Autor 9913 vizualizări


Calea Ferată Forestieră ce are drept punct de plecare localitatea Vișeu de Sus, mult mai cunoscută drept „mocănița de pe Valea Vaserului” a devenit în ultimul deceniu un brand turistic maramureșean, atrăgând zeci de mii de turiști dornici de a admira peisajele oferite de ultima cale ferată forestieră funcțională din Carpați.

 Situată în partea de nord a României, la granița cu Ucraina, localitatea Vișeu de Sus și-a căpătat faima grație prezenței căii ferate pe ecartament îngust (760 mm), specifică regiunilor cu relief accidentat, ce se întinde de-a lungul sălbaticului bazin al văii râului Vaser, afluent al Vișeului, ce deține o suprafață de peste 40000 de hectare, și traversează o imensă zonă împădurită din interiorul Parcului Natural Munții Maramureșului.

 Începuturile exploatărilor forestiere

Din cele mai vechi timpuri, viața locuitorilor Maramureșului a fost dependentă de pădure, lemnul fiind un element definitoriu al regiunii. La început, lemnul era folosit pentru necesitățile proprii, în special în gospodării, însă odată cu descoperirea zăcămintelor de sare de la Coștiui, tăierile s-au intensificat, întrucât Imperiul Austro-ungar avea nevoie de un număr mare de plute pentru a transporta sarea pe râul Tisa. Așadar, exploatarea la scară industrială a resurselor de lemn de pe Valea Vaserului a debutat în secolul al XVIII-lea.

În anul 1775, nobilii din Vișeu de Sus vând Imperiului suprafețe importante de pădure din bazinul râului Vaser, totalizând peste 19000 de hectare. În prezent, acestea au redevenit proprietatea statului român, fiind administrate de Ocolul Silvic Vișeu de Sus. De altfel, localitatea Vișeu de Sus este una dintre cele mai extinse din România din punct de vedere al suprafeței, cu peste 440 kmp;comparativ, suprafața Municipiului București este de doar 228 kmp. După achiziționarea arealelor forestiere, autoritățile austriece au decis colonizarea în regiune a unui număr important de germani, majoritatea provenind din regiunea Zips, toponim de la care provine denumirea de țipțeri, cu scopul exploatării resurselor din zonă. Toate localitățile situate pe Valea Vaserului reprezintă un exemplu de conviețuire între români, țipțeri, evrei, ucraineni și maghiari. Etnologul Claus Stephani menționează în cartea sa „A fost un ștetl în Carpați”, alcătuită din convorbiri cu evrei și țipțeri, locuitori ai Vișeului de Sus în perioada interbelică, faptul că evreii trăiau în Ștetl, germanii – în Țipserai, cartiere de o parte și de alta a Văii Vaserului, iar românii – în micile cătune din lungul văilor Vișeului și Vaserului. Țipțerii au amenajat malurile râului Vaser și ale afluenților, au construit numeroase baraje, diguri și stăvilare, cele mai importante fiind la Măcârlău, ei fiind și cei  responsabili de transportul lemnului către gaterele din Vișeu de Sus.

Plutăritul a rămas principalul mijloc de transport al lemnului până în perioada interbelică, administratorii actuali ai CFF Vișeu de Sus estimând faptul că peste 50.000 mc de lemn au fost transportați anual, timp de aproximativ 150 de ani, către Imperiul Austro-Ungar.

 

Plutărit pe Valea Vaserului

 Amenajarea căii ferate forestiere

Anul 1929 aduce schimbări importante în activitatea de exploatare a lemnului de pe Valea Vaserului. În urma unor fenomene hidrologice extreme, reprezentate prin viituri și inundații, barajele construite de către țipțeri pe văile Vaserului și afluenților sunt afectate, fapt ce impune luarea unor decizii în privința continuării exploatărilor. Astfel, Casa Autonomă a Pădurilor Statului impune construirea unei căi ferate forestiere, primul tronson, până la cantonul forestier Făina, fiind finalizat în anul 1933 și totalizând 32 km. Noua modalitatea de transport a lemnului a fost aleasă datorită principiului său simplu de funcționare și a costurilor reduse de întreținere:calea ferată urma cursul râului, curbele având o rază ce impunea un ecartament îngust. Vagoanele goale destinate buștenilor erau transportate de micile locomotive în amonte, iar după încărcare – se deplasau la vale, înspre gater, conform legilor gravitației, aportul locomotivelor fiind unul minor, constând în frânări sau ajutor la traversarea unor curbe. Acest nou mijloc de transport, introdus în multe state europene ce dețin suprafețe montane importante, a dus treptat la renunțarea la vechea metodă a plutăritului.

 

Amenajarea căii ferate de pe Valea Vaserului

 Valea Vaserului și cele două războaie mondiale

Valea Vaserului a jucat un rol activ în timpul celor două războaie mondiale, fiind martoră a unor lupte sângeroase.

În perioada Primului Război Mondial, linia frontului era stabilită pe actuala graniță cu Ucraina. Dovezile rămase sunt cimitirul militar de la Miraj, distrus și el parțial la inundațiile din 1929.

Al Doilea Război Mondial aduce cu sine lupte de mai mică amploare, pe vechea linie a frontului. Un moment decisiv în istoria Văii Vaserului are loc în octombrie 1944, când trupele germane aflate în retragere au considerat defileul îngust un loc propice pentru organizarea unei ambuscade cu scopul de a încetini înaintarea rușilor în Maramureș, fiind executate numeroase amenajări genistice care au dus la pagube majore. Urme precum tranșee, locașuri de tragere, grote sau galerii pentru depozitarea muniției sunt vizibile și în prezent, în special în defileul îngust de la Novicior, dar și între Bardău și Botizu.

Ulterior, șinele au fost refăcute și prelungite, podețele și tunelurile – reamenajate și au fost adăugate noi ramificații ce urmăreau traseul unor afluenți ai râului Vaser, precum Ștevioara sau Novățul. În anul 1961, după finalizarea lucrărilor, calea ferată însuma aproximativ 80 km, dintre care jumătate – pe Valea Vaserului, restul reprezentând  ramificații, linii de garare din stații sau depozite. Pentru transportul lemnului se foloseau șapte locomotive cu abur special proiectate pentru liniile cu ecartament îngust și alte două pentru ecartament normal, majoritatea fiind produse de Uzinele Reșița.

 Perioada de declin a CFF Vișeu de Sus

Urmând tendințele din restul statelor europene, care au renunțat în anii 1940-1950 la căile ferate forestiere, înlocuindu-le cu drumuri forestiere, infrastructura de transport rutier se dezvoltă major în România, punând în pericol existența locomotivelor cu abur. Totuși, întârzierile în dezvoltarea economică ce caracterizau Europa de Est fac ca în anul 1986, la uzinele de la Reghin, încă să fie fabricate locomotive cu abur.

Cu toate acestea, declinul căilor ferate forestiere este unul abrupt, iar în perioada 1970-1990, la nivelul României sunt scoși din uz peste 2000 km de șine de ecartament îngust.

Anii 1990 aduc schimbări încă și mai drastice, singura cale ferată forestieră ce rămâne funcțională fiind cea de pe Valea Vaserului, îndeplinind în prezent dublă funcție:de transport de material lemnos și, începând cu anul 2005, turistică, de transport al persoanelor în vagoane tractate de locomotive cu abur.

 Prezentul și viitorul CFF Vișeu de Sus

Deși cele mai multe locomotive cu abur care au fost folosite de-a lungul timpului în România au fost abandonate în perioada 1980-1990, fiind înlocuite de cele electrice, mult mai performante, o mică parte au avut șansa de a fi reabilitate și reintroduse în circuit. Cea mai veche locomotivă ce transportă turiștii pe Valea Vaserului, având peste 100 de ani, este „Măriuța”, construită la uzinele din Berlin. O altă „veterană” a CFF Vișeu de Sus este locomotiva „Krauss”, fabricată în Linz în anii 1920. Totodată, uzinele Reșița sunt reprezentate de locomotivele Elveția și Bavaria, denumite în cinstea țărilor din care s-a achiziționat sau care au donat material rulant, ambele având peste 60 de ani, alături de locomotiva Cozia-2, utilizată pentru transportul de lemn. Una dintre cele mai „tinere” locomotive este Cozia-1, fabricată la Reghin, în anul 1986. 

În prezent, Calea Ferată Forestieră Vișeu de Sus este administrată de către R.G. Holz Company S.R.L., sprijinită de asociația „Hilfe für die Wassertalbahn”, oferind o gamă largă de servicii, precum plimbări cu trenurile turistice cu abur (în perioada aprilie-octombrie), cazare și masă în trenul-hotel Carpatia Express sau organizarea de evenimente speciale și trasee turistice în nopțile cu lună plină. Cu sprijin elvețian, au fost reabilitate locomotive, au fost procurate noi vagoane pentru transportul persoanelor și a fost renovată clădirea istorică a gării Vișeu de Sus, adăugându-i-se un muzeu, o cafenea și un centru de informare.

În urma inundațiilor care au distrus o parte importantă a terasamentului căii ferate, în prezent trenul turistic parcurge doar o distanță de 21, 6 km, până la stația Paltin, unde au fost amenajate locuri de agrement, trasee tematice, clădirea istorică a gării Paltin, transformată într-un mic muzeu, și unde pot fi observate manevre feroviare sau trecerea trenului de producție.

 

Traseul Mocăniței de pe Valea Vaserului

 În 2015, cursele zilnice efectuate pe Valea Vaserului câștigă Certificatul de Excelență TripAdvisor, acordat pe baza notelor turiștilor impresionați de Mocăniță-singurul tren industrial din Europa tractat de locomotivă cu aburi rămas încă în funcțiune. 

""