Autor 7863 vizualizări


Dansul apsara este una dintre cele mai fascinante moşteniri culturale ale Cambodgiei. Cu o tradiţie veche în societatea khmeră, dansul se revendică de la jucăuşele zeităţi hinduse pomenite de textele sacre sanscrite.

Apsara, între cer şi pământ

Când cântă din instrumentele lor divine, fetele Apsara intră într-un dans voios. Prin diversele ceruri ariene (din sanscrită, Aryan. Arya înseamnă „om nobil”), aceste micuţe zâne îi încântă cu muzică şi dans pe zei şi pe aceia care au ajuns să cunoască fericirea la zenit. Fetiţele dansatoare sunt „voluptoase şi frumoase” şi nu fac decât să inspire dragoste atât în cer, cât şi pe pământ. Dansatoarele Apsara traversează lumile şi se iubesc şi cu zeii, Gandharva, şi cu muritorii. Aşa este protretizată dansatoarea Apsara în mitologia hindusă:o zână provocatoare ce aduce voia bună.

O Apsara este un spirit feminin coborât din norii şi apele mitologice hinduse şi budiste. Pentru a-i traduce imaginea în cultura occidentală, am putea s-o numim o „nimfă”, o „fecioară cerească” sau „muză”. Făpturi supranaturale înzestrate cu harul dansului divin, ele sunt soţiile zeilor Gandharvas (spirite ale naturii de sex masculin), servitoare la curtea lui Indra (zeul tunetului şi al fulgerului, conducătorul zeilor). În palatele unde sălăşluiesc zeii, dansează pe muzica compusă de soţii lor, spre deliciul zeilor şi a eroilor căzuţi la datorie.

Fiecare dintre cele 26 de fecioare Apsara de la curtea lui Indra reprezintă un anume aspect al artelor. În general, dansatoarele Apsara sunt asociate cu norocul, cu apa şi cu ritualurile de fertilitate. În hinduism, se crede că unele dintre aceste mici zeităţi ademenesc bărbaţii şi îi duc spre moarte. Cum ar face ielele româneşti, sirenele greceşti sau rusalkiile slave.

Cum ies Apsara din textele sacre sanscrite

Unul dintre textele sacre sanscrite aminteşte despre Arjuna, fiul uman al lui Indra, care era transportat în carul ceresc către Swarga, peste Suravithi („Calea Lactee”). În călătoria sa, Arjuna a fost fermecat de muzica şi dansul unor zâne cereşti.

A urmărit un grup de zei Gandharvas ce erau „iscusiţi în muzica sacră şi profană” şi le-a văzut şi pe fascinantele Apsara, „cu ochii precum florile de lotus, ocupate cu ispitirea inimilor”. Aveau „şolduri rotunde şi talii subţiri” şi „au început să efectueze diverse mişcări largi, clătinându-şi pieptul generos şi aruncându-şi privirile în jur, dedându-se şi la alte acţiuni seducătoare capabile să fure inimile, fermitatea şi miniţile spectatorilor”.

Rig Veda

În „Rig Veda” se povesteşte despre o nimfă de apă, numită Apsaras. Este soţia lui Gandharva, o zeitate atmosferică care pregăteşte Soma pentru zei şi dezvăluie adevăruri divine muritorilor. Totuşi, mai târziu, ei dispar şi, în schimb, apar în alte vede grupuri de spirite ce sunt foarte prezente în epopei.

Aşadar, se acceptă în „Rig Veda” existenţa a mai mult de o Apsara. Un întreg imn este dedicat unei Apsara numită Urvashi, prezentând convorbirea dintre ea şi iubitul său, muritorul Pururavas.

Mahabharata. Nimfele Apsara îi ispitesc pe cei înţelepţi

Şi în „Mahabharata” nimfele Apsara joacă roluri importate. Epopeea conţine câteva liste cu cele mai importante Apsara, dar acestea nu sunt întotdeauna identice. Una dintre ele este următoarea:Ghritachi şi Menaka şi Rambha şi Purvachitti şi Swayamprabha şi Urvashi şi Misrakeshi şi Dandagauri şi Varuthini şi Gopali şi Sahajanya şi Kumbhayoni şi Prajagara şi Chitrasena şi Chitralekha şi Saha şi Madhuraswana.

O temă recurentă în „Mahabharata” este aceea a unei Apsara trimisă să ademenească un înţelept sau un maestru spiritul, să îi deranjeze practicile ascetice. Una dintre poveştile care conţin această temă este relatată de o femeie pe nume Sakuntala ce explică propria venire pe lume:înţeleptul Viswamitra deţinea o energie atât de mare încât până şi Indra devenise temător. Gândind că înţeleptul poate fi corupt, a trimis-o pe Apsara Menaka să-şi elibereze toate farmecele. Menaka s-a cutremurat la gândul că ar enerva un ascet atât de puternic, dar s-a supus ordinelor. Când s-a apropiat de Viswamitra, Vayu, zeul vântului, i-a rupt veştimentele. Astfel, văzând-o fără acoperământ, înţeleptul s-a lăsat cuprins de poftele trupeşti. Din aventura celor doi a rezultat o fiică, pe care Menaka a abandonat-o pe malul unui râu. Iar această fiică este Sakuntala, cea care narează întreaga poveste.

Apsara în arhitectura cambodgiană

Apsara reprezintă un important laitmotiv decorativ al templelor din Cambodgia. Există două tipuri de reprezentări ale zeiţelor:figuri care dansează, numite Apsara, şi figuri care stau în picioare, cu faţa înainte, ca nişte gardieni ai templelor, numite Devata.

Sculpturile Apsara sunt adesea regăsite la Angkor Wat, cel mai mare dintre templele angkoriene antice. Cercetătorii au descoperit peste 1860 de statui, unele sculptate în stâlpi, altele în pereţi, iar altele cocoţate prin turnuri. Un studiu publicat în 1927 de Sappho Marchal evidenţia diversitatea veşmintelor, a coafurilor şi a podoabelor pentru păr, a bijuteriilor şi motivelor florale, toate bazate pe realităţile din perioada Angkor.

Dansul tradiţional khmer

Asemănător cu baletul, dansul autohton cambodgian, este adesea numit „dansul apsara”. Adică se crede că dansul tradiţional khmer este conectat printr-o lungă tradiţie de dansul practicat la curtea monarhilor angkorieni, care, la rândul lor, s-au inspirat de la curtea zeilor mitologici, de la dansatoarele Apsara. Influenţele în materie de muzică şi dans au venit dinspre India, prin Tailanda şi Indonezia.

În dansul apsara, femeile, îmbrăcate în costume viu colorate, cu veşminte de cap elaborate, realizează mişcări uşoare, graţioase acompaniate de un ansamblu de instrumente de percuţie, numit Pin Peat. Orchestra este formată din tobe, gonguri, şi xilofoane de bambus. În satele din Cambodgia, se obişnuieşte ca actorii care fac parte din spectacol să poarte diverse măşti.

De douăzeci de secole, inima dansului clasic a rămas dansatoarea Apsara, o dansatoare jovială, aproape desfrânată, ale cărei imagini sunt peste tot. Prinţesa Buppha Devi, fiica regelui Norodom Sihanouk, este o dansatoare apsara profesionistă.

Împodobite cu veşminte de cap aurii şi tunici şi fuste de mătase, dansatoarele execută mişcări fine, cu genunchii plié, cu călcăiele primele pe podea la fiecare pas şi cu zâmbete sfioase pe feţe. Fiecare poziţie poartă propriul simbolism:de pildă, un deget îndreptat către cer înseamnă „astăzi”, iar a sta în picioare, în lateral cu talpa piciorului în sus reprezintă zborul. Dansul apsara se aseamănă cu baletul, reprezentând diverse mituri antice. Multe dintre spectacole se inspiră din Ramayana şi Mahabharata, iar altele se bazează pe lupte legendare şi alte poveşti mitice sculptate în basorelief pe pereţii templelor de la Angkor Wat, printre care şi marea bătălie dintre zei şi demoni pentru elixirul sfânt care oferă nemurirea.

Regele Jayavarman VII avea peste 3000 de dansatoare apsara la curte – şi toate dansau exclusiv pentru monarh. Atunci când tailandezii au distrus Angkor în secolul XV, au luat cu ei şi dansatoarele. În mod tradiţional, arta dansului era învăţată numai la curtea regală, iar după ravagiile Khmerilor Roşii puţini au supravieţuit, iar dansul era în pericol de a dispărea. Cea care a dorit să îl revigoreze a fost prinţesa Boppha Devi. Abia în 1955, 16 ani mai târziu după căderea Khmerilor Roşii, au mai putut cambodgienii să vizioneze un spectacol de dans apsara la Angkor Wat.

Astăzi, Universitatea Regală de Arte Frumoase din Phnom Penh se ocupă de educarea dansatoarelor în arta apsara. Încep antrenamentul la vârsta de 7 ani, şi trebuie să fie flexibile şi să aibă o anumită eleganţă a mâinilor. Le trebuie 6 ani elevilor pentru a învăţa toae cele 1500 de poziţii de dans şi apoi între 3 şi 6 ani pentru a ajunge la maturitate artistică. Universitatea de Arte Frumoase organizează spectacole de dans apsara cu ocazii speciale, precum Noul An Khmer sau ziua regelui, în faţa templului de la Angkor Wat şi uneori în Capitală. Dar, astfel de dansuri pot fi urmărite şi în hoteluri şi restaurante în Phnom Penh şi Siem Reap.