Târgul Mărtişorului la MȚR jpeg

Târgul Mărtişorului la MȚR

📁 Muzee
Autor: Redacția
🗓️ 21 februarie 2014

De câțiva ani Târgul mărţişorului nu mai face parte din categoria târgurilor mici, specializate, dat fiind că în tot acest timp, am primit la fiecare nouă ediție, peste 500 de solicitări de participare. Intrat în obişnuinţa publicului bucureştean, Târgul mărţişorului a oferit publicului, prin criteriile de selecţie care au vizat valoarea obiectului handmade şi inovaţia, un grad de creativitate care a situat participanţii în sfera artistică şi a unui meşteşug capabil să fie reînnoit cu noi valenţe și să comunice cu expresivitate, imaginație, simț al umorului, o bună stăpînire a materiilor cu care sunt create.

În toți acești ani ne-am obișnuit publicul cu o ofertă foarte bogată, uşor reperabilă prin diversitatea şi unicitatea mărțișoarelor, fie că au avut ca sursă de influență lumea țărănească fie că au conturat noi forme ale creativității urbane (de la obiectul manufacturat la amprenta unui design contemporan, la banda desenată sau personaje din mitologia țărănească și urbană). Am fost mereu interesați și de aducerea în atenția publicului cumpărător a anumitor categorii de mărțișoare care trimit la o serie de revizitări ale trecutului recent, ca de exemplu mărțișorul de oraș, mărțișorul rustic, mărțișorul croșetat sau tip goblen, mărțișorul de Fond Plastic, mărţişorul tradiţiilor reinventate sau miniaturile din sticlă ale anilor optzeci, ca un contrapunct la creațiile ultimilor ani, în care principala expresie este cea a obiectului handmade. Povestea mărţişorului a continuat să se re/scrie în șnururi simple alb și roșii, monede prinse în cusături, fire de lână, fetru, lut și lemn, hârtie manuală, piele, plastic, metal şi în fine orice materii reciclate și interesant exploatate.

Anul acesta am optat pentru o organizare pe baza invitației nominale, pentru a avea o participare eficientă sub raportul locurilor disponibile și a unei prestații civilizate racordate la statutul unei instituții culturale. Lista invitaților va fi afișată pe site-ul MNȚR împreună cu informațiile despre participare.

Şi ajutăm prin invitarea gratuită la târg (în limita spațiului disponibil pentru acestea), şcoli, fundaţii, asociaţii, organizaţii care au ca activitate acţiuni cu caracter umanitar și sprijin pentru categorii defavorizate.

Oferta gastronomică a târguluiDe peste 5 ani târgul Mărțișorului este însoțit și de o ofertă gastronomică a unor mici producători, cu produse ce sunt mai aproape de conceptul de bucătărie naturală, chiar dacă zona reprezentată este rurală sau urbană:kürtős kalács-Mureş, turtă dulce-Harghita şi Argeş, prăjiturele de casă şi alte produse de patiserie-Alexandria, Baia Mare și Buzău, suc de mere 100 % natural de Mălâncrav, miere, dulcețuri-Ilfov

Ateliere de creativitate:-28 februarie, orele 11.00-12.00, Atelier de făcut șnururi de mărțișor, cu Ruxandra Grigorescu, la Atelierul de creativitate (pentru copii).-1 martie, orele 11.00-12.00, Atelier de făcut șnururi de mărțișor, cu Genoveva Sauciu, la Atelierul de creativitate (pentru copii și adulți).

Perioadă:27. 02 – 2. 03. 2014Loc de desfășurare:curtea interioară a MNȚR, sala Acvariu, holul de intrare – sala Horia BerneaOrganizator:Secţia Educaţie muzealăCoordonator târg:Lila PassimaContacte / relații cu media audio-vizuală:Iuliana Bălan, Laura Sandachiinfo@muzeultaranuluiroman.ro / cosmanolo@yahoo.com