Autor 1571 vizualizări


De curând a fost lansat pe piață volumul „Semilună peste Dobrogea. Islamul în România”, editat de Dr. Jürgen Henkel, fostul director al Academiei Dr. Jürgen Henkel. Volumul face parte din seria de publicații „Biblioteca teologică româno-germană” și a fost publicat de editura sibiană „Schiller”. Volumul este prima prezentare completă într-o limbă de circulație europeană a problematicii convețuirii musulmanilor și a creștinilor din România.

„Minarete și turle de biserici, sunetul clopotelor și vocea muezinilor își au locul lor tradițional în Dobrogea românească. Islamul în România se prezintă exclusiv ca Euro-Islam. Aceasta face convețuirea neproblematică. Exemplul arată însă și faptul că integrarea nu este o stradă cu sens unic, mai mult chiar musulmanii își asumă responsabilitatea integrării lor în statele vestice, europene marcate de creștinism, arătând disponibilitate în acceptarea valorilor vestice creștine. Musulmaniii care trăiesc în țara noastră le-ar putea folosi ca exemplu pozitiv celor care trăiesc în alte state europene. Volumul își dorește și poate aduce o contribuție la înțelegerea conviețuirii inter-religioase din România și din UE. În afară de aceasta volumul de față este prima prezentare completă și sistematică a problematicii în literatura de specialitate de limbă germană”. (Dr. Jürgen Henkel)

Dr. Jürgen Henkel este pastor al bisericii bavareze și publicist protestant. A condus din 2003 și 2008 Academia Transilvania / EAS din Sibiu / Hermannstadt. Fondator editor și redactor al Bibliotecii Teologic German-Român (DRThB).
Publicații:„Introducere în istoria și viața bisericii a Bisericii Ortodoxe Române”, Münster 2007;„Poduri noi sau noi obstacole. O evaluare a Adunării Ecumenice Europene a treia / AEE3, Münster” 2008;„Ascetism versus societate de consum. Oportunitatea și spiritualitatea monahismului și a vieții religioase în secolul 21”, Bonn / Sibiu 2013. La scurt timp apare cartea sa „Semilună peste Dobrogea. Islamul în România”, la editura „Schiller”, Sibiu.