Istoria Europei şi-a găsit casă

Autor 3292 vizualizări


La Bruxelles, ţările europene şi-au pus trecutul la bătaie pentru a oferi lumii un fel de oracol al timpurilor străvechi. Dar, înainte de a intra în Casa Istoriei Europene, orice vizitator trebuie să ştie că biografia personală înseamnă mai mult decât ceea ce ştia până atunci, că istoria te poate schimba şi că la plecare trebuie să lase un cadou de casă nouă. În Bruxelles, undeva în umbra Parlamentului European, stau răspunsurile tuturor întrebărilor noastre. Cine suntem? De unde venim? Ce s-a întâmplat cu noi de-a lungul timpului?  


Dovezi ale existenţei europenilor, dovezi ale evoluţiei omului şi ale involuţiei, în anumite epoci, a umanităţii – toate acestea sunt strânse într-o clădire din mijlocul capitalei Uniunii Europene, şi poartă un nume care trece de bariera unei instituţii: Casa Istoriei Europene. Aşadar, istoria noastră, de la legenda frumoasei Europa răpită de Zeus până în prezent este găzduită în clădirea Eastman, alăturată Parcului Leopold. Şi cu toate că vorbim despre istorie şi mulţi îşi imaginează lucruri vechi, ţinute în nişte vitrine prăfuite, aici nu este aşa. Istoria Europei este dispusă pe şase etaje. Da, aţi citit bine, şase etaje! Şi totul este interactiv. La intrare, fiecare vizitator primeşte o tabletă şi o pereche de căşti, şi de aici totul este foarte simplu. Tableta este un ghid multi-funcţional: descrierile tuturor obiectelor din muzeu, împreună cu o scurtă istorie europeană sunt redate în 24 de limbi.  

Caruselul

Casa Istoriei Europene este un adevărat maraton. Se începe în forţă, cu primele mărturii despre bătrânul continent: hărţi, înscrisuri, jurnale. Cine a fost Europa şi cine au fost primii europeni? Cum s-a organizat, divizat şi stabilit continentul? În prim-plan: un mare disc perpetum-mobile, pe care istoria civilizaţiei şi culturii este proiectată în imagini succesive. Şi, etaj cu etaj, piesă cu piesă, muzeul te prinde ca într-un carusel. Trecem prin perioada tehnologiei şi ştiinţei, a globalizării şi imperialismului. Prin obiecte, afişe, filmuleţe, le este arătată vizitatorilor pofta nestăvilită de evoluţie şi dezvoltare a omenirii.  


Parcă nimic nu este îndeajuns, parcă nu te poţi bucura suficient, căci foarte repede începi să calci pe ruinele Europei. Războaiele mondiale şi durerea. Regimurile totalitare şi mutilarea. Uniformele găurite de gloanţe, hainele ponosite ale prizonierilor, farfuriile goale ale victimelor. Epoleţi, medalii, decoraţii. Fotografii, filme, înscrisuri. Iar apoi, în spaţiul destinat celui de-al Doilea Război Mondial, un perete negru cu câteva firide slab luminate. Deja impresionat oricum, te aşezi în faţa fiecărei scobituri în perete, acolo unde este adăpostit câte un obiect. O verighetă, un pantof, un ursuleţ de pluş. Toate aparţinând cândva celor închişi la Auschwitz. Ai un gol în stomac şi parcă atunci, pentru prima dată, conştientizezi că totul a fost adevărat.

Familia europeană

Pleci cu inima îndoită, numai ca să vezi, un etaj mai sus, cum Europa se străduieşte să se pună pe picioare, chiar şi aşa, separată de un zid. Sunt anii de după marea conflagraţie, anii extremelor, anii regulilor dar şi ai libertăţilor, anii coloraţi şi anii griului, anii păcii şi ai violenţei, anii stabilităţii şi ai revoltelor. Apoi, Europa îşi încearcă şansa democraţiei, şansa integrităţii, şansa unei familii: Uniunea Europeană. Şi aşa se ajunge, treptat, de la rădăcini la prezent, de la perspectiva de interior la cum privesc străinii Europa. La final ţi se pare că nu a fost suficient. Că vrei să ştii mai multă istorie, că vrei să ştii mai multe despre tine. Şi, nu se putea alfel, în Casa Europei sunt şi românii: armata română, Regina Maria, comunismul.  


Ajunşi la Bruxelles, nu trebuie să rataţi, aşadar, Muzeul „Casei Istoriei Europene”. Detaliile tehnice, administrative, contează mai puţin. Nu este atât de important că muzeul se află în casa lui George Eastman, mare filantrop şi inventatorul camerei foto Kodak, şi nici că pentru a fi posibil au contribuit peste 300 de muzee din Europa. Nici că e unul dintre cele mai moderne muzee din lume, nici că realizarea lui a costat 55 de milioane de euro. Cel mai mult pare să conteze că poţi să afli atât de multe despre tine, ca individ. Şi cu toate că intrarea este gratuită, la plecare fiecare lasă casei Europei măcar un gând de revenire.


""