Politica pronatalistă, politică criminală jpeg

Politica pronatalistă, politică criminală

📁 Carte
Autor: Andreea Lupşor
🗓️ 16 decembrie 2011

Editura Polirom a publicat volumul al doilea al lucrării Politica pronatalistă a regimului Ceauşescu, dedicat instituţiilor şi practicilor ce au stat la baza controlului demografic impus de Partid.Prima parte a cărţii se opreşte asupra instituţiilor însărcinate cu punerea în practică şi respectarea infamului decret nr. 770/1966, în timp ce a doua parte prezintă şi analizează efectele dezastruoase pe care acesta le-a avut asupra societăţii.

Tabelele ilustrează clar creşterea semnificativă a numărului avorturilor ilicite, a mortalităţii infantile şi materne, a numărului de copii abandonaţi ajunşi în sistemul de protecţie socială, devenit, pentru cei mai fragili, un lagăr de exterminare. Această carte şochează prin unele documente prezentate şi demonstrează natura criminală a politicii pronataliste impuse de regimul Ceauşescu, regim în care oamenii trebuiau să se nască nu oricând, ci când vrea Partidul.

Politica pronatalistă a regimului Ceauşescu, vol.II. Instituţii şi practici

Coord.:Luciana M. Jinga, Florin S. Soare, Corina Doboş, Cristina Roman

Editura Polirom;Număr pagini:311;Preţ:27.95 lei