Un rege Lear evreu
Joi, 15 Martie 2012, ora 19:00
Teatrul Evreiesc de Stat
Un rege Lear evreueste o parafrază plină de forţă şi originalitate, un pic îndulcită, după Shakespeare, în care Gordin creează nişte roluri complexe şi situaţii pline de dramatism, adaptându-le pentru publicul său într-un fel specific. Preluând în linii mari trama şi personajele shakespeariene importante (reb David – Lear;Teibele – Cordelia;Sami – bufonul;Iafe – Kent etc.), Gordin le situează într-un mediu evreiesc, mutând totodată şi accentul de pe politica de stat pe mărirea, respectiv decăderea unei familii.
Iacob Gordin, contemporan cu Avram Goldfaden, a fost al doilea mare nume în teatrul idiş în faza lui de început. Considerat a fi un reformator al acestui teatru şi cel care a adus pe scena de limbă idiş naturalismul şi realismul, prolificul dramaturg (a scris aproape 80 de piese) s-a născut la jumătatea veacului al XIX-lea la Mirgorod în Ucraina şi a practicat în tinereţe, ca şi alţi colegi ai săi de breaslă, o serie de meserii ce nu reuşeau să-i asigure decât o existenţă precară, lucrând ca ziler la muncile câmpului, ca docher la Odesa, ca ziarist şi învăţător, sau producându-se ca actor în trupe ambulante. Situaţia nestatornică din ţară, ameninţarea pogromurilor şi a poliţiei ţariste, l-au determinat să emigreze în America, unde s-a stabilit la New York la începutul anilor 1890. După debutul din 1891 cu Siberia, i se va juca un an mai târziu, în 1892, piesa care i-a întemeiat faima de dramaturg:Der yidisher kenig Lir (Un rege Lear evreu), care i-a prilejuit totodată marelui actor şi prietenului său Jacob Adler (cel care de altfel îl şi îndemnase să devină autor dramatic) un rol memorabil. Regele Lear pare să fi exercitat asupra lui o fascinaţie cu totul deosebită. Fiindcă în 1898 el se reîntoarce la Shakespeare pe care-l îndrăgea într-atât, scriind o altă remarcabilă dramă a sa, Mirale Efros sau Di yidishe kenigin Lir (O regină Lear evreică), care ca şi prima s-a jucat decenii la rând pe scenele teatrelor de limbă idiş. (După cum ştiu spectatorii noştri, această piesă se află, şi ea, în repertoriul Teatrului Evreiesc de Stat.)
Gordin a fost ceea ce se poate numi un autor preocupat mereu de aspectele mai serioase ale vieţii, valoarea fundamentală pe care o promova în piesele sale fiind aceea de mentshlekhkeyt (omenie) înţeleasă ca onestitate şi credinţă faşă de familie şi comunitate. Dacă Gordin, care se adresa unui public intelectual mai elevat şi scria, fără a respinge totuşi melodrama, cu o exigenţă ce refuza căderea în facil – printre altele, el le cerea regizorilor şi actorilor să-i respecte textele fără a le aduce modificări şi fără a le «asezona» cu ingredientul unor populare cuplete (aici s-a dovedit poate puţin prea strict) – s-a inspirat în numeroase piese ale sale din autori aparţinând dramaturgiei universale (Schiller, Grillparzer, Hugo, Tolstoi).
Printre alte piese care au consolidat faima lui Iacob Gordin, şi dintre care unele au fost jucate în decursul anilor şi la Teatrul Evreiesc de Stat, mai cităm:Dumnezeu, om şi diavol;Pogrom;Necunoscutul;Hasie, orfana;sau Sonata Kreutzer (cunoscută şi sub numele de Fericirea furată). S-a stins, la un an după Avram Goldfaden, spre sfârşitul primei decade a secolului al XX-lea.
