S a descoperit cea mai mare gaură neagră, care ar putea „înghiţi" întregul sistem solar jpeg

S-a descoperit cea mai mare gaură neagră, care ar putea „înghiţi" întregul sistem solar

📁 Curiozităţile şi culisele istoriei
Autor: Redacția
🗓️ 18 ianuarie 2011

Astronomii au descoperit o gaură neagră suficient de mare încât ar putea să „înghită” sistemul nostru solar. Gaura neagră M87 are o masă echivalentă cu cea a 6, 8 miliarde de sori şi este cea mai mare descoperită până în prezent de oamenii de ştiinţă, informează Daily Mail.

M87 s-a dovedit a fi de două ori mai mare decât credeau cercetătorii iniţial şi deschide posibilitatea descoperirii unor găuri negre de dimensiuni chiar mai mari, în următorii ani. Oamenii de ştiinţă au utilizat un telescop aflat în Hawaii, special adaptat pentru această misiune.

Gaura neagră descoperită recent deţine recordul şi în privinţa distanţei faţă de Pământ. Potrivit cercetătorilor, aceasta se află la aproximativ 50 de milioane de ani lumină depărtare. Gaura neagră M87 ar fi luat naştere prin fuziunea câtorva sute de alte găuri negre de dimensiuni mai mici.

„Această gaură neagră ne-ar putea înghiţi întregul sistem solar”, a declarat astronomul Karl Gebhardt de la Universitatea din Texas. Oamenii de ştiinţă au mai precizat că această descoperire deschide cale pentru depistarea altor găuri negre cu dimensiuni chiar mai mari.

În următorii zece ani, cercetătorii plănuiesc să creeze o legătură între toate telescoapele din lume, pentru a descoperi şi analiza găurile negre.