Autor 1749 vizualizări


La 1 Martie 1815, Napoleon Bonaparte ajungea în Golfe Juan, pe coasta mediteraneeană, după ce scăpase de pe insula Elba. Şase zile mai târziu, după un marş istoric în sud-estul Franţei, trecând pe lângă trupele regaliste ostile, a intrat în Grenoble. Pornise la drum cu 1200 de oameni, dar întoarcerea bonaportiştilor sub steagul imperial a ridicat considerabil numărul susţinătorilor împăratului.

În 1932 traseul pe care l-a făcut cu această ocazie împăratul francez a fost numit Route Napoleon. Se porneşte de a Cannes, care în vremea împăratului nu era decât un mic port în care Napoleon şi-a petrecut o singură noapte şi se continuă spre Grasse, pe dealurile acoperite de levănţică, inima îndustriei de parfumuri din Franţa. De acolo, mergeţi pe traseul lui Napoleon peste dealuri spre Castllane. Din acest punct împăratul a început lupta cu zăpezile la 1145 de metri altitudine, de la Col des Leques la Barreme. Azi puteţi face acest traseu în orice perioadă a anului, dar pentru o autenticitate şi o apropiere de momentul pe care vreti să îl descrieţi ar fi de preferat luna martie când munţii din Haute Provence ar putea fi înzăpeziţi.

La Sisteron, pe râul Durance, veţi vedea fortăreaţa medievală care, surprinzător, nu era apărată, permiţându-i astfel lui Napoleon să forţeze până la Gap, prin impunătorul peisaj alpin. După Col Bayard şi satul Corps, ajungeţi la Grenoble, unde mulţimea l-a aclamat ca împărat din nou pe Napoleon. Drumul de 322 de km ar putea fi făcut pe jos în cam o săptămână. Împăratul l-a făcut în doar şase zile, oprindu-se doar să doarmă, dar azi această distanţă se poate face foarte lejer, cu opririle de rigoare în doar o zi.

Click aici pentru continuarea articolului