Autor 5755 vizualizări


Locuri de basm, care te duc cu gândul la domnii impunătoare şi baluri fastuoase, palatele şi castelele Poloniei au avut doar de suferit de-a lungul istoriei. Efectele invaziei suedeze din secolul al XVII-lea, tragediei naziste şi sovietice, şi nepăsarea din timpul perioadei comuniste, se reflectă şi asupra monumentelor poloneze.

În unele cazuri, specialiştii încearcă să readucă la viaţă aceste proprietăţi, trasformându-le în special în muzee. Unele sunt acum hoteluri, dar altele au rămas în stadiul de ruină, de aluzie la ceea ce au fost în urmă cu sute de ani. Unul dintre specialiştii remarcă faptul că atât perioada medievală, cât şi cea renascentistă, din care datează multe dintre castele, au fost epoci de aur pentru Polonia.

Castelul Krzyżtopór din Ujazd

Unul dintre cele mai mari castele din Europa, Krzyżtopór a fost construit între anii 1631-1644. „Castelul are atâtea ferestre câte zile sunt într-un an, atâtea camere câte săptămâni sunt, şi atâtea turnuri câte anotimpuri sunt.”, spune ghidul castelului. În perioda sa de glorie, la castel toată lumea trăia pe picior mare, până când şi caii aveau jgheaburi din marmură şi oglinzi de cristal în grajduri. Una dintre camere avea instalat pe tavan un acvariu, umplut cu peşti exotici. Astăzi, din păcate, din castel nu a mai rămas decât o ruină ce poate fi vizitată.

Castelul Książ din Wałbrzych

Castelul a fost construit în secolul al XIII-lea, iar între 1509-1941 a fost deţinut de către familia nobiliară Hochbergs, timp în care a suferit câteva modificări. Apoi, în 1941, nazisţii i-au distrus mai multe camere, şi au săpat pe sub el mai multe tunele, a căror utilitate istoricii nu i-au găsit o explicaţie. După trupele lui Hitler, urmate de cele ale Armatei Roşii, castelul a început să devină o ruină, până în 1974 când a început să fie restaurat. Acum, el este aproape în totalitate refăcut, adiacente lui fiind trei hoteluri, două restaurante şi o galerie de artă.

Castelul Kamieniec din Odrzykon

Castelul este la bază o fortăreaţă din secolul al XIV-lea, a cărei epocă de glorie a cunoscut-o un secol mai târziu. Precum şi în cazul altor castele din Polonia, proprietarii au existins suprafaţa clădirii şi au reparat, unde a fost cazul, în urma atacurilor. În urma invaziei suedeze din secolul al XVII-lea, clădirea a fost afectată destul de grav, iar în ciuda tuturor eforturilor depuse, aceasta nu a mai putut fi reabilitată. Până în 1786, castelul ajunsese în stadiul de ruină. Fostul castel este totuşi vizitat, punctul de atracţie fiind camera de tortură.

Castelul Ordinului Teutonic din Malbork

Construit în secolul al XIII-lea, complexul gotic de la Malbork face parte din Patrimoniul Mondial UNESCO, şi este cunoscut ca fiind cel mai mare castel din lume ca suprafaţă şi unul dintre cele mai mari construcţii din cărămidă din Europa. Castelul a fost ridicat de către Ordinul Cavalerilor Teutoni şi a fost numit iniţial Marienburg – „ Castelul Mariei”. Castelul a suferit numeroase etape de restaurare, realizate cu succes. Astăzi, labirintul de încăperi, scări, turnuri şi săli include o vastă colecţie de armuri, piese de mobilieri, picturi şi ambră

""