SIDA a împlinit 30 de ani de la diagnosticarea primului caz jpeg

SIDA a împlinit 30 de ani de la diagnosticarea primului caz

📁 Biografii
Autor: Redacția
🗓️ 1 iunie 2011

SIDA, o maladie incurabilă descoperită în urmă cu 30 de ani şi care a făcut de atunci peste 30 de milioane de victime, a bulversat omenirea într-o asemenea măsură, încât a declanşat un efort financiar exemplar, o mobilizare a cercetătorilor şi efectuarea unor descoperiri medicale spectaculoase.

SIDA a fost descoperită pe 5 iunie 1981, în urmă cu 30 de ani, informează AFP.

În acea zi, Centrul de control al maladiilor din Atlanta a luat la cunoştinţă existenţa unei forme rare de pneumonie, în cazul a cinci tineri homosexuali din California, care până atunci îi afecta doar pe pacienţii puternic imunodeprimaţi.

O lună mai târziu, un cancer al pielii foarte rar a fost diagnosticat la 26 de pacienţi homosexuali americani. Se vorbea deja despre un "cancer gay". Boala a fost botezată în anul următor şi a primit numele "sindromul imunodeficienţei dobândite" (SIDA).

În 1983, o echipă de cercetători francezi a reuşit să izoleze virusul, transmisibil prin sânge, secreţii vaginale, lapte matern şi spermă, care atacă sistemul imunitar şi îl expune "infecţiilor oportuniste" precum tuberculoza şi pneumonia.

Aceşti 30 de ani de SIDA, marcaţi de milioane de victime, familii despărţite, copii africani rămaşi orfani şi o stigmatizare crescândă, s-au remarcat însă şi prin succese majore în faţa acestui virus ce părea de neînvins. În 1996, descoperirea triterapiei schimbă datele problemei-de la statutul de maladie mortală, SIDA a devenit o maladie cronică.

The Global Fund, înfiinţat în 2002, a oferit în opt ani subvenţii de aproape 22 de miliarde de dolari. Statele Unite ale Americii au pus în practică un "program de urgenţă", PEPFAR. Fundaţia Bill Gates a donat multe milioane de dolari programelor de cercetare contra acestei maladii.

"SIDA a schimbat lumea, o nouă legătură socială s-a creat între ţările din nord şi cele din sud, un fapt care nu s-a produs niciodată în trecut, pentru nicio altă maladie", a declarat Michel Sidibé, directorul ONUSIDA.

Pacienţii homosexuali participă şi ei la această luptă, în felul lor. Ei au devenit "pacienţi experţi", povestindu-le cercetătorilor felul cum au trăit ei această boală, vorbindu-le despre nevoile bolnavilor, despre efectele neplăcute ale tratamentelor, a explicat Bruno Spire, preşedintele asociaţiei AIDES.

Însă, deoarece această boală nu mai ucide, dar nici nu poate fi vindecată, numărul pacienţilor infectaţi va continua să crească şi încă este nevoie de mai multe programe de cercetare, de mai multe tratamente şi de mai multe fonduri.

Astfel, doar o treime din persoanele care au nevoie de tratament beneficiază de acesta. Mai rău, pentru fiecare două persoane care încep tratamentul, alte cinci noi persoane sunt infectate. Eforturile se vor baza foarte mult pe activităţile de prevenţie.

"Avem nevoie de o revoluţie în activităţile de prevenţie, căci este imposibil să ne imaginăm că vom scăpa de epidemie doar prin tratament sau că vom putea să îi tratăm pe toţi aceia care au nevoie", a declarat Seth Berkley, directorul ONG-ului IAVI.

Noi strategii au apărut între timp:circumcizia, despre care se spune că protejează două treimi dintre bărbaţi de infectarea cu virusul HIV, un gel microbicid, care pare promiţător pentru femei, punerea sub tratament a pacienţilor, care reduce considerabil riscul de transmitere a virusului pe cale sexuală.

Însă primele rezultate par că au nevoie de mult timp pentru a apărea şi, la 30 de ani de la descoperire, în ciuda mobilizării generale şi în absenţa unui vaccin, SIDA este departe de a fi învinsă. Fără a mai ţine cont de faptul că, potrivit The Global Fund, programele de finanţare pentru anii viitori sunt inferioare în comparaţie cu nevoile actuale şi vor face "imposibilă asumarea unor anumite intervenţii fundamentale".

În plus, două treimi dintre seropozitivii din lumea întreagă nu ştiu că sunt infectaţi şi răspândesc boala în continuare. În Franţa, numărul lor este de circa 50.000. Un sondaj realizat în barurile, saunele şi cluburile gay din Paris a evidenţiat faptul că 18% din totalul clienţilor lor sunt infectaţi, iar 20% dintre ei nu sunt la curent cu acest lucru.

Este adevărat faptul că SIDA a rămas în continuare o maladie care nu este ca altele şi că, adeseori, oamenii preferă să nu ştie că sunt bolnavi. "Este la fel de dificil să spui că ai SIDA ca şi acum 30 de ani, a rămas o boală asociată imaginii de maladie ruşinoasă, iar acest fapt îi face pe oameni să evite să vorbească despre ea şi să se testeze", a declarat Bruno Spire, el însuşi seropozitiv.

"SIDA a fost epidemia majoră a secolului al XX-lea şi rămâne epidemia secolului al XXI-lea", consideră, la rândul său, profesorul Jean-François Delfraissy, directorul Agence Nationale de Recherche sur le Sida (ANRS).