Autor 1646 vizualizări


Muzeul Etnografic al Transilvaniei, instituție publică de cultură care funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, vă invită la vernisajul expoziției VAN GOGH ÎN ALB ȘI NEGRU. 100 DE HELIOGRAVURI DUPĂ DESENELE DIN COLECȚIA HYDDE NIELAND, care va avea loc vineri, 17 februarie 2017, de la ora 17.00, la sediul central al instituției, str. Memorandumului nr. 21.

Expoziția, organizată deCentrul Cultural și Academic Olandez Cluj-Napoca și Merkur Plus, cuprinde 100 de heliogravuri realizate după desenele lui Vincent van Gogh, tipărite de către editura și tipografia Versluys en Scherjon din Ultrecht în anul 1905. Operele de artă expuse reprezintă imagini cu dimensiunea de 10 x 10 cm., extrase din colecția industriașului olandez Hydde Nieland din Dordrecht, care, la rândul său, le-a achiziționat cu ocazia expoziției Van Gogh deschise la Haga în anul 1892. Datorită calității și clarității lor, imprimările din ediția Versluys en Scherjon reprezintă cel mai bine caracterul desenelor artistului.

Desenele lui Van Gogh sunt recunoscute în principal datorită compozițiilor lor care prezintă o anumită tensiune arhetipală. Deși el desenează cu creionul, stiloul de trestie, cărbunele sau creta albastră sau neagră (uneori amesteca tehnicile), peisajele și figurile sunt reprezentate în stilul său, în lumina unică a lui Van Gogh. În timp ce picturile sale în ulei sunt cunoscute pentru folosirea vibrantă a culorilor, prezentându-ne frumusețea vieții, în desenele lui nici o culoare nu deranjează ochii. Putem vedea cum a văzut el lumea cu adevărat. „Sensibilitatea și inteligența sunt o combinație periculoasă pentru că oamenii sunt siguri că viața poate fi diferită” (Romano Guardini). Această frază a teologului și filosofului german/elvețian descrie diferențele și contextul desenelor și picturilor în ulei ale lui van Gogh. Pentru desen, el a folosit orice hârtie disponibilă. „Bust de țărancă” a fost desenată pe un plic. Van Gogh a făcut multe schițe ale viziunii sale înainte de a începe să picteze. Prin desen, el putea prinde mai ușor lumina și imaginea. De asemenea, a făcut schițe ale picturilor în ulei după ce le-a terminat pentru a le putea expedia fratelui său Theo. 

Expoziția va fi deschisă în perioada 17 februarie – 09 aprilie 2017, la Muzeul Etnografic al Transilvaniei, str. Memorandumului nr. 21.