Transcrierile NASA, disponibile pentru public jpeg

Transcrierile NASA, disponibile pentru public

📁 Biografii
Autor: Redacția
🗓️ 22 decembrie 2010

Misiunile spaţiale ale NASA sunt o sursă de fascinaţie pentru public, iar filmele precum Apollo 13 au încercat să prezinte experienţa călătoriei în spaţiu. Acum, este posibil să aflăm convorbirile astronauţilor cu baza terestră, în timpul misiunilor.

Celebrele cuvine "Houston, avem o problemă", rostite de comandantul Jim Lovell în cea de-a doua zi a ceea ce avea să fie a treia aselenizare pe Lună a misiunilor spaţiale americane (1970), vor rămâne în istorie.În prezent, mulţumită programatorului britanic Andrew Godwin, este posibil, în sfârşit să vedem transcrierile NASA, online. Spacelog.orga publicat transcrierile radio ale primelor misiuni cu oameni în spaţiu.Pentru moment, site-ul găzduieşte transcrierile misiunii Apollo 13, precum şi cele ale Mercury-Atlas 6, misiunea lui John Glenn la bordul Friendship 7, primul american care a intrat în orbita Terrei. Se pot consulta şi fotografiile istorice realizate cu ocazia misiunilor, precum şi alte informaţii despre problemele din timpul zborurilor şi măsurile luate pentru a le rezolva. Un glosar explică termenii tehnici.În curând, site-ul va găzdui şi transcrierile misiunilor Gemini 7, Apollo 8 şi Apollo 11, prima aselenizare.