Autor 3716 vizualizări


Microclimatele de pe exotica insulă portugheză Madeira fac ca în sud să fie cald tot timpul anului, în timp ce iarna, la munte, poate chiar să ningă.

Verdele din Madeira este atât de pătrunzător, încât culoarea ar trebui să poarte numele acestei mici insule din partea Oceanului Atlantic care aparţine Portugaliei, deşi este mai apropiată geografic de Maroc. Deşi madeiraînseamnă lemn în portugheză, caracteristică insulei este mai degrabă bogăţia vegetaţiei datorată aproape în totalitate oamenilor.

Într-adevăr, pădurile naturale de dafin, care datează din vremea dinozaurilor, cum le place localnicilor să spună, au o valoare culturală de necontestat. De altfel, aceste păduri din zona montană a Madeirei au fost incluse în 1999 în patrimoniul cultural şi natural mondial al UNESCO.

Agricultura se face cu perseverenţă

Cu toate acestea, nu poate fi subestimată nici importanţa perseverenţei cu care localnicii au ocupat fiecare fâşie de pământ cu viţă-de-vie, cu bananieri, cu trestie de zahăr, cu flori şi fructe exotice şi chiar cu eucalipţi. Asta în ciuda faptului că până nu demult, drumurile care străbăteau insula erau foarte neprietenoase şi că sudul era mai secetos decât nordul. Ambele probleme au dispărut astăzi. Pentru a face mai uşor accesul dintr-o parte în alta a insulei au fost construite tuneluri, iar pentru a beneficia de apă potabilă, locuitorii au creat un sistem complex de irigaţii:canale înguste care coboară din munte, de unde captează apa de ploaie şi cea provenită din ceaţă şi o aduc în zonele mai aride.

Totuşi, o problemă importantă persistă. Relieful în terase face ca zonele cultivabile mai înalte să nu poată fi lucrate decât prin mijloace arhaice, nefiind posibil accesul cu utilaje motorizate.

Plimbări prin păduri preistorice

Levadas, aşa se numesc canalele de irigaţie care susţin agricultura şi care oferă şi 40% din electricitatea de pe insulă. Dar acestea nu sunt singurele lor utilizări. Cum levadasstrăbat insula în lung şi-n lat prin pădurile preistorice, printre flori exotice şi stânci înverzite, de-a lungul lor au fost create poteci şi drumeaguri pietruite pentru amatorii de drumeţii. În astfel de plimbări, care pot fi uşoare (fără diferenţe mari de nivel), medii sau dificile (pe culmi montane, la înălţimi de peste 1.800 de metri), eşti copleşit nu doar de verdele specific, ci şi de mirosul puternic de eucalipt.

De natura ofertantă te poţi bucura şi dacă nu eşti un mare amator al drumeţiilor. La doar 3 kilometri de Funchal, principalul oraş al insulei Madeira, există o grădină botanică, un adevărat mozaic, dacă o priveşti de sus, din telegondolele cu care poţi ajunge acolo, fiindcă găzduieşte aproape 2.500 de specii de plante exotice.

Tot cu telegondola poţi urca din Funchal la Monte, un mic sat, în vârful unui deal, de unde observi pe îndelete treptele pe care sunt cocoţate casele, bananierii şi viţa-de-vie. O călătorie dus cu telegondola costă 10 euro, iar întoarcerea o poţi face cu un mijloc de transport mai inedit, numit de localnici toboggan. Mai precis, cobori în aproximativ 10 minute, cu o sanie din lemn, dirijată de doi carreiros(cărăuşi), pe asfaltul lucios şi periculos de înclinat. Pe anumite porţiuni, viteza saniei atinge 48 de kilometri la oră. Preţul acestei aventuri este de 15 euro, la care se adaugă încă 10 sau 15 dacă vrei şi o poză care-ţi surprinde expresia în timpul coborârii.

Soare în sud, ploaie în nord

Dacă în Funchal şi, în general, în partea de sud a insulei Madeira te poţi plimba tot timpul anului în pantaloni scurţi şi în tricou, pe măsură ce urci spre nord trebuie să te îmbraci mai gros. Microclimatele se modifică din aproximativ 300 în 300 de metri şi, în timp ce la nivelul oceanului temperaturile rareori scad sub 20 grade Celsius, în satele montane acestea ajung la valori atât de mici încât este posibil să şi ningă iarna.

Toamna, diferenţa o face faptul că zona de munte este mai ploioasă şi mai ceţoasă. Dar nici ploile nu durează multă vreme şi nici ceaţa nu persistă atât de mult încât să nu te poţi bucura de peisaje măcar pentru câteva minute.

Lichior de castane în Valea Călugăriţelor

Valea Călugăriţelor, Curral das Freiras, este un mic sat între stânci aproape perpendiculare. Multă vreme s-a crezut că această vale, ca o căldare, s-a format din craterul unui vulcan, dar teoriile mai recente arată că ea a luat naştere printr-un proces normal de eroziune.

Priveliştea pe care o ai de la unul dintre nenumăratele puncte de observaţie îţi taie respiraţia:drumuri şerpuitoare pe marginea prăpastiei, lovite permanent de frânturi de stâncă, înconjoară casele de pe fundul „căldării", adeseori învăluite de ceaţă.

Castanele comestibile sunt punctul forte al acestui mic sat care, cândva, a aparţinut unor călugăriţe fugărite de piraţi. Aşadar, aici poţi mânca biscuiţi, supă şi poţi gusta lichior, toate din castane.

O varietate de băuturi alcoolice găseşti în Madeira, dar principala atracţie din acest punct de vedere şi principalul produs de export este vinul dulceag, foarte asemănător cu cel de Porto.

O degustare la o cramă din Funchal (Blandy's) costă între 1, 70 de euro, pentru vinul de 3 ani, şi 24 de euro, pentru pachetul vintage din anii '70. O masă alcătuită din aperitiv, fel principal, desert şi un pahar cu vin de Madeira poate să depăşească 20 de euro.

Mâncărurile tradiţionale din Madeira sunt espetada, adică frigărui din lemn de dafin cu carne de vită, care se combină cu pătrăţele de mămăligă prăjită, şi espada, un peşte negru, extrem de urât, cu ochii ieşiţi din orbite, după cum îl descriu localnicii, dar deosebit de gustos în combinaţie cu banane coapte.

Cum se ajunge în Madeira

Cea mai comodă cale de a ajunge în Funchal, cu o singură escală de cel mult trei ore în Lisabona, este cu compania aeriană Tap Portugal. Varianta este disponibilă din luna iunie a acestui an, până atunci singura posibilitate confortabilă fiind zborurile charter. Compania Tap are trei zboruri directe săptămânale de la Bucureşti la Lisabona. De aici există şase zboruri zilnice până la Funchal.

Plaje aurii în Porto Santo

O vacanţă completă, în care să te poţi bucura şi de plaje naturale cu nisip auriu, trebuie să includă o vizită pe micuţa insulă Porto Santo, care face parte tot din arhipelagul Madeira, dar care este foarte diferită de insula cu acelaşi nume.

Din punctul de vedere al reliefului, bătrâna Porto Santo (are aproximativ 18 milioane de ani) arată ca o mână de vârstnic, ridurile fiind striaţiile care aduc aminte de originea vulcanică a insulei. Fiindcă aici nu plouă decât aproape o dată la un an şi jumătate, pământul este foarte arid, iar vegetaţia este săracă. Totuşi, plaja aurie de 9 kilometri (lungimea totală a insulei este de 11 kilometri) face din Porto Santo un punct de atracţie pentru foarte mulţi turişti.

Nisipul din Porto Santo este terapeutic, iar tratamentele se numesc psamoterapie. Acesta este special faţă de nisipurile de pe continentul european. Experimentele recente au arătat că atunci când nisipul fierbinte intră în contact cu transpiraţia, se produce o reacţie chimică. Nisipul se dizolvă şi mineralele din compoziţie, adică magneziul, calciul şi stronţiul, intră în piele. Este util mai ales pentru problemele articulare.

Majoritatea turiştilor ajung în Porto Santo cu feribotul. Atenţie, chiar dacă nu ai rău de mare în mod obişnuit, tangajul puternic produs de valurile Oceanului Atlantic îţi poate produce o stare de disconfort, de aceea este bine să iei o pastilă care taie greaţa cu o jumătate de oră înainte de îmbarcare (călătoria durează două ore şi jumătate).

Feribotul pleacă din Funchal în fiecare zi la ora 8 dimineaţa şi se întoarce seara la 6 (mai puţin în weekend, când se întoarce la 7 seara). La plecare prinzi răsăritul pe ocean, fiindcă soarele răsare în această zonă după ora 8.00. Drumul dus-întors costă 62, 5 euro, cu tot cu transferul de la hotel, iar dacă vrei să călătoreşti la clasa I, plăteşti 11 euro în plus. Poţi ajunge în Porto Santo şi cu avionul din Funchal, dar costul este foarte ridicat, 200 de euro.

Aici a trăit Cristofor Columb

În centrul singurului oraş de pe insula Porto Santo, cunoscut sub numele de Vila Baleira, poţi vizita casa unde a trăit pentru o vreme Cristofor Columb, împreună cu soţia sa, Filipa Moniz Perestrelo, fiica unuia dintre descoperitorii insulei în 1418.

Cei mai mulţi turişti explorează insula cu ATV-uri închiriate sau cu biciclete, nefiind nevoie de maşină.

sursa:http://www.adevarul.ro