Vizite ghidate în Colecţia Elena şi Anastase Simu la Muzeul Colecţiilor de Artă jpeg

Vizite ghidate în Colecţia Elena şi Anastase Simu la Muzeul Colecţiilor de Artă

Muzeul Naţional de Artă al României continuă şi în luna noiembrie seria de vizite ghidate în Colecţia Elena şi Anastase Simu, aflată la Muzeul Colecţiilor de Artă (Calea Victoriei nr. 111).

Marţi, 19 noiembrie, ora 16.30, are loc programul Opera sub clar de ... lupă:sculpturi de Antoine Bourdelle în Colecţia Elena şi Anastase Simu, care îşi propune să ofere informaţii despre istoria sculpturilor şi despre autorul lor în cadrul unei analize stricte a obiectelor. Antoine Bourdelle a avut un rol deosebit de important în configurarea colecţiei. Anastase Simu l-a cunoscut pe Bourdelle în anul 1913, cu prilejul comandării unui bust soţiei sale. Timp de şaisprezece ani prietenia dintre cei doi s-a concretizat în achiziţionarea a numeroase lucrări de sculptură de către Anastase Simu.

Se plăteşte doar biletul de intrare în muzeu (15 lei întreg, 7, 5 lei redus) fără taxa de ghidaj obişnuită. Participarea se face doar pe bază de progamare la telefon la 021.314.81.19 sau prin e-mail la programari@art.museum.ro până marţi, 19 noiembrie, ora 15.00.

Marţi, 26 noiembrie, ora 16.30, vă invităm să petreceţi Un ceas pentru artă în Colecţia Elena şi Anastase Simu, care cuprinde lucrări de pictură, grafică, sculptură românească şi europeană. Lucrările de artă românească ale colecţiei retrasează evoluţia plasticii româneşti de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea (Ştefan Luchian, Lucian Grigorescu, Rudolf Schweitzer-Cumpăna etc.). Colecţia se remarcă si prin lucrările de artă europeană pe care le deţine (Camille Pissarro, Alphonse Mucha etc.).

Se plăteşte doar biletul de intrare în muzeu (15 lei întreg, 7, 5 lei redus) fără taxa de ghidaj obişnuită. Participarea se face doar pe bază de progamare la telefon la 021.314.81.19 sau prin e-mail la programari@art.museum.ro până marţi, 26 noiembrie, ora 15.00.

Muzeul Colecţiilor de Artă, unic în peisajul cultural românesc, reuneşte în spaţiile unei clădiri de patrimoniu – Palatul Romanit – o serie de colecţii valoroase de obiecte de artă dintre cele mai diferite, donate de-a lungul timpului de diverşi colecţionari, personalităţi ale vieţii culturale româneşti.

Specificul muzeului constă în expunerea acestor colecţii ca entităţi de sine stătătoare, în încercarea de a recompune atmosfera originară a fiecăreia şi de a reda personalitatea şi preocupările colecţionarilor.