Antalya: lux inclusive jpeg

Antalya: lux-inclusive

📁 Patrimoniu
Autor: Sanziana Boaru

„Turcul plăteşte“ doar ca să-i vină înapoi înzecit. Şi pe bună dreptate. În ciuda tuturor prejudecăţilor, Antalya a devenit destinaţia ideală pentru vacanţă, după ani în care turcii au muncit obsesiv la dezvoltarea regiunii.

Cifrele vorbesc de la sine. Turcia este ţara care trăieşte, mai nou, şi din turism, de unde aşteaptă, anul acesta, venituri de peste 19, 3 miliarde de euro. Tot Turcia a ajuns, anul trecut, la nivelul-record de 31, 5 milioane de turişti străini, având ca ţel atingerea pragului de 71 de milioane de turişti în următorii zece ani. A devenit locul în care autostrada se construieşte văzând cu ochii în săptămâni, câteva luni cel mult. Reducerile de taxe oferite de către statul turc investitorilor în acest sector şi-au făcut efectul şi au ridicat industria turismului la rang de sursă principală de profit.În ochii turiştilor, toată evoluţia şi creşterea economică se traduce simplu:vacanţă de vis. Turcul plăteşte, spune o vorbă, dar în Antalya turcul răsplăteşte mai degrabă. Pentru că, înainte de toate, a înţeles că marea, plaja şi soarele nu există doar în Turcia, aşa că a mizat pe un atribut dus la extrem:confort.Luxul confortuluiCând spui Antalya, spui all-inclusive, dar unul turcesc care are cu totul altă conotaţie aici. Mâncarea şi băutura la discreţie sunt doar o mică parte din totalul serviciilor de care poţi beneficia. Luxul a devenit principalul atribut al unei vacanţe all-inclusive în Turcia.Grija pentru orice detaliu care înconjoară turistul este prima preocupare a turcului. De la felul în care sunt amenajate resorturile până la modul impecabil în care este prezentată mâncarea. Turcul nu-şi permite greşeli, amânări sau celebrul „merge şi aşa", pentru că are un ţel de atins.

Dar luxul are aici alte conotaţii. Este tangibil, opulent, dar de bun-gust şi într-o manieră şarmantă, care te convinge imediat, pentru că este un scut pentru toate nevoile unui turist. Resorturile de cinci stele, numeroase în staţiunile turceşti, în staţiunile Antalya, Belek, Alanya, Kemer, Marmaris, Bodrum, Çeşme, Side şi Kaş sunt arma principală a turismului turcesc.La Tekirova, lângă Kemer, se află complexul de cinci stele Marti Myra, construit în 1995 de un grup format din o sută dintre cei mai bogaţi turci. Situat la nivelul mării, complexul are o soluţie pentru toate gusturile şi vârstele: de la o mică grădină zoologică până la restaurante cu specific otoman şi mediteranean, spa-uri, piscine, cluburi şi baruri.

Camerele de hotel, 261 la număr aici, pot avea de la 70 de metri pătraţi, dar există şi apartamente de 320 de metri pătraţi. Marti Myra este construit pe un teren de 23.000 de metri pătraţi de pădure, la malul mării şi la poalele munţilor Tahtali. Plaja hotelului este „Blue Flag" şi are 285 de metri lungime şi 70 de metri lăţime. Astfel de locuri sunt dedicate celor care nu vor să-şi complice vacanţa cu niciun fel de organizare. Dar există opţiuni numeroase chiar şi pentru cei care vor să iasă din complex pentru a vizita zona dimprejur.

Contrastul care atrageMunţii Taurus sunt în apropiere, unde se poate urca, folosind telecabina, la 2.300 de metri pentru o schimbare considerabilă de temperatură. Excursiile de o zi cu iahtul se numără printre activităţile preferate ale turiştilor, indiferent că este vorba de un catamaran cu o capacitate de 800 de persoane sau de un vas mai mic.Pasionaţii de istorie pot alege un traseu al vestigiilor istorice, începând cu templul lui Apollo din Side, cetatea din Alanya, biserica Sf. Nicolae, insula Kekkova, vestitul oraş scufundat în apă şi ruinele din Demre. Contrastul dintre Turcia încărcată de istorie şi Turcia modernă, cea săracă şi cea opulentă-construită frenetic în ultimii zece ani-va fi prezent de fiecare dată când părăseşti hotelul.Dar noua faţă a Antalyei este evidentă odată ajuns în staţiunea Belek. Cele mai impunătoare şi scumpe hoteluri din lume se află aici, unde ritmul în care se cons­truieşte este năucitor.

Maxx Royal Belek Golf&Spa, o investiţie de aproximativ 300 de milioane de euro, a fost construit, amenajat şi deschis în opt luni. Complexul aduce chiar şi noţiunii all-inclusive un nou înţeles. Deşi a fost deschis anul trecut, în mai, 20% din turişti au fost români, în măsura în care preţul unui sejur pentru două persoane începe de la 2.000 de euro.De la piscine pentru toate vârstele până la cinematografe, restaurante cu aproape orice specific şi cluburi cu diverse teme, Maxx Royal a devenit emblema unei vacanţe perfecte. Înconjurat de resorturi de cinci stele, hotelul a transformat staţiunea Belek într-unul dintre cele mai căutate puncte turistice din Antalya.Design de şapte steleHotelul Calista Luxury Resort este un alt complex hotelier celebru din Antalya. Designul interior poartă amprenta lui Frank Solano, britanicul care a contribuit şi la amenajarea altor două mari hoteluri-Marriott şi Burj Al Arab. Valoarea investiţiei s-a ridicat la 150 de milioane de euro, iar resortul a fost construit în şase luni.300de milioane de euro a fost investiţia în cel  mai luxos hotel din Antalya.Oferte sezoniere pentru staţiunile turceşti-TUI Travel Center:  Hotel Maxx Royal Belek, 7 nopţi all-inclusive, 1.266 de euro / persoană-Prestige Tours:Hotel Sentido Zeynep SPA, Antalya, 7 nopţi all-inclusive, 759 de euro / persoană-Perfect Tour:Hotel Mardan Palace, Antalya, all-inclusive, 1.766 de euro / persoană-Happy Tour:Hotel Belconti Resort, Belek, 11 nopţi all-inclusive, 958 de euro / persoană-Kusadasi Travel:Hotel Delphin Imperial, Lara, 7 nopţi all-inclusive, 1.035 de euro / persoană-Hotel Calista Luxury Resort 5*, Belek-de la 1.711 euro/cameră dublă standard, 2 adulţi, 7 nopţi cazare, a la carte all-inclusive.-Hotel Maxx Royal Belek Golf &Spa 5*-de la 2.098 euro/suite, 2 adulţi, 7 nopţi all-inclusive.-Hotel Voyage Belek Golf &Spa 5*-de la 1.148 de euro/cameră dublă 2 adulţi, 7 nopţi cazare, ultra all-inclusive.-Hotel Marti Myra 5*, Kemer-de la 1.890 de euro/cameră dublă, 2 adulţi, 7 nopţi cazare, all-inclusive, taxe de aeroport incluse.Pachetele de servicii includ:bilet de avion, transferuri, asistenţă turistică, asigurare medicală şi storno. Preţurile sunt exprimate în euro, pe cameră.Happy Tour, www.happytour.ro, tel.:021-307.06.00 Prestige Tours, www.prestige.ro, tel.:021-319.77.97