineau aducerea la putere a PCR. Ca atare, membri ai partidului comunist au fost incluși în guvernele Sănătescu 1 și 2, apoi în guvernul Rădescu. 

Regele a fost depăşit de situaţie;în pofida mai multor încercări de a rezista presiunilor din partea Moscovei şi de a obţine sprijin din partea anglo-americanilor, regele Mihai nu a reușit să oprească procesul de comunizare a României. La începutul lunii martie 1945 a fost obligat să accepte numirea lui Petru Groza, tovarăș de drum al comuniștilor, în funcția de premier. A fost începutul sfârșitului pentru rege, care n-a mai avut niciun fel de autoritate în fața guvernului. 

Greva regală

Ca un ultim efort de a se opune guvernului prosovietic, în august 1945 Regele i-a cerut demisia lui Petru Groza, motivând că Aliații occidentali nu au recunoscut acest guvern. Groza, sigur pe sprijinul sovieticilor (singurul sprijin, de fapt, care conta), refuză, așa că monarhul a intrat în așa-zisa grevă regală, refuzând să mai contrasemneze actele guvernului, fapt ce nu a oprit cabinetul Groza să guverneze în continuare.

Greva regală a durat până în ianuarie 1946, când Aliații occidentali au recunoscut în cele din urmă guvernul Groza, cu condiția includerii în cabinet a doi miniștri din PNȚ și PNL (chiar dacă Emil Hațieganu, liberal, și Mihail Romniceanu, țărănist, ca miniștrii fără portofoliu, n-aveau nicio putere în guvern). 

În noiembrie 1946, după alegerile câștigate – prin fraudare – de către Blocul Partidelor Democrate (alianță electorală controlată de comuniști), Regele Mihai a recunoscut noul parlament. 

Abdicarea și exilul

În noiembrie 1947, Regele Mihai a călătorit la Londra pentru a lua parte la nunta Principesei Elisabeta a Angliei. A cunoscut-o atunci pe Ana de Bourbon-Parma, pe care decide să o ia de soție. La întoarcerea în țară – care i-a surprins pe liderii PCR, care se așteptau ca regele să rămână în străinătate, Regele a luat legătura cu membrii guvernului pentru a discuta despre viitoare căsătorie. Însă după Crăciun, când a revenit de la Sinaia la București, Regelui i-a fost pus actul de abdicare în față și a fost obligat să semeze. Se întâmpla în data de 30 decembrie 1947, ultima zi a monarhiei în România. Comuniștii au proclamat imediat abolirea regimului monarhic și nașterea republicii populare. 

Regele a părăsit țara trei zile mai târziu, pe 3 ianuarie. A început astfel lungul exil al Regelui Mihai. În 1948, el s-a căsătorit, în Grecia, cu prinţesa Ana de Bourbon-Parma, cu care a avut cinci fete:Margareta, Elena, Irina, Sofia şi Maria. Pe perioada exilului, regele s-a împărțit între viaţa de familie şi eforturile de a menţine în viaţă cauza României. Pe parcursul deceniilor, el a păstrat legături apropiate cu românii din exil şi nu a renunțat la promovarea intereselor românilor.

Crăciun 1990:prima întoarcere în țară

După căderea regimului comunist din decembrie 1989, regele Mihai a avut o primă încercare de a reveni în țară în decembrie 1990. De Crăciun, el a sosit în România cu dorința de a merge la Curtea de Argeș, pentru a vizita mormintele rudelor sale. A urmat însă un moment încă foarte controversat:după ce, la aeroport, i s-a acordat viza de intrare în ţară, regele a fost oprit de poliţie în drum spre Curtea de Argeş şi forţat să se întoarcă la Otopeni şi să părăsească în România. 

Paști 1992

S-a întors din nou doi ani mai târziu, în 1992, de Paşti. Mai întâi la Putna, apoi în capitală, Regele a fost  întâmpinat cu braţele deschise de o mulţime de oameni. Neliniştit de popularitatea regelui, aclamat numai în București de un milion de oameni, guvernul preşedintelui Iliescu i-a interzis regelui Mihai să se mai întoarcă în ţară. Abia în 1997, după alegerea lui Emil Constantinescu ca preşedinte, regele Mihai și-a recăpătat cetățenia română și a putut reveni definitiv în România.