Oracolul din Delfi: o afacere

Autor 3238 vizualizări


Din complexul numit Oracolul din Delfi, faimos în întreaga lume antică, mai ales în secolele VII‑IV înainte de Christos, se păstrează azi doar nişte ruine. Cu toate acestea, Delfi e unul dintre locurile cele mai vizitate din Grecia şi, poate, din Europa. Prin turiştii care dau năvală să vadă cu ochii lor instituţia la care a fost angajată Pythia, ruinele celebrului Sanctuar contribuie din plin la PIB‑ul Greciei.

Diferiţi de ceilalţi oameni, turiştii consumă pe rupte:mănâncă, beau, dorm, cumpără prostiile zise şi suveniruri. Delfi e azi o afacere. Delfi a fost însă o afacere şi pe vremea când Pythia dădea consultaţii pe bandă rulantă. O afacere deopotrivă politică şi economică.

Anul 547 înainte de Christos. Mii de pelerini urcă pe valea fluviului Pleistos, către Sanctuarul lui Apollo din Delfi. Au venit nu numai din cetăţile greceşti, dar şi din alte părţi ale lumii:din Asia Mică, din Egipt, din Tracia. Unii au debarcat mai întâi în portul Kyra. Alţii au venit de la Atena, de la Sparta, din alte părţi ale Greciei antice, pe jos. Toţi vor să consulte Pythia – cea prin gura căreia vorbeşte Apollo – în fel de fel de chestiuni:dacă să facă sau nu o călătorie pe mare;dacă să cumpere sau nu un teren;dacă să se însoare sau nu;dacă să pornească sau nu un război. Înainte de a o lua pe Calea Sacră, cea care, străbătând sanctuarul, ajunge la Templul lui Apollo, unde prooroceşte Pythia, pelerinii îşi fac ablaţiunile la izvorul Castalia, dintre stâncile abrupte numite Fedriade.

Odată purificaţi de apa izvorului, o pot porni pe Calea Sacră. De‑o parte şi de alta se înalţă, impresionându‑i, numeroase ex‑vot‑uri şi tezaure, drept mulţumire lui Apollo pentru profeţiile făcute sau pentru războaiele câştigate. După Victoria de la Marathon athenienii au înălţat un edificiu pe al cărui perete de sud scrie:„Athenienii, lui Apollo, după victoria lor asupra perşilor, o ofrandă comemorând bătălia de la Marathon“.

Ajunşi la Templul lui Apollo, pelerinii plătesc o taxă pentru consultarea Pythiei. Dacă sunt trimișii unei cetăţi sau ai unui rege, taxa e mai mare. După care se oferă, pentru sacrificiu, un animal.

La Pythia se intră şi prin faţă

La Pythia e coadă. Pelerinii de rând intră pe bază de tragere la sorţi. Cei ce plătesc o suprataxă intră peste rând. Peste rând intră şi trimişii cetăţilor care au plantat ex‑vot‑uri sau au tezaure în sanctuar. Între timp, se pregăteşte pentru a‑şi începe programul şi Pythia.

La început, Pythia a fost interpretată de o fecioară de familie bună din Delfi. Cum la oracol veneau numai bărbaţi (femeile erau reprezentate prin intermediari), s‑a găsit până la urmă unul – un tessalian – care a pus ochii pe tânăra care juca rolul Pythiei, preferând s‑o răpească decât să afle de la ea ce‑i profeţeşte Apollo. Pentru a evita astfel de situaţii neplăcute (s‑a luat în calcul, probabil, şi faptul că răpitorul avea astfel la dispoziţie, în pat, o Profetesă), autorităţile sanctuarului au optat pentru o Pythia niţel descurajantă ca femeie. O femeie serioasă, trecută de cincizeci de ani (în Grecia antică, la 50 de ani, o femeie era de mult babă), cu familie şi, evident, conduită ireproşabilă.

Între noi fie vorba, în Grecia antică pentru o femeie nu era deloc greu să aibă o conduită ireproşabilă. Femeile şedeau acasă în gineceu, ocupându‑se de gospodărie. Dacă ieşeau în Oraş, aveau obligaţia de a lua cu ele o sclavă. Sigur, cu o asemenea coadă după tine, nu‑ţi prea venea cheful de aventuri cu bărbaţi străini. Nici nu se prea găseau doritori, dat fiind că bărbaţii de la vremea respectivă se dădeau în vânt după băieţi!

Fără bijuterii şi, mai ales, fără veşminte zurlii, Pythia se îmbăia şi ea (nu de faţă cu pelerinii) în izvorul Castalia. Printr‑o operaţiune asemănătoare treceau şi cei pe care i‑am putea denumi funcţionarii de la Biroul Oracolului:preoţii lui Apollo – trei profeţi şi cinci sfinţi. Pythia mergea apoi la Templul lui Apollo, cobora în cripta subterană numită adyton (Sala profeţiilor) şi se aşeza pe trepiedul lui Apollo, un căzănel din metal cu un capac plat. Mestecând frunze de laur şi bând apă luată din izvorul Castalia, Profetesa intra în transă.

Turuia cuvinte ininteligibile, se schimonosea, tremura. Printr‑o fantă din podele, ţâşnea ceea ce unii istorici identifică drept un gaz cu efect de drog. Pentru a nu fi văzută de pelerini, Pythia trăgea o perdea, asemenea unei femei care probează o rochie într‑un mare magazin. Dând gata procedurile standard (purificare la izvorul Castalia, achitarea taxei, sacrificarea animalului), pelerinul intra în oikos, o sală de lângă adyton, unde‑i prezenta preotului chestiunea pentru care venise până aici. Întrebarea intra pe mâna Biroului Oracolului, care o prelucra în vederea transmiterii mai departe. După care solicitantul era condus şi el în adyton. Ca să nu fie discuţii, solicitantul, deşi n‑o vede, o aude pe Pythia de dincolo de perdea.

Cum se aranjau întrebările

La Biroul Oracolului solicitantul primeşte răspunsul, de regulă, scris în versuri. Întrebările trebuie să fie clare şi formulate astfel încât răspunsul, să fie da sau nu. Să plec sau nu în călătorie? Să‑i împrumut sau nu lui X o sumă de bani? Să pornesc sau nu război? De precizat că înainte de a le transmite Profetesei, preoţii le aranjau astfel încât să ia forma unei alternative.

Lesne de observat că întrebările se referă la viitor. Nu puteai întreba:mă înşală sau nu nevasta? ci, mă va înşela sau nu nevasta? Din acest punct de vedere, afacerea Pythia aminteşte mult de mersul la o ghicitoare de azi. De regulă, ghicitoarea îţi prezice viitorul, nu trecutul. Dacă întrebările se cereau a fi precise, răspunsurile şedeau sub semnul ambiguităţii, deseori poetice.

Ascensiunea creştinismului a împins în umbră religia zeilor şi a oracolelor. Constantin cel Mare a luat multe ex‑voto de la Delfi pentru a decora Constantinopolul. Împăratul Iulian (360‑363 d.H.), într‑un efort de a reînvia religia antică, l‑a trimis la Delfi pe medicul Orivasio, pentru a întreba ce se va întâmpla cu zeii din Olimp.

Pythia i‑a dat acest răspuns:
„Spune regelui că strălucitul edificiu e la pământ. Apollo nu mai are locaş, nici laur profetic. Izvorul care vorbeşte nu mai există şi apa care vorbea e tăcută“.

Istoricii sunt de acord că Pythia profeţise astfel sfârşitul lumii antice. Dincolo de viziunea poetică, nu văd însă cine ştie ce mare prezicere. Că religia vechilor greci şi, prin asta, Oracolul din Delfi, era la pământ, se vedea cu ochiul liber. Cresus, regele Lidiei, se confruntă cu ameninţarea lui Cyrus, regele perşilor.

Neştiind dacă să declare război sau să cadă la învoială, Cresus s‑a gândit să apeleze la oracolele greceşti. Pentru a vedea care e cel mai bun, el trimite mesageri la fiecare dintre ele. În a o suta zi de la plecarea lor din capitala Lidiei, mesagerii întreabă Oracolul supus verificării:
„Ce face în clipa asta regele Lidiei, Cresus?
Răspunsul exact l‑a dat Pythia:
Mănâncă o tocană de broască ţestoasă şi miel fript într‑un ­ceaun din bronz“.

Impresionat, Cresus, cel mai bogat om al Antichităţii, trimite lui Apollo din Delfi un leu din aur, cântărind 260 de kilograme, aşezat pe o piramidă alcătuită din 117 cărămizi din aur alb, şi două vase uriaşe, unul din argint şi celălalt din aur.

Un răspuns ambiguu

În 547, perşii erau deja la graniţa cu Lidia, dincolo de fluviul Halys. Trimişii lui Cresus întreabă dacă Regele să treacă sau nu fluviul Halys, altfel spus, dacă să pornească sau nu împotriva Persiei. Răspunsul Pythiei, rămas celebru, a sunat aşa:
„Dacă regele Cresus trece fluviul Halys, el va distruge un mare imperiu!“

Convins că e vorba de imperiul persan, Cresus trece fluviul. E înfrânt, dus la curtea lui Cyrus şi pus pe rug. Regele persan l‑a graţiat în ultimul moment. Toţi comentatorii cred că răspunsul Pythiei a fost ambiguu. După umila noastră părere, a fost o şmecherie. E un răspuns prin care profeţia nu risca să treacă drept falsă. Învins de Cyrus, Cresus a distrus un mare imperiu:al său. Şi dacă‑l învingea pe Cyrus, distrugea un mare imperiu:„pe cel persan“.

Preoţii – exegeţi de transă

Oracolul din Delfi este unul dintre cele mai căutate locuri din lumea antică. Între secolul VIII î.Hr. şi secolul III d.Hr., pentru a‑l consulta, veneau aici pelerini nu numai din Grecia, dar şi din afara ei. Se spune că vechii greci sunt strămoşii noştri, ai europenilor de azi. Iertată‑mi fie impoliteţea faţă de strămoşii noştri, dar în afacerea Pythia cred că erau niţel naivi, ca să nu spun altfel. Să baţi atâta cale, pe jos sau pe mare, într‑o vreme când nu circulau nici avioanele, nici măcar bicicletele, până la Delfi, să plăteşti taxa de consultaţie, să tremuri la gândul că nu va tremura capra şi vei fi nevoit să baţi drumul înapoi fără să fi intrat în audienţă la profetesă, să faci coadă pentru a auzi cum bolboroseşte după paravan şi să te pricopseşti cu un text liric, mi se pare curată prostie!

Imaginaţi‑vă situaţia! Tu puneai o întrebare precisă, crucială pentru viitorul tău, gen:să mă însor sau nu? şi de la Biroul Oracolului primeai ceva în genul:
Lacul codrilor albaştri/
Nuferi galbeni îl încarcă!

Ambiguitatea – în majoritatea cazurilor provocată de lirism – nu e singurul motiv pentru care stau şi mă întreb cum de treceau vechii greci şireţi ca Ulisse – cel cu Calul Troian –, dacă luau în serios răspunsurile Pythiei, ajungând până acolo încât să‑şi orânduiască viaţa după ele. Vechii greci credeau că prin gura Pythiei, zeul Apollo spunea muritorilor ce se va întâmpla în viitor cu ei. Destinul muritorilor era hotărât însă de Şeful lui Apollo, Măritul Zeus. Titularul sanctuarului nu făcea decât să transmită muritorilor hotărârile lui Zeus în legătură cu destinul lor. Ca în cazurile tuturor şefilor, Zeus e înconjurat de o mulţime de tipi, porecliţi și zei, care‑i cântă în strună. Mai mult ca sigur, toţi ar vrea să ştie, cu un minut mai devreme, hotărârile lui Zeus în ce‑i priveşte pe muritori. Nu de alta, dar, aşa cum ne zice Mitologia, fiecare zeu îşi avea clienţii săi printre muritori. Și cine n‑ar fi vrut să se dea mare faţă de clienţii săi dezvăluindu‑le ce are de gând cu ei Marele Zeus?!

De ce o fi avut Apollo privilegiul de a primi de la Zeus informaţii în exclusivitate?, iată o întrebare căreia noi, muritori la rându‑ne, nu‑i putem răspunde. Sigur e că Apollo îl întreabă pe Zeus ce a decis în legătură cu un muritor sau altul. De fapt, la rându‑i, Apollo nu face altceva decât să‑i transmită lui Zeus întrebările puse de pelerini Pythiei prin intermediul preoţilor. Zeul Muzelor joacă astfel rolul unei cititoare de prompter din ziua de azi, în timpul dialogului cu un invitat în studio. Cititoarea de prompter nu face altceva decât să‑i adreseze interlocutorului întrebările scrise de cei din redacţie.

Zeus îi răspunde lui Apollo. Apollo transmite Pythiei cele spuse de Zeus. Prin intermediul vorbelor fără şir, al gesturilor convulsive, Pythia transmite preoţilor cele auzite de la Apollo. După o operaţiune de interpretare a transei, preoţii transmit pelerinului răspunsul.

Un lanţ informaţional
cu grave slăbiciuni
Drumul dus‑întors al unei întrebări ridicate de pelerin arată aşa:
La ducere:Pelerin – Preoţi – Pythia – Apollo – Zeus.
La întoarcere:Zeus – Apollo – Pythia – Preoţi – Pelerin.

Să admitem că, fiind vorba de o lume aparte, cea a zeilor, beneficiază de o maximă acurateţe a circulaţiei informaţiei. Drumul dus‑întors al întrebării puse de pelerin trece însă şi prin lumea oamenilor. O lume în care – se ştie chiar din presa noastră de azi – acurateţea informaţiilor lasă de dorit. Dacă la nivelul Pythiei o distorsionare a informaţiei e de la sine înţeleasă (femeia bate câmpii prin chiar statul de plată), mult mai subtilă e distorsiunea la nivelul preoţilor.

Despre Oracolul din Delfi, istoricii notează două adevăruri semnificative:

1) Orice grup de greci care voiau să plece pentru a înfiinţa o colonie, trebuia să consulte Oracolul din Delfi în legătură cu locul şi cine să fie şef. Răspunsurile date de Pythia au asigurat o colonizare fără cusur în materie de locu­ri şi şefie. Au fost cazuri când Pythia a procedat la o subtilă manipulare pentru a întemeia o colonie într‑un loc anume. Potrivit legendei, un anume Bathos a întrebat dacă va scăpa sau nu de bâlbâiala din naştere. Oracolul i‑a răspuns că va scăpa dacă va merge la mama dracului, în Libia, pentru a fonda colonia Cyrene. Numitul a dat curs profeţiei. A întemeiat colonia Cyrene din Libia. Aici a văzut un leu. Şi s‑a speriat atât de tare încât s‑a vindecat de bâlbâială. Astfel – se zice – profeţia Pythiei s‑a împlinit. Cum preoţii erau cei care transmiteau viitorilor colonişti răspunsurile, putem bănui că aceştia jucau rolul unui Birou de plasare a forţei de muncă greceşti peste hotare.

2) Oracolul a fost sensibil la influenţele politice. Mai precis, răspunsurile date de Pythia au ţinut cont de cine deţinea în acel moment Puterea în această parte a lumii. Ele au fost astfel pe rând pro‑persane, pro‑Atena, pro‑Sparta, pro-Alexandru cel Mare.

Pythia lucra în trei schimburi

Rezolvarea unor interese politice se adaugă rentabilităţii financiare. Fiecare pelerin trebuia să plătească o taxă. Aceasta e mult mai mare în cazul cetăţilor. Pentru a intra în faţă se plăteşte în plus. Fiecare pelerin trebuie să sacrifice o capră înainte de a consulta Oracolul. Dacă animalul nu tremură­ când se aruncă pe el apă rece, deşi a plătit taxa, pelerinul nu mai poate intra la consultaţii.

Caprele sunt cumpărate de la locuitorii din Delfi, care au exclusivitate la vânzare. Dacă ne gândim că pelerinii sunt şi consumatori, adăugând banii câştigaţi de Oracol, vom avea imaginea unei afaceri prospere. Cu un minimum de personal se câştigă sume uriaşe. Nu astfel se explică modificările spectaculoase survenite pe parcurs în activitatea instituţiei. La început, Pythia profeţea o dată pe an, de ziua aniversară a lui Apollo, la finele lui februarie. Cererea creşte însă substanţial.Mai marii sanctuarului măresc numărul zilelor de program al Pythiei:de la una pe an, la de câteva ori pe lună, timp de trei luni. Pentru a face faţă cererii, se înfiinţează trei posturi de Pythia, plus unul de supleantă. Se lucra astfel în trei schimburi. Dacă una obosea prea tare, îi lua locul supleanta.

O afacere rentabilă şi azi

La aproape două milenii de la ziua când trimişii lui Cresus au venit la Delfi pentru a afla dacă Regele trebuie să se bată sau nu cu Perşii, într‑un sfârşit de decembrie blând, urcam şi eu drumul de pe valea fluviului Pleistos. Chiar dacă beneficiam de un autocar, nu mă deosebeam prea tare de trimişii lui Cresus. Ca şi ei:

1) Veneam de departe, din afara graniţelor Greciei.
2) Aveam în jur, ca membri ai grupului, călători de diferite naţii şi rase:americani, japonezi, chinezi, africani, canadieni, latino‑americani, englezi.
3) Eram mânat de celebritatea mondială a Oracolului din Delfi.

Erau unele deosebiri, care trebuie menţionate:

1) Venisem să vizitez locurile unde profeţise Pythia şi nu pe Pythia.
2) De o parte şi de alta a Căii Sacre, vedeam bolovani şi nu splendide monumente.
3) Ascultam cu sfinţenie spusele Ghidului şi nu pe cele ale Pythiei.

Dincolo de acestea, între Delfi de pe vremea lui Cresus şi cel de pe vremea lui Obama, există o notă comună de esenţă:ca şi atunci, Oracolul din Delfi e azi o afacere.

Pentru a vizita Delfi, un pelerin modern ca mine (a se citi, turist) aduce statului grec de azi o contribuţie importantă la creşterea PIB‑ului. Am stat la hotel la Atena. Am băut şi am mâncat, ba chiar am şi cumpărat din capitala Greciei. Am plătit 100 de euro călătoria la Delfi. Pe parcurs, autocarul a făcut nu mai puţin de patru popasuri. Două la un complex alimentar de pe parcurs, sub pretextul unei pauze binefăcătoare. Unul la un restaurant din Delfi, ca să luăm prânzul. Unul într‑un orăşel de pe parcurs, ca să putem cumpăra covoare din zonă. Cu două mii de ani în urmă, mii de pelerini veneau la Delfi mânaţi de o iluzie:cea a profeţiilor exacte ale Pythiei. Azi, mii de turişti vin din toate colţurile lumii la Delfi mânaţi tot de o iluzie:că tot ce le spun ghidurile despre Oracol sunt adevărate!

""