Unde se afla faimoasa Grădină Union, imortalizată de Caragiale în «O noapte furtunoasă»

Autor 7445 vizualizări


”Știi dumneata că la lăsata secului am mers la grădină la «Iunion»; erau eu, consoarta mea și cumnată-mea Zița. Ne punem la o masă, ca să vedem și noi comediile alea de le joacă Ionescu. Trece așa preț ca la un sfert de ceas, și numai ce mă pomenesc cu un ăla, cu un bagabont de amploiat... plecăm; coate-goale după noi. Era să mă-ntorc în poarta «Iunionului», să-i zic numa': «Ce poftești, mă musiu?» și să-l și umflu; dar știi, am ambiț; m-am gândit: eu negustor... să mă pui în poblic cu un bagabont ca ăla, nu face...” - jupân Dumitrache Titircă, zis „Inimă-Rea”.

Grădina Union-Suisse nu avea nimic spectaculos și probabil că ar fi fost uitată, ca multe alte locuri de petrecere din București, dacă nu era imortalizată de Caragiale, în ”O noapte furtunoasă”. Acolo se afla o căsuță în care era instalat Clubul coloniei Elvețiene și unde se întâlneau membrii clubului și invitații lor să joace popice. Grădina era închiriată vara diverselor trupe de varietăți care jucau spectacole de revistă. Locul a devenit faimos în epocă datorită lui I. D. Ionescu, cântăreț, actor și director de trupă de varietăți. 

Comedia ”O noapte furtunoasă” a fost publicată în 1879, la numai trei ani după ce I. D. Ionescu publica următorul anunț în ”Curierul spectacolelor”:

”Subsemnatul, în urma silințelor ce-am depus de a dota grădina Union-Suisse cu o scenă sistematică, decoruri noi, zece loji pentru comoditatea familielor și o muzică militară, precum și li artiștilor ce se vor prennoi căt mai des, sper că (voi) fi, ca român, susținut de onor, public bucureștean”.

Așteptările lui Ionescu au fost depășite cu mult. Grădina Union-Suisse, curte modestă cu câțiva copaci a devenit foarte repede neîncăpătoare pentru bucureștenii care doreau să asiste la spectacolele de revistă. La fiecare reprezentație rămâneau pe afară circa 200-300 de persoane. 


Jupân Dumitrache, consoarta Veta și cumnata Zița, urmăriți de ”un coate-goale”, după ce au plecat de la ”Iunion”, ilustrație de Aurel Jiquidi (1931) 

Grădina era situată pe strada Câmpineanu, în spatele fostului Teatrului Național. Inaugurată la 31 decembrie 1852, fosta clădire a Teatrului Național se afla pe Podul Mogoșoaiei, devenit Calea Victoriei după Războiul de Independență, în locul în care acum se ridică Hotelul Novotel. Lângă fostul Teatrul Național, unde acum se află Palatul Telefoanelor, era o altă faimoasă grădină bucureșteană, terasa Oteteleșanu. Prin intermediul jupânului Dumitrache Titircă, zis „Inimă-Rea”, Caragiale a transformat grădina Union-Suisse în ”Iunion”.

Grădini pierdute ale Bucureștiului

Geografia Bucureștiului a fost destul de generoasă în vechime. Ostrovurile Dâmboviței, care absorbeau debitul suplimentar de apă protejând de inundații cartierele din apropiere, erau adesea înconjurate de păduri. Fragmente din aceste bogății verzi au supraviețuit până la mijlocul secolului al XIX-lea. Ele au dispărut pe măsură ce orașul și-a sporit zestrea demografică cu tot ceea ce presupune acest lucru: noi cartiere, spații industriale etc.   

În vestul orașului vechi, unde se află biserica Sf. Elefterie Vechi, a existat o vastă zonă împădurită, care se întindea până pe Dealul Cotrocenilor. După 1850, o parte din această zonă verde a devenit grădina Zdrafcu, aflată în zona actuală a Monumentului Eroilor Sanitari. Către 1870, în grădina Zdrafcu a fost amenajată o sală mare de dans, sală care găzduia și un teatru. Grădina dispare treptat după primul război mondial în urma lotizărilor cauzate de extinderea orașului. În apropierea ei, pe malul celălalt al Dâmboviței, unde este Facultatea de Drept, se afla grădina Procopoaiei, care urca și pe Calea Plevnei. La intersecția Căii Plevnei cu bulevardul Regiei se afla grădina Scufa, a cărei perioadă de glorie a fost undeva între 1850 și 1900. După primul război mondial a dispărut într-un teren viran „unde-și păstrează furagiul Regimentul de Escortă”, deoarece în apropierea ei se afla Manutanța Armatei.

Una dintre marile grădini dispărute a Bucureștiului a fost aceea numită Belvedere și care s-a aflat între actuala stradă Mircea Vulcănescu (fostă Fracmazon) și cartierul Gării de Nord. A fost una dintre primele grădini publice creată ad hoc, martoră a modernizării costumelor și a manierelor. Începând cu 1870 dispare cu repeziciune pe măsură ce apar Spitalul și Muzeul Militar, Gara de Nord și cartierele aferente.

Apoi cine ar mai putea crede că au existat mici pete de culoare chiar în centrul orașului:grădina Sărindarului lângă Cercul Militar; grădina Slatter în zona Pieței Valter Mărăcineanu de azi; Grădina cu Cai nu departe de statuia lui Mihai Kogălniceanu; Grădina Rașca de pe actuala stradă Edgar Quinet; Grădina Universală a „tinerilor berbanți” din piața Universității de astăzi unde se afla nu demult instalat celebrul ceas al întâlnirilor; grădina „jupânului Stavri” de pe strada Academiei; grădina Oteteleșanu din zona Palatului Telefoanelor; Grădina Union de pe strada Ion Câmpineanu; întinsa grădină a lui Heliad din zona Pieței Obor de azi, unde se aflau ruinele casei lui Heilade Rădulescu; grădina lui Ivașcu din vechea barieră a Vergului; grădina Orfeu din spatele Palatului Regal.

Sursă:  Dr. Ionel Ioniță, ”Triada nemuritoare: Nenea Iancu, Jupîn Dumitrache și Grădina Iunion”, publicat în ”București. Materiale de istorie și muzeografie XXIV”, volum editat de Muzeul Municipiului București, 2010. 

Foto sus: Jupân Dumitrache, Veta și Zița, la ”Iunion



""