Autor 1099 vizualizări


La împlinirea a 30 de ani de existenţă, editura Humanitas se poate lăuda şi cu un concept editorial unic pe piaţa de carte din România: ediţia dedicată Centenarului, scoasă în decurs de şase ani. Volumele pot fi găsite în librării, dar pot fi şi comandate (format fizic sau ebook) de pe libhumanitas.ro 


G. TOPIRCEANU
Memorii de război: Amintiri din luptele de la Turtucaia.
Pirin Planina (2014)

 „În anul 1916, la sfârşitul verii, când România tocmai intrase în Marele Război, poetul G. Topîrceanu, sergent într-un regiment de artilerie grea, amenaja poziţiile de pe malul drept al Dunării. Au urmat asaltul trupelor bulgaro-germane sub comanda mareşalului August von Mackensen şi cinci zile de lupte cumplite: dezastrul de la Turtucaia. Au murit pe câmpul de bătălie peste 6 000 de români, iar Topîrceanu a împărtăşit soarta celor 28 000 de prizonieri. Memoriile sale din război, publicate în două volume (Amintiri din luptele de la Turtucaia, 1918, şi Pirin Planina, 1936), aduc lumină asupra unuia dintre episoadele importante ale istoriei noastre peste care s-a aşternut uitarea. Din paginile acestea de valoare literară certă, în care deznădejdea se împleteşte cu speranţa, cu observaţia lucidă, cu lirismul şi, de multe ori, cu umorul, lumina omeniei se ridică peste toate grozăviile unei tragedii istorice care nu a cruţat nimic.“ (Daniel CAIN)


MARIA, REGINA ROMANIEI
Jurnal de război: 1916–1918
(3 vol., 2014–2015)

 „Ediţia de faţă reproduce textul integral al însemnărilor reginei Maria din perioada Primului Război Mondial, din care doar mai puţin de jumătate au fost preluate în memoriile sale, Povestea vieţii mele. În plus, chiar fragmentele preluate, de regulă fără mari modificări, au fost supuse totuşi unei «autocenzuri». Sunt eliminate sau atenuate tocmai impresiile – şi uneori izbucnirile – cele mai sincere ale reginei, care, evident, nu pu-teau fi făcute publice: cuvinte adesea grele la adresa regelui Ferdinand, a prinţului moştenitor Carol, a prim-ministrului Ionel Brătianu sau a clasei poli-tice româneşti în genere. Nu e nevoie de mai multe argumente pentru a justifica publicarea integrală a Jurnalului; odată ce dispunem de textul originar complet, n-avem nici un motiv să ne mulţumim cu versiunea trunchiată şi edulcorată a volumului memorialistic. Cu atât mai mult cu cât aceştia sunt anii mari ai reginei Maria, anii care i-au creat legenda.“ (Lucian BOIA)

  


ETHEL GREENING PANTAZZI
România în lumini şi umbre, 1909–1919 (2015)

„Publicată în 1921, la finele Marelui Război, cartea canadiencei Ethel Greening Pantazzi este un minunat amestec de istorii şi istorie. Volumul debutează luminos, într-o Românie necontaminată de smogul revoluţiei industriale şi unde, cum mărturisea autoarea, te puteai uşor transporta în secolul al XV-lea. Luminile unui trai confortabil şi îndestulat se sting parcă simbolic în seara intrării României în Primul Război Mondial, în vara anului 1916. Semnalul de alarmă ce anunţă un raid aerian chiar în acea noapte de 14/27 august şi întunericul ce acoperă Capitala deschid o perioadă intensă în viaţa familiei Pantazzi. Urmează retragerea şi rezistenţa în supraaglomerata şi deznădăjduita capitală moldavă, cu privaţiuni materiale şi spectrul foametei şi frigului. Evadarea spre aparent mai liniştita Odessă aduce cu sine doar o noapte şi mai adâncă. Victoria bolşevicilor, în toamna anului 1917, a schimbat total viaţa liniştitei colonii româneşti din Odessa, iar arestarea soţului autoarei, alături de alţi reprezentanţi ai protipendadei româneşti, a prilejuit şi momentul de eroism al canadiencei, după întâlnirea cu un curajos compatriot, celebrul colonel Boyle. Însă dincolo de toate acestea, cartea lui Ethel Greening Pantazzi rămâne o istorie frumoasă despre români în vremea în care luminoasa Belle Époque făcea loc întunecatului Grande Guerre.“ (Constantin ARDELEANU)


VASILE CANCICOV
Jurnal din vremea ocupației:
Impresiuni și păreri personale din timpul Războiului României
(2 vol., 2015–2016)

„La 13 august 1916 am intrat în război, la 31 decembrie 1918 România ia loc la masa Conferinţei de Pace. Ce s-a petrecut în acest răstimp este rodul celor ce am scris aici.“

Aceasta este ultima însemnare din impresionantul jurnal pe care fostul deputat Vasile Th. Cancicov îl ţine, cu conştiinciozitate şi perseverenţă, timp de 870 de zile. Este perioada în care şi el trece, alături de concetăţenii săi, prin toate stările provocate de intrarea ţării în prima conflagraţie mondială: entuziasm, agonie şi extaz. Idealuri spulberate, privarea de libertate, nesiguranţa zilei de mâine, ravagiile politicianismului, povara ocupaţiei străine, regăsirea neaşteptată a speranţei. Sunt stări pe care avocatul Cancicov le sintetizează într-o însemnare aşternută pe hârtie la doar câteva zile după Adunarea de la Alba Iulia:

„Ce film de cinematograf am trăit în aceşti doi ani de zile! Cu câte lacrimi amare am asistat la desfăşurarea lui, cu ce frecături de nervi, cu ce deznădejde uneori, cu ce nădejde înspre sfârşit! Numai doi ani, zicem azi; o eternitate, credeam atunci.  Doi ani, din ruină şi cenuşă – România Mare!  Şi ce mărire nevisată şi nebănuită!“ 

Deseori citate, însă niciodată reeditate, Impresiunile şi părerile personale ale lui Vasile Th. Cancicov au reprezentat, până astăzi, mai degrabă o raritate bibliografică. Spre deosebire de alte însemnări asemănătoare, acestea au reuşit să treacă testul timpului. Nu doar prin dimensiunile sale impresionante, ci mai ales prin calitatea informaţiilor conţinute, jurnalul lui Cancicov ne dezvăluie felul în care a luat naştere România Mare. Totul este relatat cu francheţe, fără cosmetizări, cu adevăruri dureroase şi rostite până la capăt. (Daniel CAIN) 

Jurnalul lui Vasile Cancicov este cea mai preţioasă şi consistentă mărturie din Bucureştiul sub ocupaţie. Volumul al doilea cuprinde însemnările din august 1917 până în decembrie 1918.

În ajunul intrării României în Marele Război, conștient că este martor al unor momente istorice, Vasile Th. Cancicov își începea seria impresiilor zilnice, care se vor întinde pe durata a 28 de luni. Pe lângă consemnarea suferințelor personale (mai mult sau mai puțin imaginare), jurnalul fostului deputat surprinde speranța, deznădejdea și ușurarea generației care a năzuit la România Mare. Rămas în teritoriul ocupat, privat de libertate şi deținut politic, Vasile Cancicov radiografiază experiențele pe care războiul le-a impus populației civile. Este cronica mai puțin glorioasă a celor care „au viețuit, fără demnitate“, alături de inamic, frământați de incertitudini și intrigi politicianiste. La un moment dat, deznădăjduit de soarta crudă a unei Românii înfrânte și cucerite, Vasile Cancicov renunțã, pentru 37 de zile, sã mai scrie în jurnal.

Când, în noaptea de 12 august 1918, am încheiat impresiunile mele, eram convins că am intrat într-o epocă banală ce nu mai putea inspira nici un interes de a mai fi notată. Mai contribuise la această încetare o oboseală ce-mi pricinuia nenorocita mea sănătate. Simt azi că am făcut o greşală, că nu a fost momentul de a încheia povestea, deoarece noi şi mari evenimente stau să se desfăşoare până să se lase cortina «Tragediei româneşti» şi nu voi să lipsesc de la aceasta.“

Nu ne rămâne decât să-i fim recunoscãtori lui Vasile Th. Cancicov pentru îndârjirea de a zugrăvi, într-o bogăție de tonuri, miracolul înfãptuit la sfârșitul anului 1918. (Daniel CAIN)


MARCEL FONTAINE
Jurnal de război:
Misiune în România:
noiembrie 1916–aprilie 1918 (2016)

 „La două săptămâni după dezastrul de la Turtucaia, autoritățile române au făcut primele demersuri pentru trimiterea în țară a unei misiuni militare de către guvernul francez; în fruntea Misiunii a fost desemnat generalul Berthelot. Cu ajutorul câtorva sute de ofițeri, subofițeri și soldați specialiști francezi, de la aviatori și medici până la mitraliori și artileriști, o armatã distrusã se va transforma într-o forță capabilă să obțină singura victorie a Antantei împotriva Puterilor Centrale din anul 1917.

Printre cei care au contribuit la miraculoasa renaștere a armatei române se află și căpitanul Marcel Fontaine. Pe frontul românesc, dezvoltă o anume afinitate – care-și va pune amprenta pe destinul său ulterior – pentru camarazii alături de care trebuie să lupte, precum și pentru țăranii alături de care viețuiește. Este martorul mizeriei în care se zbat cei refugiați într-o Moldovă suprapopulată și înfometată, plină de trupe rusești. Depune mari eforturi pentru îmbunătățirea condițiilor igienice, dar se lovește de o teribilă inerție. Și atunci își dă seama că nu poate avea autoritate asupra subordonaţilor decât fiindu-le el însuși un model.

Nici o fărâmă de fals eroism în însemnările de război ale ofițerului francez. Ne aflăm în fața unui jurnal al lungii și chinuitoarei așteptări, al monotoniei și al automatismelor dezvoltate în spatele frontului, dar și al ororilor războiului cărora le cad victime oameni cu chipuri și nume. Este o realitate pe care manualele noastre, în goana lor după eroi, au preferat s-o ignore. Din nefericire.“ (Daniel CAIN)


CONTELE DE SAINT-AULAIRE
Însemnările unui diplomat de altădată:
În România, 1916–1920 (2017)

 „În tot cursul carierei sale, contele de Saint-Aulaire a ţinut un jurnal, scris cu erudiţie şi talent, plin de evocări pitoreşti despre vremuri astăzi cu totul apuse. Acestor însemnări Saint-Aulaire le-a adăugat fragmente din rapoartele sale oficiale, spre a constitui în cele din urmă volumul de memorii publicat de el la adânci bătrâneţi, cu puţin înainte de moarte. Sentimentele de ataşament fierbinte ale lui Saint-Aulaire pentru ţara noastră surprind şi astăzi. Nu credem ca numeroşii străini ce au trecut sau au trăit pe meleagurile noastre să-şi fi exprimat aceste sentimente mai intens decât membrii Misiunii Franceze, care, între 1916 şi 1918, au împărtăşit la Iaşi durerile şi speranţele poporului român.“ (Mihai Dim. STURDZA)

„A împărţit, ca un adevărat prieten, speranţele, neliniştile, lipsurile inerente zilelor de pribegie a căror pecetie arzătoare a fost păstrată în inimile noastre. D. de Saint-Aulaire ne-a dovedit că era adevăratul prieten în vremurile de restrişte. A cunoscut suferinţa noastră supremă, mizeria noastră de neînchipuit. A cunoscut frământarea aşteptării, speranţele dezamăgite, cererile zadarnice de ajutor. A ştiut, de asemenea, cât de credincioasă a rămas România cea torturată, în ciuda unui nenoroc covârşitor. Am fost printre aceia care au văzut pe d. de Saint-Aulaire la lucru. Am fost din aceia pe care glasul şi strângerea-i de mână i-a îmbărbătat…“ (Regina MARIA)


NICOLAE S. ȘUCU
Viața și aventurile unui cioban român în Bulgaria în vremuri  de război, 1908–1918 (2017) 

 „Martor al unei epoci desfigurate de ură și resentimente, un cioban pornit din Muscel ne lasă în însemnările sale – neștiute de nimeni timp de o sută de ani – o radiografie a traumelor prin care trece o lume în vremuri de război. Destinele unor generații întregi se joacă la ruleta deciziilor pe care elitele politice le iau în momentele cruciale din istoria națiunii lor. Marele Război este o astfel de răscruce. Fie că au pariat corect, fie că au greșit, oamenii politici ai vremii sunt cei la care ne gândim atunci când judecăm trecutul. Ignorăm astfel soarta celor mulți, pe umerii cărora s-a sprijinit și ridicat o țară. Aventurierul Nicolae Șucu ne împinge, astăzi, să facem un exercițiu de imaginație și să privim altfel epopeea României Mari. Nu-i puțin lucru!“

„Memoriile lui Nicolae Șucu se citesc ca un scenariu de western. Vedem cu ochii săi Bărăganul, bălțile Ialomiței și Dunării și mai ales Dobrogea, ținuturi de frontieră, cu locuitori puțini, cutreierate de haite de lupi și păscute de turme imense, unde oamenii își păzesc avutul și viața bizuindu-se pe bâta ciobănească, pe cuțit și revolver. Fire aventuroasă, eroul nostru se lasă sedus de atracția unui trai ușor. Însă vin anii războaielor – cele balcanice, apoi conflagrația mondială. Nicolae Șucu stă sub arme mai bine de cinci ani și ia parte la marile bătălii care vor desena harta Balcanilor. E martor al schimbării frontierelor, al mișcărilor de populație și al atrocităților care brăzdează epoca și spațiul geografic. Cu toate calitățile sale – e, fără îndoială, un om care știe să se descurce –, faptul că reușește să supraviețuiască vremurilor este, până la urmă, miraculos. Citindu-i povestea vieții, ne putem da seama că miraculoasă a fost, de fapt, supraviețuirea tuturor anonimilor prinși în vâltoarea acestei istorii.“ (DANIEL CAIN)


COSTIN PETRESCU
Însemnările unui pictor refugiat:
La Iași, în timpul războiului,
1916–1917 (2018)

 „Însemnările lui Costin Petrescu, excelent portretist, inovator al frescei românești interbelice, constituie o mărturie importantă din timpul primei conflagrații mondiale, un document tragic, dar totodată plin de spirit și de farmec, remarcabil prin acuratețea percepțiilor și a informațiilor înregistrate. Ele reflectă exercițiul atent al vizualității și practica variatelor meșteșuguri stăpânite de autor, precum și convingerea sa morală că «faptele trebuiesc bine amintite, ca nu cumva să se uite vreodată».

Peste un timp care s-a rotunjit, ni se oferă astăzi prilejul acelui «mai târziu, târziu de tot» pe care pictorul Costin Petrescu îl anticipa pentru momentul în care vor ieși la lumină însemnările sale din vremea pribegiei.“ – Virginia Barbu


GERHARD VELBURG
În spatele frontului:
Marele Război așa cum l-am văzut eu,
decembrie 1916 – iunie 1918:
Însemnările unui soldat german în România ocupată (2018)

 „Gerhard Velburg, soldat de ocazie, pleacă din garnizoanele din Germania, ajunge, pentru scurtă vreme, alături de alți intelectuali de formație, în capitala surprinză¬tor de ofertantă a unei țări balcanice, ca să-și descopere umanitatea ultimă într-un sat uitat de pe malul brațului Borcea, în câmpia altfel fără sfârșit și fără relief a Bărăganului.

Velburg își petrece la Fetești cea mai mare parte a șederii lui în România. Izolat de freamătul istoriei, soldatul nu are decât două îndeletniciri: se ocupă cu paza bacului și e membru al unui birou de evidență a populației. În mod cu totul excepțional e convocat la deszăpezirea căii ferate spre București, merge în două rânduri în capitală, unde face cu oroare cunoștință cu centrul de tranzit al armatei de ocupație instalat la Malmaison, și se lasă vizitat de istoria mare, în persoana Kaiserului însuși, aflat în trecere prin Fetești la 14 octombrie 1917. La plecarea definitivă din România, ajunge să-și declare iubirea pentru români, dincolo de ideologii și de strategii geopolitice.

Meritul esenţial al volumului lui Gerhard Velburg este, spre deosebire de un simplu jurnal de război, felurimea vocilor care-l întrupează. Avem de-a face cu vocea unui războinic, a unui intelectual și a unui om pur și simplu. Vocile sunt cu atât mai autentice cu cât sunt mai dilematice. Însă fals Velburg nu cântă niciodată.“ (ȘTEFAN COLCERIU)


GRIGORE PROCOPIU
Parlamentul în pribegie, 1916–1918: Amintiri, note și impresii (2018)

 „În anii 1917–1918, statalitatea României atârnă de un fir de păr. În plan militar, țara, atât cât a mai rămas din ea, este amenințată cu anihilarea în fața Puterilor Centrale. În plan social, bolșevismul adus de aliații ruși amenință să cuprindă o populație exasperată de lipsuri și să destrame ființa națiunii. În aceste momente cruciale, parlamentul rămâne un stâlp al statalității României. Dar cu ce preț? Aflăm din paginile lăsate de Grigore Procopiu, senator și avocat, liberal de modă veche, numărându-se printre cei care votează, în vara anului 1917, pentru reformă agrară și vot universal. La începutul anului 1918, în urma evacuării pe teritoriul unei Rusii în plină fierbere revoluționară, este arestat de către bolșevici la Odessa, împreună cu alte câteva zeci de parlamentari români, într-un context politic care avea să prevestească Teroarea Roșie, apoi lunga noapte totalitară.

Marele merit al memoriilor lui Grigore Procopiu este că aduc lumină asupra unui episod prea puțin cunoscut, scoțând totodată la iveală detalii prețioase despre atmosfera politică a vremii și personajele-cheie care au scris istoria României din noiembrie 1916 până spre finalul anului 1918.“ (Daniel Cain)


RAUL DONA
Jurnalul unui medic militar,
1917–1918 (2018)

 Jurnalul inedit al doctorului Raul Dona, care începe la 29 ianuarie 1917, cu prilejul aniversării fiicei sale în vârstă de trei luni, și se încheie la 12 noiembrie 1918, într-un București devastat de război, dar totodată martor al retragerii grăbite și violente a germanilor, ne poartă, alături de autor, în vremea pribegiei din Moldova. Graţie acestor pagini, ajungem să-i cunoaștem pe membrii familiei sale, pe prieteni și apropiaţi sau pe cei care-i erau potrivnici, zugrăviţi în luminile și umbrele inerente unui demers atât de personal, pe fondul desfășurării celor mai dramatice momente pe care le-a traversat România în timpul Marelui Război. Însemnările lui Raul Dona sunt un veritabil tablou de epocă, în care viaţa personală absoarbe ecourile conflagraţiei ce cuprinsese lumea.


LOUIS BASSET
Războiul unui slujitor devotat:
Jurnalul inedit al secretarului particular al regelui Ferdinand I,
23 august 1916 – 3 mai 1921 (2019)

 „Avem de-a face cu un personaj carismatic, de o inteligență sclipitoare, cu convingeri și principii ferme, deopotrivă sentimental și iremediabil îndrăgostit de România. Iar jurnalul său rămâne un tur de forță profund umanist, un adevărat tratat de teorie și analiză politică pe înțelesul tuturor, străbătut necontenit de valorile morale.“ – ALINA PAVELESCU


În pregătire:

CONSTANTIN IONESCU 
Prizonier în Germania:
Însemnările unui căpitan de artilerie, 1916–1917 (2020)

Constantin Ionescu a luptat ca ofițer de artilerie în Primul Război Mondial pentru puțină vreme însă, deoarece a fost luat prizonier de către germani și trimis tocmai pe insula Dänholm, în Marea Baltică, în largul portului Stralsund. Precedat de o scurtă autobiografie scrisă cu ironie și cu simțul umorului, manuscrisul, inedit, relatează scenele trăite de autor în timpul războiului și al prizonieratului, scene care oglindesc starea tuturor militarilor români aflați departe de țară. Într-un episod interesant este descrisă și degringolada totală a armatei române în toamna anului 1916, un subiect ocolit de regulă de istoriografia noastră.


 LUPU C. KOSTAKI 
Memoriile unui trădător:
Un înalt funcționar roman sub Guvernământul Militar German,
1916–1918 (2020)

 Lupu C. Kostaki, născut la jumătatea secolului al XIX-lea într-o veche familie boierească din Moldova, a încercat, după cum mărturisește el însuși, să se ţină departe de politică și să-și slujească ţara ca membru al aparatului administrativ, pornind de jos și ajungând până în rândurile guvernului. A fost prieten și om de încredere al liderului conservator P.P. Carp, reputat filogerman.

În memoriile sale vorbește despre evenimentele majore ale epocii, de la Unirea lui Cuza, apoi mutarea capitalei la București, înscăunarea domnitorului Carol, Independenţa, reformele și luptele politice dintre liberali și conservatori, participarea României în Primul Război Mondial și până la încheierea conflagraţiei și mizele ţării după aceea. Sunt memoriile unui „trădător“ care a fost lăsat, în decembrie 1916, în capitală de guvernul Brătianu, ca secretar general, delegat la Ministerul de Interne, și a cărui activitate sub ocupaţia Puterilor Centrale a fost intens demonizată și acuzată.

O carte revelatoare, dureroasă pe alocuri, despre o Românie atât de idealizată astăzi.