”Portret în istorie”   expoziție de portrete ale domnitorilor români la MNIR png

”Portret în istorie” - expoziție de portrete ale domnitorilor români la MNIR

📁 Expoziţii, Festivaluri, Conferințe
Autor: Redacția
🗓️ 25 octombrie 2011

Muzeul Naţional de Istorie a României prezintă expoziţia „Portret în istorie”, al cărei vernisaj va avea loc joi, 27 octombrie 2011, la ora ora 11.00. În cadrul expoziţiei sunt prezentate peste 40 de picturi din colecţia MNIR, reprezentând personalităţi ale istoriei României, din Evul Mediu până în perioada contemporană.

Îşi găsesc locul în cadrul expoziţiei:domnitori ai Ţării Româneşti (Mihai Viteazul, Matei Basarab, Constantin Brâncoveanu, Grigore al IV-lea Ghica, Barbu D. Ştirbei, Alexandru Dimitrie Ghica) şi Moldovei (Dimitrie Cantemir, Mihail Sturdza), capii revoltei din 1784 din Transilvania (Horea, Cloşca şi Crişan), conducătorul mişcării de la 1821 (Tudor Vladimirescu), lideri ai revoluţiei de la 1848 (Nicolae Bălcescu, Avram Iancu, Simion Balint), politicieni de al căror nume se leagă crearea României moderne şi României Mari (Ion C. Brătianu, Mihail Kogălniceanu, Alexandru C. Golescu, Dimitrie A. Sturdza, Ştefan Cicio-Pop, Iuliu Maniu), scriitori, artişti, oameni de ştiinţă (Ienăchiţă Văcărescu, Gheorghe Lazăr, Gheorghe Asachi, Petrache Poenaru, Ion Heliade Rădulescu, Vasile Alecsandri, Ion Negulici), militari care s-au remarcat în timpul Războiului de Independenţă sau în cel de Reîntregire (Alexandru Cernat, Alexandru Averescu), diplomaţi (Savel Rădulescu), suverani ai României (regele Carol I, regina Maria, regele Carol al II-lea). Vom regăsi şi personalităţi ale istoriei universale, ale căror acţiuni se leagă de trecutul ţării noastre (Petru cel Mare, M. Kutuzov).

Printre cei care semnează aceste opere se află nume cunoscute ale picturii româneşti:Mişu Popp, Barbu Iscovescu, Ion Negulici, Mihail Lapatty, Ary Murnu, Theodor Aman, Petru Verussy, Gheorghe Tattarescu, Dan Mihail, Eustaţiu Stoenescu, C. Stahl.

În paralel cu fiecare tablou a fost expusă o altă reprezentare – fie grafică, fie fotografică, a personalităţii respective. Acest lucru a fost făcut din dorinţa de a arăta viziunile diferite ale unor artişti asupra aceluiaşi personaj sau cu intenţia de a surprinde diferenţele şi asemănările dintre modul în care ochiul artistului şi „ochiul” fotografic au perceput un „subiect” comun. În plus, fiecare personalitate beneficiază de o prezentare sintetică a activităţii desfăşurate.

Expoziţia este completată de o serie de obiecte din colecţia muzeului, care au aparţinut sau care sunt asociate personajelor istorice prezentate. Spre exemplificare, putem aminti:cădelniţa de la biserica Sf. Gheorghe din Bucureşti (ctitoria lui Constantin Brâncoveanu), opere ale lui Dimitrie Cantemir editate în secolul XVIII, sabia lui Tudor Vladimirescu, ceasul domnitorului Mihail Sturdza, sigiliul lui Nicolae Bălcescu, tocul de scris al lui Ion C. Brătianu, Legiunea de Onoare conferită Reginei Maria, batista cu monograma lui Iuliu Maniu, decretul de ridicare în rang a lui Petrache Poenaru, sigiliul domnitorului Matei Basarab, lucrări ale lui Gheorghe Lazăr şi Gheorghe Asachi apărute în prima jumătate a secolului XIX.

Prin această expoziţie, Muzeul Naţional de Istorie a României doreşte să pună în valoare o parte a colecţiei sale de artă plastică şi astfel să (re)aducă în atenţia publicului vizitator o serie de figuri de marcă ale istoriei, care prin activitatea lor au influenţat decisiv destinul României.

Expoziţia este deschisă în perioada 27 octombrie 2011– 15 februarie 2012 şi poate fi vizitată de miercuri până duminică, între orele 9.00-17.00.