Stagiu de voluntariat: Tineri Voluntari pentru Patrimoniul Românesc  jpeg

Stagiu de voluntariat: Tineri Voluntari pentru Patrimoniul Românesc

📁 Expoziţii, Festivaluri, Conferințe
Autor: Redacția
🗓️ 27 iulie 2018

Asociația Turism Istoric organizează în perioada lunilor August octombrie un stagiu de voluntariat pentru tineri intitulat: Tineri Voluntari pentru Patrimoniul Românesc. Acest stagiu se află la a doua ediție.

Prin proiectul Tineri voluntari pentru patrimoniul românesc Editia II Asociația Turism Istoric propune unui număr de 50 de tineri din România o serie de stagii de voluntariat organizate, potrivit prevederilor Legii 78/2014, și prin care participanții – tineri elevi, studenți, absolvenți ori NEETs cu pregătire sau preocupări în domenii precum jurnalism, comunicare, litere, istorie, geografie, dar și alte domenii de pregătire vor avea posibilitatea să lucreze timp de doua luni într-un cadru organizat și să dezvolte o serie de activități cu relevanță pentru domeniul patrimoniului cultural și nu numai.Mai mult decât atât, fiecare participant va beneficia de un pachet de cursuri furnizate în cadrul proiectului, cursuri ce au ca finalitate dezvoltarea de competențe în domeniul new media, public speaking, noțiuni de marketing online și organizare de evenimente și tururi ghidate, precum și despre voluntariat și implicare socială.

Activitatea voluntarilor în cadrul proiectului va începe în urma unui proces de selecție care se va face în urma unui anunț public amplu mediatizat în zona de social media unde Asociația Turism Istoric și partenerii săi au acces. Selectarea tinerilor participanți va ține seama de nivelul de motivație manifestat de cei care aplică pentru a participa activ în cadrul unui astfel de program prin completarea unui formular online.După înscriere, la prima întâlnire, tinerii vor semna cu organizația noastră un contract de voluntariat, încheiat pentru o durată de doua luni, care va stabili termenii și condițiile derulării activităților de voluntariat ale participanților, potrivit stipulărilor prevăzute în Legea 78/2014, Art. 11 – 22. Alături de Contractul de voluntariat Asociația Turism Istoric va întocmi pentru fiecare tânăr participant Fișa voluntarului, unde se vor detalia activitățile ce urmează a fi prestate de acesta (Legea 78/2014, Art. 11).De asemenea Asociația Turism Istoric va elibera pentru fiecare participant care va parcurge programul de voluntariat integral și respectând condițiile contractuale, la solicitarea acestuia, un Certificat de voluntariat  – document ce va putea fi folosit în viitor pentru demonstrarea experienței acumulate de voluntari în program. Acest document va fi de asemenea întocmit potrivit prevederilor Legii 78/2014, Art. 10.

CLICK AICI PENTRU INSCRIERE SI INFORMATII

În paralel cu procesul de selectare a participanților la programul de voluntariat în cadrul proiectului se va achiziționa un domeniu online pe care urmează a fi ridicată o platformă electronică ce va funcționa exclusiv pentru îndeplinirea obiectivelor propuse prin prezentul proiect. Această platformă va fi concepută ca un laborator de idei și soluții de promovare și conservare a diferitelor monumente de patrimoniu material românesc pe care voluntarii vor alege să le pună în discuție. Odată cu finalizarea cursurilor pentru tinerii voluntari, care anul acesta se vor tine la Muzeul National de Istorie a Romaniei, aceștia vor fi împărțiți în 5 echipe, astfel încât fiecare echipă să poată pilota activități specifice pentru monumente de patrimoniu din Bucureștiului pe tema

.

Fiecare echipă creată va avea de dezvoltat, pornind de la noțiunile dobândite în cadrul cursurilor de pregătire, câte o campanie de promovare a unui traseu ghidat care să urmărească promovarea a diferite obiective de patrimoniu din sectorul aferent.Campaniile se vor desfășura ulterior efectiv prin derularea tururilor ghidate și fiecare membru al echipei va aduce contribuția sa potrivit pregătirii profesionale ori domeniului de interes în care dorește să își consolideze experiența. Materialele rezultate în cadrul fiecărei campanii vor fi postate de către voluntari pe platforma online deja lansată și pregătită să fie utilizată.