Proiecţia filmului documentar "Soarele negru" jpeg

Proiecţia filmului documentar "Soarele negru"

📁 Expoziţii, Festivaluri, Conferințe
Autor: Redacția
🗓️ 19 aprilie 2016

Muzeul Naţional de Artă al României vă invită la proiecţia filmului documentar "Soarele Negru", inspirat de capodoperele Colecţiei de Artă Veche Românească.Filmul, realizat în 1968 de regizorul Slavomir Popovici, transformă mesajul artistic al broderiilor medievale cu tema "Plângerii" într-un poem cinematografic ce rescrie povestea timpului segmentat dramatic de vârstele vieţii şi ale istoriei.

Sâmbătă, 23 aprilie 2016, orele 17.00, va avea loc prima proiecţie a filmului în cadrul expoziţiei. Aceasta va fi precedată de o dezbatere a sa la care vor participa doamna Iaromira Popovici, fiica regizorului, domnul Călin Căliman, critic de film, şi domnul Radu Răutu, colaborator al regizorului, care va fi moderată de Emanuela Cernea, unul dintre organizatorii expoziţiei.

Participarea se face pe bază de programare la telefon 021.314.81.19 sau prin e-mail la programari@art.museum.ro. Accesul la eveniment este liber. Filmul va fi reluat în Săptămâna Mare (27 – 30 aprilie) în intervalul 10.00 – 18.00, iar vizitarea expoziției în această perioadă este gratuită.

Întâlnirea va avea loc în expoziţia Colecţia de Artă Veche Românească. 150+, deschisă până pe 30 aprilie la Muzeul Naţional de Artă al României, în corpul Ştirbei Vodă.