Poveşti din alte timpuri

Autor 3478 vizualizări


„Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte” este, de fapt, un blestem. Să-i privești pe toți cum se sting și să rămâi doar cu amintirile. Să trăiești atât de mult încât să vezi cum se scrie, fără-ncetare, istoria. Povestea bucovineanului Liviu Cațer este o poveste universală, o poveste în care oricine se poate regăsi la un moment dat. Este povestea timpului care acum se mai scurge doar în spatele ușilor închise.

Liviu Cațer, sau Licu – cum îl cunoaște lumea, are 93 de ani. S-a născut în Bucovina de Nord, pe vremea când aceasta era încă teritoriu românesc; s-a născut în primii ani de Românie Mare. Își povestește viața blând, dar cu tristeţe. A fugit împreună cu familia sa în România atunci când Uniunea Sovietică ocupase nordul. Erau anii ’40 – viața lui abia începea, clădindu-se pe încercările celui de-al Doilea Război Mondial. Și povestea continuă simplu și sună la fel ca multe altele pe care le-am auzit de la bunicii noștri: teroarea anilor ’50, comunismul, libertatea... Vremurile când lucra în fabrică – vremuri cu griji și nevoi, dar cu familia alături. Pentru toate, Licu scoate albumul cu poze, ilustrând cu mâinile îmbătrânite că nu contează atât de mult cât trăiești, ci mai mult cum şi cu cine. Mai sunt și vremurile de tranziție, de așa-zisă democrație, inserate în istorie prin găurile de glonț din pereți, făcute în 1989.  

Licu trăiește acum undeva la marginea Sibiului şi la marginea prezentului, depănând la nesfârșit istoria ultimului veac. Este unul dintre ultimii martori ai României Mari. Și este singur – tot ce i-a rămas este istoria. „Nu mai există nimeni. Am rămas singur. Absolut singur. Niciun bărbat, nicio femeie, niciun prieten. Și merg înainte așa, de unul singur. Și rătăcesc printre amintiri”.

Licu – o povestea românească este documentarul istoriei simple, istoriei de lângă noi. Și nici că poate fi privit mai bine trecutul decât prin ochii unui povestitor care l-a trăit. Din 23 august în cinematografe.


""