România Hertei Müller, pe scena teatrului gif

România Hertei Müller, pe scena teatrului

„Ţinuturile joase“ este prima piesă de teatru inspirată după opera Hertei Müller, laureată a Premiului Nobel pentru Literatură.

Teatrul German de Stat din Timişoara a început stagiunea 2012-2013 în forţă, cu premiera unui spectacol pe cât de interesant, pe atât de controversat. Este vorba despre montarea unui spectacol după volumul de debut al scriitoarei de Nobel, Herta Müller:„Ţinuturile joase".

Spectacolul despre viaţa şi necazurile prin care a trecut autoarea în România a fost pus în scenă tot de un român cu origini germane: regizorul Niky Wolcz, originar din Timişoara, care a emigrat alături de soţia Ulla (ea a contribuit la ilustraţia muzicală a piesei), în anul 1975.

Scenograful „Ţinuturilor joase" este Helmut Stürmer, care a crescut de asemenea la Timişoara, dar a luat şi el calea pribegiei în 1977, devenind unul dintre cei mai cunoscuţi scenografi din Germania. A fost distins şi la noi cu premiul UNITER în 2007 şi 2011, pentru „Hamlet" şi „Faust".Aşadar, premisele ca toate cele povestite şi trăite de Herta Müller să fie redate cu cât mai mare acurateţe au fost îndeplinite. „Am prezentat scenariul Hertei Müller, iar scriitoarea a fost încântată. Nu a dorit să facă nicio intervenţie, aşa cum se întâmplă de obicei cu artiştii în viaţă. Probabil că dacă regizorul ar fi fost român, ieşea cu totul altfel. Este o perspectivă individuală, subiectivă. Foarte multă lume are trăiri diferite faţă de evenimentele şi viaţa din timpul comunismului. Trebuie subliniat că şi Herta Müller are o natură poetică genială", a declarat regizorul Niky Wolcz, care este cetăţean de onoare al Timişoarei din 2008.Groparul satului a fost în salăLa premiera spectacolului „Ţinuturile joase" au asistat şi invitaţi din satul natal al Hertei Müller. Este vorba despre primarul Ioan Maşcovescu, care încă o aşteaptă pe scriitoare să vină să-i înmâneze titlul de Cetăţean de onoare, atribuit în 2011, cât şi trei dintre cei nouă nemţi care au mai rămas în Niţchidorf. Au fost acolo şi Ani, şi Hildegard, două verişoare ale scriitoarei, dar şi groparul satului, Iosef Kradi, care apare în secvenţele filmate în sat şi care însoţesc întregul spectacol.Herta Müller, absentăDin păcate, laureata Premiului Nobel pentru Literatură din anul 2009 nu a putut asista la premiera de la Timişoara, fiind prinsă în alte proiecte. „Sigur că a fost invitată la premieră. Este pentru prima dată când se face o piesă de teatru după opera ei. Din păcate, a spus că nu va putea veni pentru că are multe alte obligaţii. Acum ea umblă mult, peste tot în lume", a mai spus Niky Wolcz.Herta Müller s-a născut în 1953 la Niţchidorf. La 15 ani a venit la Liceul „Nikolaus Lenau" din Timişoara. Din 1987, trăieşte la Berlin, unde a emigrat după persecuţiile şi represiunile din timpul regimului ceauşist. „Ţinuturile joase" („Niederungen") a apărut în 1982, după o grea confruntare cu cenzura. Versiunea integrală, necenzurată, a apărut abia în 2010, în Germania."Unii se întreabă dacă a fost vreodată exact aşa cum povesteşte Herta. Iată că a trebuit să treacă 22 de ani după Revoluţie pentru a putea prezenta pe scenă aceste trăiri, care vor genera sentimente contradictorii în rândul unora. Dar teratrul este un loc al contradicţiilor, un loc unde se spun lucruri incomode", Lucian Vărşăndan directorul Teatrului German de Stat, Timişoara

image
image
image
image

Sursa:www.adevarul.ro