O plimbare prin Northumbria / FOTO  jpeg

O plimbare prin Northumbria / FOTO

Am plecat în Nordul Angliei, lăsînd baltă toate proiectele, inclusiv cele editoriale (două prefețe în lucru, una la cartea lui Radu Portocală despre Macron, și alta la culegerea de editoriale Predică în pustiu, publicată de Stelian Popescu în 1941), pentru a vedea Zidul lui Hadrian, prototipul din realitate al Zidului din capodopera fantasy Game of Thrones.

Un eseu mai amplu despre Zidul lui Hadrian, însoțit de fotografii, voi publica după întoarcerea în țară: că am nevoie de timp pentru a-l pregăti. Zidul lui Hadrian se află în Northumbria. Vă spune ceva numele ăsta? Vă spune celor care ați văzut un alt serial de succes: Vikingii. În serial Vikingii devastează Northumbria și cuceresc printre altele York-ul.

Nu puteam să nu profit de un teritoriu încărcat de istorie. Prin urmare, am vizitat Newcastle, Corbridge, Jarrow, York, Wallsend, Tynemouth, Durham. Northumbria e patria primului istoric englez, unul dintre cei mai mari ai lumii – Beda Venerabilul –, trăitor între 672 – 735) , călugăr la mânăstirea Saint Paul din Jarrow.

De reamintit că la York a fost proclamat împărat Constantin Cel Mare. Ca și în alte călătorii ochiul camerei de filmat și fotografiat a surprins și aspecte ale vieții de fiecare zi din Nordul Angliei, la frontiera cu Scoția.

image

Primăria din Newcastle pune la dispoziția cetățenilor instrumentele prin care pot trage un pui de somn în plin Centru.

image

Cei din Jarrow sînt mîndri că strămoșii lor au fost jefuiți și măcelărăriți de Vikingi.

image

Unde în alt loc de pe planetă poți întâlni interdicția de a călări prin parc?

image

Catedrala din York are Poliție proprie încă din 1106!

image

Zidul lui Hadrian are o linie de tren dedicată: Tyne Valley Railway, între Newcastle și Carlisle. De la Newcastle trenul pleacă de la peronul 7.

image

Jorvik e numele dat de vikingi Yorkului. Pentru a recrea atmosfera din anii stăpînirii vikinge, s-a creat la York unul dintre cele mai vizitate muzee din Anglia: Jorvik Viking Centre. Cu ajutorul unei mașinării de manechine mișcătoare și a unor diorame, vizitatorul retrăiește, prin formula Capsula timpului, vremurile din secolul 8.

image

De ce nu au voie cîinii pe Zidul care apăra pe vremuri Yorkul și azi e spațiu de plimbare?

image

Reconstrucție a unei case de om pricopsit din Anglia lui Beda Venerabilul la Jarrow Hall.

image

Stația de metrou din Wallsend, localitate unde se află Muzeul Fortului Roman Segedunum, e unica din lume prin inscripțiile sale în latinește.

image

Una dintre cele mai impresionante ruine din Northumbria: cele ale Tynemouth Priory.

image

Tun de apărare a Coastei englezești de la Marea Nordului din fortăreața ridicată în incinta fostei mânăstiri Tynemouth.

image

Statuia lui Constantin Cel Mare, lîngă Catedrala din York.

image

Deasupra Castelului din Newcastle nu poate flutura decât drapelul Marii Britanii.

image

Vitraliile se numără printre multele capodopere din Catedrala York.