Voci sovietice din Afganistan
În Soldații de zinc, Svetlana Aleksievici investighează ultimul mare tabu al Uniunii Sovietice:războiul din Afganistan și lupta eroică a soldatului sovietic venit în ajutorul fraților afgani. Scriitoarea stă de vorbă cu supraviețuitorii conflictului și rudele lor – soldați, femei care au plecat acolo ca voluntare, dar și mamele celor care nu s-au mai întors acasă –, și scoate la iveală un adevăr necruțător. Mii de tineri au fost trimiși la război nepregătiți și li s-a cerut să moară pentru un ideal care, în anii ’80, nu mai însemna nimic. Iar pe cei care au apucat să se întoarcă acasă vii, și nu în sicrie de zinc, societatea i-a privit ca pe niște criminali, în timp ce statul, același stat care îi trimisese la luptă, le-a interzis să vorbească despre ce li s-a întâmplat.
„Am văzut o luptă... Au murit trei soldați... Seara, toată lumea ia masa fără să pomenească de bătălie și de cei uciși, deși toți zac undeva în apropiere. Dreptul omului de a nu ucide. De a nu învăța să ucidă. Neînscris în nici o constituție.”
„O explozie... O arteziană de lumină... și gata... Mai departe doar noapte... întuneric beznă... Deschid un ochi și-mi târăsc privirea pe perete:Unde sunt? La spital... Verific mai departe:Mâinile îmi sunt la locul lor? Sunt. Mai jos... Mă pipăi... Dar unde-mi sunt picioarele? Picioarele mele!!!”
Soldații de zinc
Autor:Svetlana Aleksievici
Editura Litera;număr pagini:352;preț:29, 90 lei
