Trilogia Reeducării – ultima parte jpeg

Trilogia Reeducării – ultima parte

📁 Carte
Autor: Andreea Lupşor
🗓️ 23 octombrie 2012

Editura Polirom publică ultimul volum al trilogiei dedicate Reeducării din timpul regimului comunist. Mircea Stănescu încheie seria începută cu volumele dedicate experimentelor din închisorile de la Aiud, Piteşti şi Gherla (pentru a numi doar câteva dintre cazurile prezentate anterior) printr-o carte dedicată altor trei mari centre de reeducare:închisoarea-sanatoriu de la Târgu-Ocna, penitenciarul Ocnele Mari şi lagărele de muncă de la Canalul Dunăre-Marea Neagră.

Perioada cuprinsă în acest volum acoperă ultima etapă a procesului de reeducare, de la apogeul acestuia (care nu atinge însă culmile de la Piteşti) şi până la interzicerea sa oficială. La fel ca precedentele, acesta este un volum născut din mărturiile tulburătoare ale celor care au trăit pe propria piele aşa-zisa „reeducare”.

Acum, după întregirea seriei dedicate Reeducării, putem afirma că Mircea Stănescu şi-a dus la îndeplinire ţelul, anume de a reda cât mai fidel „istoria încercărilor regimului comunist din România de a restructura (reeduca) detinuţii politici, adică de a-i transforma din duşmani (reali sau presupuşi) în aderenţi (reali) ai doctrinei şi practicii comuniste”.

Reeducarea în România comunistă (1949-1955), vol. III. Târgu-Ocna, Ocnele Mari, Canalul Dunăre-Marea Neagră.

Autor:Mircea Stănescu

Editura Polirom;Număr pagini:392;Preţ:42.95