Puerto Rico, războiul aromelor de rom

În mica insulă din Caraibe, portoricanii se întrec în petreceri cu rom, le prezintă turiştilor fantomele din castelul El Morro şi uneori invocă spiritele prin ritualuri afro şi prin sacrificii de animale.

Recent am redescoperit atmosfera din Old San Juan (partea veche a capitalei din Puerto Rico) în filmul „Jurnalul unui băutor de rom", unde Johnny Depp joacă în nota lui obişnuită. Pe măsură ce vizionam pelicula îmi reveneau în memorie frânturi din exotica insulă din Caraibe. Pădurile luxuriante care fură zilnic din perimetrul oraşului, sunetele tropicale ce răzbat din baruri până târziu în noapte şi imensele plaje unde poţi degusta oricând nuci de cocos în mod gratuit.

Adăpostit de lanţul muntos Cordillera, oraşul de pe coasta Atlanticului are un adevărat cult al plăcerii. Ceea ce nu mă miră, locuitorii săi fiind un amestec savuros de europeni, africani şi indieni taino. Portoricanii au luat ce-i mai bun de la infrastructura americană moştenită odată cu încadrarea lor teritorială în SUA, dar şi-au păstrat vechile năravuri. Iar lucrul ăsta se observă cel mai bine în barurile tradiţionale, unde romul este tratat ca o adevărată comoară naţională.

Una din celebrităţile locale, celebrul chef Wilo Benet, a scris chiar şi-o carte de reţete pe bază de rom. Pus în situaţia de a alege „romul cel mai rom", faimosul maestru bucătar a dat verdictul:Don Q, concurentul acerb al mult mai cunoscutului Bacardi, e cel mai curat rom alb!

În atelierul de rom

Ca să te convingi cu propriile tale papile gustative de veridicitatea unei asemenea „axiome", muzeul Don Q te aşteaptă să-i treci pragul. Dacă ai răbdare să asişti la o prezentare despre cum se fabrică licoarea transparentă, la sfârşit eşti răsplătit cu un prim pahar de Crystal, cel mai bine vândut produs Don Q. O băutură mai puţin florală decât Bacardi, dar cu post-gustul fin. Comparaţia o poţi face după ce dai o fugă şi până la Casa Bacardi, despre care gazdele afirmă cu mândrie că-i cea mai mare distilerie de rom din lume. O găseşti ceva mai departe de centru, pe partea cealaltă a golfului, după ce călătoreşti puţin cu feribotul şi cu un taxi cu tarif standard de trei dolari.

Turul din „Catedrala" romului durează 45 de minute şi poate părea destul de plictisitor. Efortul este recompensat de un barman care îi învaţă pe turişti cum să facă unele dintre cele mai bune cocktailuri cu Bacardi.

Lăsând romul la o parte, primul obiectiv din San Juan care mi-a atras atenţia a fost castelul El Morro. Aşezat, aşa cum mă aşteptam, în vârful unui promontoriu stâncos, de unde marea şi oraşul puteau fi observate pe îndelete, traseul spre bătrâna fortăreaţă începe din port. De pe malul oceanului am luat-o pe Paseo Gilberto, am trecut prin mai multe piaţete şi m-am oprit la fântâna Raices. Aici toată lumea făcea poze şi se minuna de priveliştea oferită de golful San Juan.

Mergând de-a lungul zidurilor oraşului, am ajuns la Poarta San Juan, ultima dintre vechile intrări care s-au păstrat până în zilele noastre. Prin deschiderea în formă de boltă întrezăream elemente din frumoasa arhitectură spaniolă a secolelor al XVI-lea şi al XVII-lea precum şi străduţele minunat pavate cu piatră albastră.

În fortăreaţa portoricanilor

Uliţa care  porneşte de sub poartă se termină cu o catedrală, despre care am aflat că-i cea mai veche construcţie a oraşului. Am început urcuşul pe Calle Cristo. O cale răsfirată precum o panglică şerpuitoare, ce pornea de la poalele dealului şi ajungea pe platou, lăsând în urmă case vesele, viu colorate, încadrate de arbuşti cu flori roz. Din aproape toate maşinile care urcau sau coborau pe lângă mine se auzeau ritmuri reggaeton.

Castelul San Felipe del Morro, pe care-l ştiam foarte bine din multe fotografii,   îmi părea acum mult mai mare. De pe zidurile înalte era foarte uşor să-ţi imaginezi sutele de lupte purtate împotriva invadatorilor. Iar poveştile ghizilor de la muzeu, despre bătălii fără număr şi fantome care încă bântuie locul, sporeau aura de legendă şi mister a locului. Dar nu toţi cei din jurul meu păreau atât de impresionaţi de astfel de istorisiri.

Pe pajiştea de alături mai mulţi puştani înălţau zmee şi câteva cupluri care se odihneau ronţăiau ceva snacksuri. În dreapta, pe o întindere spectaculoasă de coastă, se zărea cimitirul oraşului, iar ceva mai departe, golful San Juan. Decorul pitoresc, dominat de un covor verde aprins, mi s-a părut oarecum mai exclusivist decât toate plajele turistice pe care le-am văzut în Puerto Rico.

Cimitirul Santa Maria Magdalena de Pazzis are mai bine de 200 de ani şi se cuibăreşte perfect între ruinele castelului şi oceanul Atlantic. Capela de culoarea piersicii se înalţă printre sutele de morminte şi cavouri elaborate. Şi undeva, în zare, este vegheată de un mic turn, cu acoperiş rotund şi creneluri înguste.

Coborând pe Calle Norzagaray am ajuns la Plaza de Colon, unul dintre cele mai vizitate locuri din Puerto Rico. În secolul al XIX-lea, când s-au sărbătorit 400 de ani de la descoperirea Americii, un Cristofor Columb de bronz a fost plasat în centrul pieţei. Statuia, aşezată pe un piedestal de marmură din care izvorăşte o frumuseţe de fântână arteziană, stă cu faţa la teatrul Tapia.

La ei, iarna e ca vara

Puerto Rico este o mică insulă din estul Antilelor Mari, situată între Oceanul Atlantic şi Marea Caraibelor. Aproximativ 80% din suprafaţa terestră a insulei este muntoasă sau deluroasă, recordul de înălţime fiind deţinut de Cerro de Punta, cu 1.338 de metri. 

Vânturile din nord-est marchează atât climatul subtropical din zonele cu altitudine mare, cât şi cel subtropical, din regiunile cu altitudine mică. Umiditatea relativ ridicată din timpul verii se formează cu ocazia precipitaţiilor abundente din intervalul mai-decembrie. În San Juan temperatura oscilează între 24 de grade Celsius în luna ianuarie şi 28 de grade Celsius în aprilie.

Dintre locuitorii săi, 85% sunt romano-catolici, 8%-protestanţi, iar 2%-atei. Unii insulari au adoptat spiritismul sau practică ritualurile credinţei „afro-caraibe" Santeria, adusă în Puerto Rico din Cuba. Această credinţă se bazează pe o puternică legătură cu lumea morţilor şi din ritualurile sale nu lipsesc păsările sacrificate pe malul apei, păpuşile negre sau trabucul. Există, de asemenea, şi o comunitate evreiască de mici dimensiuni. Limbile oficiale sunt spaniola, vorbită de majoritatea populaţiei, şi engleza, înţeleasă de cei mai mulţi portoricani.

Albii, principalul grup etnic al ţării, reprezintă 80% din populaţie şi au descendenţă spaniolă sau mixtă. Locuitorii de origine africană (7% din populaţie), asiaticii şi amerindienii completează tabloul rasial din Puerto Rico. Moneda oficială este dolarul american (USD), divizat în 100 de cenţi. Steluţa Năstase

Vacanţă în Puerto Rico, începând de la 1.835 de euro

Un sejur în Puerto Rico în perioada 17-25 aprilie costă de la 1.835 de euro de persoană. Preţul include biletul de avion pe ruta Frankfurt-San Juan, via Madrid, şi retur, biletul de avion pe ruta Bucureşti-Frankfurt şi retur, taxe de aeroport, transferuri, o noapte de cazare în Frankurt la hotel de patru stele, situat în apropierea aeroportului, şapte nopţi cazare la Hotel Copamarina Beach Resort de trei stele. Dacă alegeţi cazarea la Hotel Hilton Caribe de patru stele din San Juan, veţi plăti de la 1.963 de euro de persoană pentru servicii similare celor menţionate pentru primul pachet. Hotelul este deţinătorul Certificatului de Excelenţă TripAdvisor pentru 2011 şi îşi aşteaptă oaspeţii să se relaxeze în hamac pe plajă sau în piscina cu vedere la Oceanul Atlantic. Detalii pe www.besttourism.ro, tel. 031-226.33.25.