Vernisajul expoziției outdoor  “DECEMBRIE ‘89  25 DE ANI DE LIBERTATE” jpeg

Vernisajul expoziției outdoor “DECEMBRIE ‘89. 25 DE ANI DE LIBERTATE”

📁 Expoziţii, Festivaluri, Conferințe
Autor: Redacția
🗓️ 16 decembrie 2014

Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) vernisează expoziția foto-documentarăDECEMBRIE ‘89. 25 DE ANI DE LIBERTATE”, miercuri, 17 decembrie 2014, începând cu ora 13.00, la sediul muzeului, din Calea Victoriei nr. 12, București. Expoziția este amplasată în aer liber, putând fi vizitată pe terasa MNIR, dinspre Calea Victoriei, până în luna martie 2015.

Expoziția marchează împlinirea a 25 de ani de la Revoluția din decembrie 1989, fiind un omagiu pentru cei care, în urma cu un sfert de secol, au ieșit in stradă, împotriva unui regim dictatorial, care încălca cele mai elementare drepturi și libertăți ale românilor. Propagarea revoltei începută la Timisoara, pe 16 decembrie 1989, nu a putut fi oprită, în pofida încercărilor autorităților comuniste.

Pe 21 și 22 decembrie 1989, bucureștenii și-au manifestat la rândul lor dorința de libertate și au determinat fuga dictatorului Nicolae Ceaușescu și astfel, căderea unui regim politic ce guvernase țara vreme de jumătate de secol.

Expoziția foto-documentară deschisă la muzeu surprinde, în imagini sugestive, momente ale desfășurării evenimentelor din perioada cuprinsă între 16-23 decembrie 1989, la Timișoara si București. 

Partenerii MNIR în realizarea evenimentului sunt: Guvernul României-Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor Împotriva Regimului Comunist Instaurat în Romania în Perioada 1945-1989 și Institutul Revoluției Române din Decembrie 1989.