Târgovişte, capitală culturală şi istorică  Găzduim al XII lea congres internaţional de tracologie, (România), 10 14 septembrie 2013 jpeg

Târgovişte, capitală culturală şi istorică. Găzduim al XII-lea congres internaţional de tracologie, (România), 10-14 septembrie 2013

📁 Expoziţii, Festivaluri, Conferințe
Autor: Ionut Dima
🗓️ 10 septembrie 2013

Pentru a da un nou impuls cercetării cu privire la civilizaţia şi cultura tracilor, din patru în patru ani se organizează un Congres Internaţional de Tracologie, cu rolul de a facilita schimbul de experienţă şi informaţii, şi în acelaşi timp de a creea premisele unor noi proiecte comune de cercetare pe viitor.

Anul acesta se desfăşoară al XII-lea Congres Internaţional de Tracologie  la Târgovişte, cu tema “Tracii şi vecinii lor în epocile bronzului şi fierului”, locaţia fiind Centrul Internaţional de Conferinţe din cadrul Universităţii Valahia, începând de marţi, 10 septembrie 2013,  ora 17.00, până pe 14 septembrie 2013.

Materialele celui de-al XII-lea Congres Internaţional de Tracologie sub formă de studii vor fi prezentate de istorici şi arheologi din ţările al căror teritoriu a relevat vestigii aparţinând acestora:Germania, Finlanda, Polonia, Serbia, Republica Moldova, Rusia, Ucraina, Bulgaria, Egipt, Turcia, Franţa, Grecia şi România.

image

Congresul îşi va desfăşura lucrările pe mai multe secţiuni, iar Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte va fi reprezentat de către arheologii Ana Ilie, Gheoghe Olteanu, Ovidiu Cîrstina, A. Păunaş, I. Bogdan cu lucrarea:„Exploatarea surselor de sare din bazinul superior al Ialomiţei din perioada epocii bronzului până în sec. I dupa Christos” („L'exploitation des sources salées du bassin supérieur de la rivière Ialomiţa de lâge du Bronze jusquau Ier siècle ap. J. –C.”).

Manifestarea se desfăşoară sub patronajul Consiliului Judeţean Dâmboviţa, contributia acestuia la desfăşurare fiind determinată de alegerea Târgoviştei pentru organizarea  celei de-a XII-a  ediţii.

Organizatori:

Universitatea „Valahia” din Târgovişte 

Institutul de Arheologie „V. Pârvan” Bucureşti 

Uniunea Internaţională de Ştiinţe Preistorice şi Protoistorice-Comisia 30 

Complexul Muzeal Naţional „Curtea Domnească” Târgovişte 

Muzeul Judeţean de Istorie Braşov 

Muzeul Brăilei