Tarragona, orașul zeilor și al piraților jpeg

Tarragona, orașul zeilor și al piraților

📁 Călătorii în istorie
Autor: Andreea Rotaru

Tarragona este cea mai sudică dintre cele patru provincii ale Cataloniei, Spania, alături de Barcelona, Girona și Lleida. Orașul municipiu este situat pe Costa Dorada (traducerea din catalană este “Coasta de Aur”) și are ieșire la Marea Mediterană, aflându-se la 88 de kilometri de Barcelona. Pe lângă un peisaj exotic natural, colorat și însuflețit, Tarragona poartă cu mândrie vestigiile antice care dezvăluie trecutul glorios al Spaniei, cu precădere urmele civilizației iberice, precum și rămășițe ale civilizației romane (Peninsula Iberică a fost invadată în anul 219 î. Hr. de primele trupe romane, formându-se provincia Hispania care alimenta Imperiul Roman cu alimente, ulei de măsline și metale). Tarragona este primul oraș roman din întreaga Spanie care a fost capitala Imperiului Roman, sub numele de Tarraco.

15134476 605089713026116 162064589 n jpg jpeg

Astfel, Amfiteatrul Roman (despărțit de Marea Mediterană prin cea mai mare plajă a Tarragonei-plaja El Miracle-), construit la începutul secolului al II-lea, e o mărturie a civilizației romane ce și-a pus puternic amprenta asupra acestei părți de lume, acesta reprezentând o copie fidelă a impunătorului Coloseum de la Roma. Amfiteatrul Roman a fost înscris pe lista UNESCO în anul 2000. În cadrul acestuia se desfășurau spectacole și lupte pentru amuzamentul publicului. Totodată, Amfiteatrul Roman era locul în care oamenii se adunau pentru a-i cinsti pe zeii romani (de vreme ce au fost cuceriți, au aderat la religia romană, care, la rândul ei, fusese preluată de la greci. Astfel i se aduceau ofrande zeului Jupiter, zeul luminii și al fenomenelor cerești, zeiței Juno, zeița lunii, zeiței Venus, cea mai frumoasă zeiță romană, asociată simbolului maternității, lui Marte, zel războiului ș.a.m.d.).Turnul Pretori (construit din piatră) este un fost palat al conților de Barcelona, însumând o întreagă istorie pe care provincia a traversat-o. Turnul Pretori a fost construit în era romană, este unul dintre colțurile dreptunghiulare ale vastului Forum provincial, în secolul al XVI-lea a fost transformat în palat pentru monarhii coroanei catalano-aragoneză, iar ulterior a fost utilizat ca închisoare.

15086922 605083986360022 1426893408 n jpg jpeg

Forumul Roman a fost construit la ordinul împăratului Vespanian și a fost folosit până în secolul V, el reprezentând centrul politic și administrativ al provinciei Tarragona. Catedrala din Tarragona a fost declarată monument național în 1905, fiind construită pe locul unde cândva era ridicat un turn roman. Cel mai interesant aspect al acestei biserici romano-catolice este legat de piesa altarului principal, de lemn, albastru, care a fost realizată în 1430 de către Père Joan, piesă prin care este înfățișată în detaliu viața ocrotitoarei orașlui-Santa Tecla-. În spatele catedralei se întind arcurile maiestuos sculptate ale Spitalului Medieval Santa Tecla. Structra arhitectrală este specifică stilului romanic și gotic, iar în prezent spitalul este sediul Congresului Regional al orașlui. Muzeul Național de Arheologie a fost fondat în 1848 și adăpostește numeroase relicve, monede, sculpturi și mozaicuri, păstrând viu trecutul glorios al bucății de lume pe care se află. Muzeul de Artă Modernă găzduiește cele mai spectaculoase opere de artă contemporane, încurajând creația artistică modernă, ce servește ca hrană pentru spiritul uman. Noul și vechiul își dau mâna în acest oraș în care trecutul dăinuie neatins prin formele sale care sunt păstrate cu un respect sacru de catalani, iar aerul modern este în ton cu schimbările și descoperirile impuse de necesitatea umană actuală. Catalanii din Tarragona sunt prietenoși, amabili, civilizați și foarte naționaliști, luptând la nivel cotidian și individual pentru propria limbă și pentru teritoriul catalan, astfel că dacă un catalan merge la Madrid afirmă cel mai adesea că pleacă în străinătate. Sistemul autonom de guvernământ pare să satisfacă această nevoie de independență a catalanilor, dar și iubirea lor față de cultura, limba și tradiția vastă ce le aparține. Seva latină se revarsă în Portul Tarragonei, care era cândva locul preferat al piraților. Poziția geografică a orașului și adâncimea apei din port a reprezentat un atuu din punct de vedere economic pentru Tarragona de-a lungul timpului, favorizând comerțul, dar și o verigă slabă în timpul războaielor, tocmai pentru că adâncimea mării din port permitea corăbiilor să se apropie foarte mult de oraș. Totuși, zonele înalte, de deal, i-a salvat pe catalani de orori, permițându-le să se apere cu demnitate, să-și protejeze teritoriul cu onoare și curaj, luptând până la ultima picătură de sânge cu adversarii, uneori au pierdut, alteori au câștigat, calitatea luptei fiind mai importantă decât rezultatul. Tarragona este plină de surprize, un oraș pe umerii căruia atârnă mii de ani de civilizație, care te poartă dintr-o perioadă în alta prin monumentele sale reprezentative, dar, mai presus de toate, este un oraș însuflețit, al eternelor valori umane.

Ediția estivală a revistei Historia Digital pornește în căutarea vacanțelor pierdute. Ne oprim în Marsilia, Provence, Ravenna, Murano, Avignon, Strasbourg, Matera, Plovdiv, Sofia, Atena, Basel, Edinburgh, Amsterdam, Saint-Tropez, Paris și în multe alte locuri încărcate de istorie. Revista Historia Digital este disponibilă pe platforma paydemic.com.

Cumpără Acum

coperta calatorii jpg jpeg